Helmurto şi-a pus de multe ori viaţa în pericol, fiind la un pas de a muri pe scenă, în timpul unei reprezentaţii, după ce s-a înjunghiat singur destul de serios cu mai multe săbii, în faţa unei audienţe live.
Fiind pasionat de reprezentaţiile extreme, Hannibal Hemurto a reuşit să uimească audienţa şi de această dată. Artistul a realizat una dintre cele mai periculoase cascadorii pe care le poate încerca cineva, înghiţirea unui neon aprins.
În ciuda faptului că era cuprins de dureri groaznice, Hannibal şi-a dus până la capăt reprezentaţia din cadrul show-ului Circus of Horrors ce a avut loc în St. George Hall din Bradford. Totuşi, odată ce a părăsit scena, s-a prăbuşit şi a fost dus de urgenţă la spital unde a fost băgat la terapie intensivă.
În urma acestei reprezentaţii, artistul de circ extrem a rămas cu o gaură de 10 cm în esofag care trebuie lăsată să se vindece de la sine. Au fost necesare cinci săptămâni de îngrijiri la terapie intesivă, până să poată ieşi în afara oricărui pericol. În tot acest timp el s-a hrănit prin intermediul unor tuburi, fiind incapabil să mănânce sau să bea singur.
„Accidentul a avut loc în cea de-a doua jumătate a show-ului din Brandford (…) Neonul aprins este unul dintre cele mai mortale trucuri dintre toate, iar de această dată lucrurile au mers prea departe”, a declarat o colegă de breaslă, Joanna Sawicka.
Helmurto a realizat un truc de care cei mai mulţi dintre colegii lui se feresc, acesta fiind mult prea periculos, neonul putându-se spage şi conţinând mercur, care odată înghiţit poate fi mortal.
Circarul de 40 de ani a efectuat în această săptămână prima sa reprezentaţie de după accident, in faţa a 24.000 de persoane, într-un spectacol ce a ţinut două zile în NEC Birmingham. „Nu mi-au trecut multe lucruri prin cap, mi-au trecut prin gât”, a declarat el.
Deşi a trecut printr-o experienţă traumatizantă, Hannibal Helmurto nu renunţă. El va continua să lucreze pentru Circus of Horrors, cu care va pleca într-un turneu prin Anglia.