Atât bărbaţii, cât şi femeile au dat acelaşi răspuns în proporţii similare (53% vs 52%), în legătură cu intenţiile legate de bugetele pentru darurile de sărbători. Doar 32% dintre respondenţii la studiul Revolut au spus că se folosesc exclusiv de fondurile deţinute în cont pentru a achiziţiona cadourile de sărbători, fără să fie nevoie să economisească sau să se împrumute.
Aceeaşi cercetare arată că cei care iau în calcul un împrumut pentru darurile din tolba Moşului reprezintă doar 5% dintre respondenţi. În acelaşi timp, studiul a mai scos la iveală că un procent important de respondenţi (11%) se decid în ultimul moment de unde vor lua bugetul pentru cadourile de Crăciun.
Există, totuşi, unele diferenţe notabile după vârstă în privinţa surselor de finanţare a cadourilor de Crăciun. Cei mai tineri (18-24 de ani) tind mai degrabă să strângă bani (65%), cei din segmentele de vârstă medie (35-54 de ani) contează mai degrabă pe lichidităţile de care dispun (33%), în timp ce românii din categoria 45-54 de ani au cea mai ridicată rată de răspuns în favoarea împrumuturilor.
Studiul mai arată că cei mai mulţi (22%) s-au orientat spre un buget economisit de 500 de lei, 12% între 750-1.000 de lei, iar 10% între 500-750 de lei. 9% dintre respondenţi economisesc în acest scop chiar peste 1.000 de lei. În privinţa împrumuturilor, 2% au spus că vor împrumuta până la 1.000 de lei, iar alţi 2% între 500-1.000 de lei.
Generaţiile se poziţionează diferenţiat şi faţă de nivelul bugetelor economisite sau împrumutate. Generaţia Z preferă să economisească sume mai mici, de până în 500 de lei (36%), milenialii pun deoparte bugete mai consistente, de peste 1.000 de lei (11%), Gen X are cel mai mare procent de respondenţi care se împrumută până la 1.000 de lei (5%). Diferenţe apar şi între cele două sexe – bărbaţii pun deoparte sume mai mari decât femeile (27% dintre respondenţii bărbaţi economisesc peste 750 de lei, în timp ce 27% dintre femei economisesc sub 500 de lei).
Tendinţa spre economisire este confirmată şi de datele interne ale Revolut. Conform datelor analizate în formă agregată şi anonimizată de către banca digitală, unul din patru conturi de economii în lei deschise de clienţii români a fost creat după 1 octombrie 2024, iar soldul total a crescut cu 20% de la aceeaşi dată până la jumătatea lunii noiembrie.
Studiul menţionat a aflat şi ce şi-ar dori românii să găsească sub brad, în dimineaţa Crăciunului. Pentru doi din cinci români (41%), cadourile preferate sunt îmbrăcămintea, accesoriile şi produsele electronice/ electrocasnice. Totuşi, pe poziţia a doua, cu 26% se află cadourile în bani, care să le permită respondenţilor să îşi cumpere ceea ce îşi doresc ei. Pe poziţia a treia, cu 14%, figurează experienţele (călătorii, cursuri, concerte). 6% dintre respondenţi nu îşi doresc nimic, iar 3% au răspuns cu „nu ştiu” la această întrebare.
Preferinţele în funcţie de sex ne arată că femeile sunt mai practice şi vor mai mult decât bărbaţii să primească daruri în bani (27% vs. 24%), în timp ce bărbaţii sunt net în favoarea cadourilor constând în obiecte diverse (vestimentaţie, accesorii, aparatură), cu 44% vs. 38%.
Generaţia Z este categoric favorabilă cadourilor în bani (33%), în timp ce milenialii preferă darurile în produse diverse (48%), GenX îşi doreşte experienţe mai mult ca alte generaţii (18%), iar seniorii (65+) au cele mai multe răspunsuri potrivit cărora nu îşi doresc nimic (12%).
Studiul Revolut arată că şapte români din zece pun pe primul loc vacanţele şi călătoriile (71%). Pe poziţia a doua, la egalitate, se află concertele sau biletele la evenimente şi voucherele la spa şi centre de wellness (16%), iar pe poziţia a treia, tot la egalitate, experienţele gastronomice sau biletele la spectacole şi expoziţii (9%). Românii îşi mai doresc şi activităţi outdoor (7%), cursuri şi ateliere pentru diverse hobby-uri (7%) sau mile aeriene (4%).