Cum arată Electorata aplicată la un credit. Ce se câştigă şi ce se pierde

04 06. 2014
ghiseu_banca_10642500_14137500

Debitorii care au de plătit credite şi îşi fac o restructurare în perioada următoare ar putea primi o deducere fiscală de până la 900 de lei pe lună pentru a-şi achita ratele lunare, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă pus în dezbatere publică de către Ministerul de Finanţe.

Noul sistem de sprijin ar urma „să conducă la diminuarea cu cel mult jumătate a obligațiilor lunare de plată ale debitorului, aferente creditului supus restructurării, inclusiv valoarea indexării acestuia, dar nu cu mai mult de 900 lei, indiferent dacă împrumutul respectiv a fost acordat în lei sau în valută, pentru o perioadă de maxim doi ani”.

Potrivit proiectului de OUG, din ianuarie 2016 debitorul beneficiază de o deducere specială pentru credite, pe care o aplică angajatorul, în cuantum egal cu rata din perioada de prelungire a duratei iniţiale a creditului, dar nu mai mult de 900 lei/lună.

Măsura se aplică doar pentru persoanele care realizează venituri de până la 2.000 de lei pe lună, şi deducerea fiscală nu se mai acordă în cazul în care debitorul încasează venituri peste această sumă.

Băncile şi instituţiile financiare nebancare înscrise în registrul special al BNR pot participa la acest program, fără să fie obligate. La momentul restructurării creditului, debitorul trebuie să nu înregistreze întârzieri mai mari de 90 de zile la plata ratelor. De asemenea, băncile trebuie să aplice pentru perioada de prelungire a creditului dobânda de la momentul solicitării acordării restructurării şi nu au voie să o modifice şi nici să perceapă alte costuri.

Dintr-o simulare făcută de ECONOMICA.NET rezultă, însă, că operaţiunea nu este fără costuri pentru debitor, chiar dacă avantajul este acest „respiro” de doi ani.

În cazul unui credit de de 35.000 de euro pe 25 de ani, cu o dobândă de 7% pe an, rata este de 247 de euro (1.086 lei). În cazul în care debitorul aplică pentru o restructurare pe doi ani de zile, perioada de rambursare a creditului creşte de la 300 la 324 de luni. În consecinţă, rata lunară scade uşor, însă creşte suma totală de rambursat.

Dacă se aplică schema prin care dobânda şi principalul sunt reduse cu 50% timp de doi ani, rezultă că debitorul luat drept exemplu va plăti o rată de 120 de euro. În cei doi ani acesta acumulează o datorie suplimentară de aproape 2.900 de euro, pe care îi va rambursa în cote egale în următorii doi ani de după perioada cu rate reduse. Aceşti bani ar urma să fie recuperaţi din deducerea specială oferită de stat, însă prelungirea creditului cu doi ani face ca debitorul să suporte şi el o sarcină de peste 1.100 de euro.

Calculul a fost făcut în condiţiile în care dobânda rămâne nemodificată pe durata de rambursare a creditului.

O rată de dobândă mai mare face şi mai scumpă restructurarea creditului.