Cum arată Ucraina după aproape doi ani de război – O linie de front de 1.000 km separă cele două tabere

Armata ucraineană, epuizată de o contraofensivă eşuată, este în defensivă, se confruntă cu un front îngheţat şi cu un inamic rus în număr tot mai mare şi mai bine înarmat, scrie AFP citată de scrie Agerpres.

Un nou început

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, conştient că situaţia poate deveni critică, a încredinţat unui nou comandant şef, generalului Oleksandr Sirski, fostul comandant al forţelor terestre, misiunea de a reconstrui armata cu scopul de a elibera regiunile aflate sub controlul rus şi, evident, de a nu pierde şi alte teritorii.

Opoziţia a criticat demiterea de către Zelenski a generalului Valeri Zalujnîi – cel care a fost comandantul şef al armatei ucrainene între 2021-2024, un militar extrem de popular şi de respectat -, semn al apariţiei unor fisuri în unitatea afişată până recent de conducerea ucraineană.

„Momentul reînnoirii a sosit”, a decretat însă Zelenski, cerându-i lui Sirski „un plan de acţiune realist şi detaliat pentru 2024”, având ca obiectiv eliberarea a 20% de teritorii ucrainene ocupate. Misiune care se anunţă dificilă, în condiţiile în care, pe linia frontului, pe ploaie şi ninsoare, în plină iarnă, al doilea an de război a uzat fizic şi moral trupele ucrainene.

Şi aceasta pentru că, dacă la sfârşitul lui 2022 moralul trupelor era în creştere evidentă după succesul ofensivei din Harkov (nord-est) şi Herson (sud), nu acelaşi lucru se poate spune despre anul 2023 şi începutul lui 2024, marcate de o succesiune de decepţii pe teren.

Contraofensiva ucraineană eşuată

O spărtură în barajul Nova Kahovka, la şaizeci de kilometri nord de Herson pe fluviul Nipru, a provocat la 6 iunie 2023 inundaţii grave în sud-vestul Ucrainei, care au afectat peste 80.000 de oameni care locuiau în zona riverană. Ucraina a acuzat Rusia că a aruncat în aer barajul pentru a preveni o contraofensivă ucraineană în sud-est, în timp ce Rusia a susţinut că Ucraina a efectuat atacul pentru a priva Crimeea de apă şi pentru a distrage atenţia de la frontul de luptă.

Ucraina şi-a lansat în cele din urmă în iunie trecut mult-aşteptata contraofensivă, încercând să spargă apărarea rusă spre est în provincia Doneţk, inclusiv în jurul oraşului Bahmut, şi spre sud, în provincia Zaporojie, care formează „coridorul terestru” către Crimeea. Oraşul Bahmut, din regiunea Doneţk (est), a căzut după luni bune de lupte sângeroase, iar contraofensiva din vară a Kievului a eşuat. Unităţile ucrainene s-au lovit de apărarea solidă a ruşilor, care, mai mult, au fost cei care au preluat iniţiativa şi care au efectuat atacuri constante, aşa cum s-a întâmplat la Avdiivka, tot pe frontul de est.

De altminteri, armata ucraineană a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că s-a retras din Avdiivka, „pe poziţii pregătite în prealabil”, ceea ce reprezintă cea mai mare victorie simbolică a Rusiei după eşecul contraofensivei ucrainene de vara trecută. Moscova speră că, prin capturarea localităţii, va face mai dificile bombardamentele ucrainene ce vizează Doneţkul.

Din octombrie 2023, forţele ruse atacă şi bombardează masiv acest oraş muncitoresc, în prezent practic distrus, devenit noul simbol al rezistenţei ucrainene, unde mai trăiesc circa 900 de civili, faţă de 30.000 câţi erau înainte de război. Expertul militar ucrainean Konstantin Maşoveţ scria recent pe Telegram că situaţia de la Avdiivka devine din ce în ce mai dificilă pentru trupele ucrainene şi insista că, dacă comandamentul ucrainean nu ia măsuri drastice, „în Avdiivka se poate repeta ceea ce s-a întâmplat la Bahmut”.

Episodul Prigojin

La 23 iunie, preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a confruntat cu o provocare internă majoră atunci când Evgheni Prigojin a acuzat într-o înregistrare video Ministerul Apărării rus că a bombardat grupul privat Wagner, forţele sale de mercenari, şi a anunţat un „marş al justiţiei” pentru a înlătura conducerea militară rusă. Rebeliunea a venit după luni de tensiuni cu Ministerul Apărării, pe care Prigojin l-a insultat şi l-a acuzat adesea că nu a furnizat muniţii adecvate, şi după încercarea ministerului de forţă rus de a-i aduce la ordine pe luptătorii Wagner. Mercenarii au ocupat rapid Rostov-pe-Don şi cartierul general militar din sudul Rusiei. Convoaiele Wagner au înaintat apoi, parcurgând mai mult de jumătate din distanţa către Moscova. Vladimir Putin a declarat că marşul reprezintă o „trădare” şi a oferit amnistia pentru mercenarii care depuneau armele.

