Cum arată conacul boierilor Ghica din judeţul Iaşi şi cât costă o noapte de cazare. GALERIE FOTO

21 07. 2012
conac_polizu_11_68590200

Multe case boiereşti, conace şi castele stau în paragină în toată ţara. Unele dintre ele au fost cumpărate şi recondiţionate. Altele sunt de vânzare pe site-urile internaţionale. Dar cele mai multe au fost năpădite de buruieni.

Un vechi conac din satul Maxut, judeţul Iaşi, şi-a recăpătat strălucirea de acum 130 de ani. Conacul Polizu, înconjurat de zeci de hectare de verdeaţă, de livezi cu vişini şi cireşi, nu mai poartă semnele comunismului, atunci când a fost transormat într-un depozit al CAP-ului. Locul sacilor de mere a fost luat de parchet nou, pereţii au fost zugrăviţi, iar mobila cumpărată din anticariate completează aerul de-altă dată al casei boiereşti.

Conacul Polizu a fost construit în 1878 de familia Ghica, iar până în 1946 a fost reşedinţa de vară a familiei. În perioada comunistă, conacul a fost folisit de armata rusă, iar până în 1989 a funcţionat ca CAP.
Moştenitoarea Irina Ioana Rişcuţia a reuşit să îşi recapete proprietatea după lungi procese, cu ajutorul unui om de afaceri din zonă, Constantin Ştefănucă. Restaurarea conacului a început în 2005, iar în luna mai a acestui an şi-a deschis porţile turiştilor care caută liniştea naturii în locul staţiunilor aglomerate.

„Conacul a fost renovat cu scopul de a fi introdus în circuitul turistic. Încă nu putem vorbi de un flux de turişti, dar avem cereri chiar şi din partea turiştilor din SUA şi Marea Britanie, care caută astfel de locaţii şi care au bugetul pentru a-şi petrece o vacanţă deosebită. Am avut cereri şi pe partea de corporate şi am organizat evenimente”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Silvia Ştefănucă, manager de proiect al Conacului Polizu. 

Pentru renovarea conacului au fost folosiţi bani din vânzarea altor proprietăţi care au aparţinut moştenitoarei. Preţurile de cazare variază în funcţie de camera aleasă. O cameră junior suite deluxe costă 150 de euro/noapte, cu mic-dejun şi mini bar inclus. O cameră deluxe costă 130 de euro/noapte, iar una standard 110 euro/noapte.

„Am început să colaborăm cu o agenţie din Marea Britanie, care a fost disponibilă să ne promoveze. Turiştii sunt interesaţi de casele cu istorie, la tară, unde pot vedea cum e face o căpiţă de fân, cum se găteşte, cum se trăieşte la sat. Dorim ca pe viitor să participăm şi la târguri de turism, de lux, şi să atragem şi un segment de clienţi pe parte de evenimente, în special pentru nunţi”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET, Silvia Ştefănucă.