Cum explică autorităţile incidentul cu trenul de metrou înfipt în zid la Depoul Berceni: manualul furnizat de producător este incomplet

28 01. 2020
metro_deraiat_33304800

Cauza primară o constituie absența din Manualul Mecanicului a unor reglementări adecvate, referitoare la modul în care se face operarea în regimul de remorcare cu o garnitură cuplată de tip BM3-CAF cu locomotivă de manevră”, se arată în raportul AGIFER privind incidentul feroviar din 26 ianuarie 2019 din depoul subteran Berceni.

Reprezentanţii AGIFER adaugă că producerea incidentului a avut la bază o funcționare inadecvată în logica software, fiind influențată de insuficienta definire a sarcinii de muncă. Potrivit lor, cei doi mecanici ai trenului au fost surprinşi de reacţia vehiculului şi creşterea necontrolată a vitezei convoiului de manevră.

„Activitatea de manevră s-a desfăşurat respectând prevederile Ghidului operativ de intervenţie la trenurile tip BM3-CAF, ghid elaborat de Metrorex SA pe baza informaţiilor din Manualul Mecanicului elaborat de către CAF şi a experienţei în exploatarea acestor tipuri de vehicule. Existenţa unor zone insuficient acoperite și lipsa de claritate din Manualul Mecanicului privind felul în care trebuie organizată remorcarea TEM, în cadrul activității de manevră ale acestora cu ajutorul locomotivelor LDH, au influențat producerea incidentului”, se mai arată în raportul AGIFER.

Având în vedere constatările făcute în urma investigației, comisia AGIFER recomandă ca pentru reducerea riscului apariției și prevenirea unor incidente cu cauze asemănătoare, care în condiții ușor diferite pot duce la accidente grave, Autoritatea de Siguranță Feroviară Română-ASFR să solicite ca:

⎯ Metrorex să se asigure că producătorul TEM BM3-CAF va reevalua software-ul vehiculului, astfel încât acesta să asigure un nivel de siguranţă adecvat, inclusiv în cazul operării acestuia în regimul de remorcare;

⎯ Metrorex să se asigure că producătorul TEM BM3-CAF va completa Manualul Mecanicului cu operaţiile care sunt necesare a a fi efectuate la operarea în regim de remorcare, în cazul în care garnitura de tip BM3-CAF este cuplată cu o locomotivă de manevră.

După producerea incidentului de anul trecut, pentru evitarea producerii unor evenimente similare, conducerea Depoului Exploatare TEM a dispus ca remorcarea trenurilor tip BM3-CAF cu ajutorul locomotivei de manevră tip LDH să se efectueze doar cu bateriile de acumulatori ale trenului, deconectat.

Preşedintele Sindicatului USLM, Ion Rădoi, declara în martie anul trecut că toate trenurile de metrou CAF ar trebui retrase din circulaţie, întrucât au probleme la computerul de bord care le poate face imposibil de controlat şi care au dus la deraierea unui tren în ianuarie 2019, din fericire fără călători.

Liderii sindicatului USLM au prezentat atunci cum arată trenul de metrou CAF, care, pe 26 ianuarie 2019, a deraiat, a zburat practic şi s-a izbit cu 50 de kilometri pe oră de zidul de la depoul IMGB, din fericire fără călători. Trenul este şi acum suspendat şi contorsionat pe un perete lateral al depoului, exact aşa cum a rămas de atunci, şi oferă o imagine înfricoşătoare. La acel moment, mecanicul, când a văzut că nu mai poate controla trenul, a alergat în al treilea vagon, pentru a-şi salva viaţa, alegându-se însă cu o fractură de bazin, potrivit USLM.

Pe 23 ianuarie anul acesta, Metrorex a lansat o licitaţie pentru ridicarea, degajarea şi repunerea în funcţiune a trenului CAF rămas înfipt în perete la Depoul Berceni. Durata maximă a contractului este de 90 de zile iar valoarea estimată este de 500.000 de lei.