La 24 iunie, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a negociat ca soldaţii Wagner să se întoarcă la bazele lor şi ca Prigojin să se mute în Belarus. Adevăratele scopuri ale lui Prigojin rămân necunoscute, dar incidentul a lăsat atât Grupul Wagner, cât şi pe Putin slăbiţi. Două luni mai târziu, Prigojin avea să moară într-un accident de avion niciodată elucidat cu adevărat, alături de comandanţi de rang înalt ai grupului de mercenari Wagner, care de altfel şi-a pierdut între timp relevanţa.

Singura veste bună: situaţia din Marea Neagră

Situaţia din Marea Neagră este singura veste bună din ultimele luni pentru ucraineni, care se pot mândri că au făcut să bată în retragere puternica flotă rusă, cu ajutorul rachetelor şi mai ales a dronelor maritime, respingând armada Kremlinului şi deschizând un culoar crucial pentru exportarea cerealelor ucrainene.

Publicaţia Foreign Affairs remarca recent că, în 2022, când Rusia a invadat Ucraina, perspectivele navale ale Kievului păreau sumbre, în condiţiile în care, în momentul dezmembrării Uniunii Sovietice, Ucraina moştenise un număr mic de nave, care între timp fuseseră distruse sau confiscate de Rusia atunci când Moscova a ocupat şi anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea, în 2014. Apoi, în 2018, Rusia a capturat ultimele trei nave ale Ucrainei şi a împiedicat pentru scurt timp accesul navelor civile în Strâmtoarea Kerci, care separă Peninsula Crimeea de Rusia continentală.

Însă, în ultimul an şi jumătate, Ucraina a schimbat cursul războiului naval. Folosind drone, rachete de croazieră şi o varietate de tehnici neconvenţionale, Ucraina a alungat, până în octombrie 2023, flota rusă de la baza sa principală din Crimeea până în „colţul” estic al Mării Negre. Forţele navale ucrainene au reuşit să scufunde nouă nave mari ruseşti, o rază de speranţă pentru o ţară aflată sub atacuri aeriene constante şi blocată într-un impas costisitor pe front.

Realizările Ucrainei în domeniu naval nu au făcut-o să câştige războiul, scria Foreign Affairs, dar au ajutat-o să mute trupele care erau staţionate de-a lungul coastei şi să le trimită pe front. Succesele Kievului la Marea Neagră au asigurat căi maritime care sunt cruciale pentru exportul de cereale ucrainene şi au complicat eforturile Rusiei de aprovizionare şi consolidare a Crimeei.

Dezbaterea privind mobilizarea

În doi ani de război, armata ucraineană a suferit pierderi de amploare, ţinute în secret, dar care sunt evaluate de americani la circa 70.000 de morţi şi 120.000 de răniţi. În aceste condiţii, armata ucraineană are dificultăţi în a găsi voluntari dispuşi să plece pe front, cu toate că are mare nevoie să înlocuiască pierderile. Totodată, veteranii acestui război încep să revendice dreptul la demobilizare.

Prin urmare, dezbaterea privind mobilizarea este încinsă în Ucraina, iar guvernul a trebuit să respingă un proiect de lege pe această temă. Armata ucraineană intenţiona să mobilizeze 500.000 de oameni, însă Zelenski nu a fost de acord.

Rusia, în schimb, pare că-şi completează pierderile cu ajutorul unei combinaţii de propagandă patriotică, măsuri coercitive şi stimulente financiare. Iar aceasta în condiţiile în care sute de mii de tineri ruşi au fugit din ţara lor după anunţul din septembrie 2022 privind mobilizarea. Armata rusă a reuşit totuşi să recruteze pe bază de contract aproape jumătate de milion de oameni în plus faţă de cei 300.000 de militari mobilizaţi deja.

Nevoie constantă de armament

Nici în privinţa armamentului situaţia nu stă mai bine pentru ucraineni, din cauza tergiversării americanilor – pe fondul campaniei electorale pentru scrutinul prezidenţial din noiembrie – de a continua să acorde asistenţă Ucrainei. De luni bune, un ajutor în valoare de 60 de miliarde de dolari este blocat de către republicani.

În schimb, Uniunea Europeană a deblocat, nu fără dificultate, un nou pachet de asistenţă pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro, dar nu a reuşit să-şi respecte obiectivul de a livra Kievului un milion de obuze de artilerie până în luna martie 2024. Or, fără ajutor şi cu o industrie militară incipientă şi aflată constant sub tirurile artileriei ruse, Ucraina va avea dificultăţi în a face faţă unei Rusii a cărei economie a fost reorientată către efortul de război.

