Cum arată autostrăzile construite de chinezii care au venit la Comarnic-Braşov. GALERIE FOTO
CCCC este un conglomerat de companii, listat la bursă, dar controlat de statul chinez. Compania, specializată în proiectarea şi construcţia de drumuri, tuneluri şi poduri, este a 216-a companie din lume, potrivit topului Fortune Global 500, ediţia 2012.
Are peste 100.000 de angajaţi şi active de peste 59 de miliarde de dolari. În 2012, a avut venituri de 46 de miliarde de dolari, în creştere cu 14% faţă de anul precedent, şi un profit de 1,22 miliarde, în scădere cu 12% faţă de anul precedent.
Potrivit propriilor date, compania chineză a proiectat şi executat autostrăzi care însumează mai mult de 8.000 de kilometri.
CCCC a proiectat şi executat prima autostradă din China, Beijing – Tianjin – Tanggu, începută în 1987 şi terminată în 1993. De atunci a început frenezia construcţiei de autostrăzi înChina. Acum, ţara asiatică are o reţea de autostrăzi mai întinsă decât a Uniunii Europene: peste 91.000 km, la finalul anului trecut. Multă lume se îndoieşte însă de utilitatea întregii reţele, iar reportajele despre autostrăzi goale nu sunt o raritate.
Pe lângă autostrăzile din China, CCCC a mai câştigat contracte în alte ţări din Africa şi Asia: tuneluri în Tadjikistan, poduri în Angola,Benin sau Mali.
Patru consorţii au despus miercuri ofertele pentru preselecţie la dialog competitiv în vederea construcţiei autostrăzii Comarnic-Braşov în sistem de concesiune: China Communications Construction, asocierea formată din din firmele Spedition UMB şi Tehnostrade, asocierea formată din Vinci, Strabag şi Aktor, şi asocierea formată din Impregilo şi Salini.
În galeria foto găsiţi cîteva imagini cu autostrăzile realizate în China de CCCC.