Cum continuă proiectul politic al lui Geoană

Economica.net
25 11. 2011

Sursele menţionate au precizat că Geoană vizează ca până în martie 2012 la noua formaţiune să adere 20-25 de parlamentari, deputaţi şi senatori, astfel încât să se constituie grupuri parlamentare proprii, în condiţiile în care este necesar un număr de şapte senatori şi 12 deputaţi pentru constituirea acestora.

Totodată, la noua formaţiune a lui Mircea Geoană este prevăzut să adere patru sau cinci preşedinţi de Consilii judeţene până în februarie-martie 2012.

Joi la Dăbuleni fostul preşedinte al Senatului declara că e nevoie de o forţă nouă pe scena noastră politică.