Totuşi, Kievul va putea miza în acest an pe avioanele de luptă F-16, pe care le-a cerut luni la rândul şi pe care occidentalii i le-au dat în cele din urmă. Această nouă armă ar urma să compenseze lipsa acută de artilerie, primordială pentru a frâna asalturile ruse şi a declanşa o ofensivă.

Totodată, Ucraina urmează să-şi intensifice producţia de drone, armă devenită indispensabilă în arsenalul său militar. Kievul mai solicită aliaţilor săi mijloace de apărare antiaeriană, Zelenski atrăgând atenţia în noiembrie 2023 că, dacă ruşii controlează tot cerul, forţele ucrainene nu au cum să avanseze. Iar în ianuarie, şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba afirma că, pentru 2024, prioritatea este de a alunga Rusia din spaţiul aerian ucrainean căci, a spus el, „cine controlează cerul va determina când şi cum se va sfârşi războiul”.

Noi schimburi de prizonieri

La începutul lunii februarie, Ucraina şi Rusia au schimbat sute de prizonieri de război, în primul astfel de schimb în aproape cinci luni. Rusia a eliberat 230 de prizonieri ucraineni, printre care 213 soldaţi şi sergenţi, 11 ofiţeri şi şase civili, iar Ucraina a eliberat 248 de militari ruşi într-un acord negociat de Emiratele Arabe Unite.

Emiratele Arabe Unite au declarat într-un comunicat că acesta a fost „unul dintre cele mai mari schimburi de prizonieri între cele două părţi de la începutul războiului”.

Kievul şi Moscova au efectuat mai multe schimburi de prizonieri de când Rusia şi-a lansat invazia pe scară largă asupra Ucrainei, dar de aproape cinci luni nu mai fusese anunţat niciun schimb, Kievul acuzând Moscova că foloseşte prizonierii de război ca armă politică.

Potrivit Politico.eu, Dmitro Lubineţ, comisarul pentru drepturile omului al parlamentului ucrainean, a declarat că acesta este al 49-lea schimb de prizonieri şi că 2.828 de ucraineni au fost eliberaţi de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei.

Rusia, pe cale să preia avantajul pe frontul ucrainean?

La începutul lunii februarie, şeful serviciului militar de informaţii norvegian Nils Andreas Stensones a declarat că Rusia este pe cale să se impună în războiul din Ucraina datorită unei rezerve mai mari de efective, capacităţii complexului său militar-industrial de a produce mari cantităţi de arme şi muniţii şi sprijinului material oferit de ţări precum Coreea de Nord sau China. La prezentarea raportului anual de evaluare a riscurilor pentru acest serviciu, Stensones avertiza că Ucraina va avea nevoie de un ajutor militar occidental „substanţial” pentru a putea spera să întoarcă în favoarea sa evoluţia conflictului.

Rusia poate mobiliza de trei ori mai multe trupe decât Ucraina, ea se adaptează sancţiunilor impuse de Occident mai bine decât se aştepta acesta din urmă, iar industria rusă este în prezent capabilă să producă suficiente muniţii, vehicule de luptă, drone şi rachete care să permită forţelor ruse „menţinerea efortului lor de război tot anul”, a detaliat oficialul norvegian.

Mai mult, preciza acesta, Rusia beneficiază de sprijinul militar al Coreii de Nord, Iranului, Belarusului şi Chinei. Cea din urmă nu furnizează Rusiei arme, ci „maşini, vehicule, electronică şi piese de schimb” utile pentru industria militară rusă, a explicat şeful serviciului militar de informaţii norvegian.

Cert este că, dacă în primele luni de război a fost evident că armata rusă nu a reuşit să cucerească principalele oraşe ucrainene, în prezent, preşedintele rus Vladimir Putin afişează o satisfacţie din ce în ce mai mare, după ce trupele sale au neutralizat contraofensiva ucraineană mult-aşteptată din vara trecută, iar întinse părţi de teritoriu din sudul şi estul Ucrainei rămân sub controlul Rusiei, la fel ca şi peninsula Crimeea.

Preşedintele rus a fost din ce în ce mai optimist în ultima perioadă, insistând, de exemplu, în decembrie 2023, că Ucraina „nu are viitor” sau, mai recent, într-un interviu acordat în februarie controversatului jurnalist american Tucker Carlson, că o înfrângere strategică a Rusiei este „imposibilă prin definiţie”.

