Retailerul german Kaufland, numărul doi pe piața comerțului alimentar după cifra de afaceri din 2021, a implementat reduceri de prețuri la peste 200 de produse începând cu data de 26 iulie și spune că, odată cu implementarea măsurilor solicitate de autorități prin OUG 67/2023 vor continua să organizeze și alte campanii de reduceri, „o practică obișnuită” pentru companie.
„Kaufland România a implementat reduceri de prețuri, prin care se limitează adaosurile comerciale la 14 categorii de alimente de bază. Astfel, am scăzut prețurile la peste 200 de arttcole din categoriile esențiale, care se regăsesc în necesarul zilnic al oricărei familii. Printre acestea, se numără pâinea, produsele lactate, carnea, ouăle, legumele, fructele și nu numai”, ne-a transmis compania.
Potrivit acesteia, produsele care beneficiază de reducerea prețurilor, conform O.U.G. privind limitarea prețurilor la alimentele de bază, pot fi identificate cu ușurință la raft, fiind semnalizate cu eticheta specială, pusă la dispoziție de autorități.
La rândul său, retailerul francez Auchan, a anunțat ieri că a pus în aplicare Ordonanța de Urgență privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, și, în plus, a implementat o reducere suplimentară de preț pentru mai bine de 100 de produse dintre cele vizate de OUG, cu scopul de a asigura un efect și mai puternic al acestei acțiuni, pe perioada ei de aplicare.
Toate produsele cu preț redus care fac obiectul OUG vor putea fi ușor de identificat la raft, fiind marcate cu o etichetă specială și la Auchan.
Totodată, Mega Image a anunțat că de la 1 august 2023, clienții pot găsi în toate magazinele Mega Image și Shop & GO din București și din țară produse din coșul de bază, la prețuri cu adaos comercial limitat. Produsele din coșul de bază care beneficiază de aplicarea adaosului comercial limitat se află în afara promoțiilor săptămânale oferite în mod uzual clienților magazinelor Mega Image și Shop&Go.
Toate aceste produse vor fi semnalizate corespunzător și la raft, pentru a oferi o experiență ușoară și transparentă la cumpărături, în toate magazinele din rețeaua Mega Image.
„Avem angajamentul să oferim clienților produse de calitate la prețuri bune, produse locale care susțin un stil de viață sănătos și echilibrat, alături de o experiența completă la cumpărături, prin specificul și formatul magazinelor noastre. Aplicarea prevederilor ordonanței de urgență guvernamentală contribuie la întărirea eforturilor noastre din ultimul an de a veni în întâmpinarea clienților care acordă din ce în ce mai multă atenție raportului calitate preț, în contextul economic cu multe provocări”, spune Mircea Moga, CEO Mega Image.
Nu în ultimul rând, reţeaua de magazine Profi a plafonat anticipat adaosurile comerciale la alimente, din perioada 15-16 iulie, înainte de intrarea în vigoare a OUG.
„Susţinem măsura guvernului de a combate creşterile preţurilor alimentelor de bază prin limitarea adaosurilor comerciale, şi o aplicăm chiar înainte de 1 august, data la care devine obligatorie conform ordonanţei de guvern. Avem convingerea că ajutorul pe care îl acordăm va fi benefic pentru clienţii noştri cărora, şi cu această ocazie, le mulţumim pentru încrederea pe care ne-o acordă.”, a declarat Magda Amarie, director operaţional Profi.
Și Carrefour spune că, începând cu 1 august, a răspuns solicitării autorităților de a plafona adaosul comercial la produse esențiale, cum ar fi pâine albă, lapte de vacă, brânză telemea de vacă vrac, etc.
„Aceste produse vor fi semnalizate corespunzător la raft, pentru a facilita identificarea lor rapidă de către toți clienții. (…) În plus, Carrefour România implementează permanent promoții suplimentare săptămânale pentru o varietate de produse, pentru a diversifica și face mai accesibil coșul de cumpărături al românilor”, ne-a transmis compania.
Conform OUG 67/2023, produsele agricole și alimentare care fac subiectul acestui proiect sunt:
Nerespectarea cotelor de adaos comercial prevăzute în OUG de către procesatori, distribuitori sau comercianți la vânzarea cu amănuntul și cash&carry constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșita în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune.
Contravenția în acest caz se sancționeaza cu amendă de la 100.000 lei la 2.000.000 lei.