Totodată, în contextul împlinirii a doi ani de când Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că obiectivele a ceea ce Rusia numeşte „operaţiunea sa militară specială” în Ucraina rămân neschimbate. „Obiectivele nu s-au schimbat, toate sunt bine cunoscute. Şi toate îşi menţin actualitatea”, a declarat Peskov, menţionând printre acestea „demilitarizarea”, „denazificarea” şi „asigurarea securităţii oamenilor care locuiesc în noile regiuni ruseşti”.

În acest context, mulţi analişti cred că doar sprijinul sporit din partea Occidentului pentru o Ucraină care va rămâne în curând fără muniţie poate schimba situaţia. Dar acest sprijin nu este garantat, într-un moment în care cauza ucraineană divizează şi mai mult Europa, când aleşii americani nu se pun de acord cu privire la continuarea asistenţei pentru Ucraina şi când o victorie a lui Donald Trump la alegerile americane din acest an pare posibilă.

O nouă dinamică

„Dinamica s-a schimbat”, a apreciat analista Andrea Kendall Taylor, cercetătoare la Centrul pentru Noua Securitate Americană din Washington, care a subliniat că, „din punctul de vedere al lui Putin, 2024 este un an crucial”.

Ucraina este îngrijorată în special de o posibilă a doua preşedinţie a lui Donald Trump, care a declarat în 2023 că vrea „să rezolve acest război într-o zi, în 24 de ore” dacă va fi reales.

Anul 2024 reprezintă aşadar o „fereastră de oportunitate” pentru Vladimir Putin de a profita de slăbiciunile Occidentului, apreciază Tatiana Stanovaia, fondatoarea firmei de consultanţă R. Politik. Liderul rus se bazează în special pe „o limitare temporară a sprijinului militar occidental, producţia de muniţii fiind de aşteptat să se accelereze abia la începutul anului 2025”, a scris ea pe canalul său de Telegram.

„Procesul electoral din Statele Unite ar putea duce la o strategie americană mai puţin hotărâtă de a sprijini Kievul şi este puţin probabil ca Uniunea Europeană, afectată de dezacorduri interne, să compenseze singură acest sprijin”, a adăugat ea, citată de AFP.

Pentru occidentali, însă, un motiv de optimism îl reprezintă slăbiciunile interne ale Rusiei, cu o economie care are rol de sprijin al războiului, o populaţie în scădere, primele semne de oboseală faţă de conflict în rândul opiniei publice ruse şi amploarea pierderilor umane pe care sursele occidentale le estimează la 350.000 de morţi sau răniţi de partea rusă.

„Menţinerea stabilităţii interne reduce o mare parte din marja de manevră a lui Putin”, subliniază Dara Massicot, cercetător la Fundaţia Carnegie pentru Pace Internaţională, care vede un „exces de încredere” în tonul actual al oficialilor ruşi. Dar, fără un sprijin semnificativ occidental, este greu de spus „în ce poziţie de negociere s-ar afla ucrainenii”, a apreciat ea.

Concluzii

Potrivit unei analize a Centrului pentru Acţiune Preventivă dată publicităţii la începutul lunii februarie, în doi ani de război, Ucraina a reuşit să recucerească 54% din teritoriile sale ocupate, în timp ce Rusia continuă să ocupe aproape 20% din teritoriile ucrainene. Potrivit aceleiaşi analize, în timpul contraofensivei sale din 2023, Ucraina a obţinut câştiguri teritoriale minore, însă liniile frontului au rămas stabile timp de aproape un an. Ambele tabere şi-au consolidat poziţiile, făcând dificil orice progres major, iar numărul victimelor în rândul celor două armate s-a ridicat la circa jumătate de milion.

Războiul din Ucraina a tensionat semnificativ relaţiile dintre SUA şi Rusia şi a crescut riscul unui conflict european mai larg, a scris Centrul pentru Acţiune Preventivă. Tensiunea între Rusia şi ţări vecine, membre ale NATO, este posibil să crească, fapt ce ar duce cel mai probabil la implicarea Statelor Unite, în virtutea angajamentelor de securitate ale alianţei nord-atlantice. Războiul va avea, de asemenea, ramificaţii mai largi pentru cooperarea viitoare în chestiuni critice precum controlul armelor, securitatea cibernetică, neproliferarea nucleară, stabilitatea economică globală, securitatea energetică, contraterorismul şi soluţiile politice în Siria, Libia şi în alte zone.

În plus, izolarea Rusiei nu numai că a destabilizat pieţele globale de energie şi resurse, dar a împins ţara să caute legături strategice mai puternice cu acele state (de exemplu, China) care încă sunt dispuse să colaboreze cu ea, în mare parte în opoziţie cu Occidentul. Războiul a agravat, de asemenea, alte crize globale, operaţiunile militare şi violenţele împiedicând livrarea şi distribuirea ajutoarelor atât de necesare, inclusiv alimente, şi exacerbând o penurie deja gravă de asistenţă şi resurse umanitare disponibile la nivel mondial.