Cum i-au „păcălit” băncile și specialiștii pe sutele de mii de români cu credite de casă: Luați credite numai în lei, nu în euro! Azi, ratele sunt duble. Mai există soluții?
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2022/03/credit-ipotecar-525x420.jpg)
Rata plătită de un român care a împrumutat, în urmă cu 5 ani, 250.000 de lei, adică aproximativ suma maximă ce putea fi accesată prin Programul „Prima Casă”, s-a dublat față de momentul acordării creditului, arată datele calculatorului Finzoom. Pentru un credit de valoarea menționată mai sus luat pe 30 de ani, clientul plătește acum aproape 2.100 de lei, față de 1.030 de lei cât plătea în 2017. În cazul unui credit contractat în urmă cu 10 ani, arată datele noastre, rata s-a majorat cu circa 50%, în condițiile în care dobânda variabilă (calculată după formula ROBOR+2,5%, inclusă în condițiile Prima Casă din acel moment) a urcat de la 7,5% la peste 10% pe fondul majorării ROBOR. Menționăm că față de 2011, nivelul ROBOR la trei luni a urcat cu circa 50%, iar față de 2017 cu peste 350%, de la circa 2,3 % până la 8,3% în prezent. Partea pozitivă a fost că cei care au contractat creditul în lei, mergând și pe mâna băncilor care au stimulat masiv împrumuturile în moneda locală prin comparație cu cele în euro, nu s-au expus riscului valutar.
În același timp, arată calculele Economica bazate inclusiv pe situația concretă a unor clienți, ratele pentru creditele ipotecare clasice în euro, sunt încă mai mici decât în 2017 și semnificativ mai mici decât în 2011, în urmă cu zece ani. Pe cazul concret al unui credit în valoare de aproximativ 50.000 de euro, contractat în urmă cu 10 ani, pe o perioadă de 30 de ani, rata calculată în lei a scăzut de la aproape 1.300 de lei la 1.000 de lei. Aceasta în condițiile în care, în 2011 nivelul EURIBOR era de aproximativ 1,6%, iar acum este la circa 0,3%, ceea ce marchează încă o scădere de peste 81%. Influența negativă a venit din zona riscului valutar, în condițiile în care euro valora circa 4,3 lei în 2011, iar acum valorează puțin peste 4,9 lei, ceea ce marchează o devalorizare de aproximativ 12%. Menționăm că pe toată perioada celor 10 ani, creditul în euro a avut o rată mai mică decât cel în lei. Sigur că, așa cum a anunțat deja și Banca Centrală Europeană, EURIBOR va mai crește, însă este greu de crezut că împrumutul în euro se va dovedi, până la final, mai puțin avantajos decât cel în lei, având în vedere ritmul în care cresc dobânzile în România, dar și tradiția inflaționistă locală.
Ce pot face cei cu credite în lei pentru a mai micșora scumpirile de rate și ce veste bună le dă guvernatorul Mugur Isărescu?
Cei care se află în situația prezentată la început au, totuțși, o variantă pentru a mai micșora pierderile. Ei pot solicita schimbarea indicelui ROBOR cu IRCC (mai mic și mai stabil, având în vedere că se calculează trimestrial). De asemenea, ar putea opta pentru o refinanțare cu dobândă fixă, dar acest lucru se poate aplica doar celor care mai au perioade scurte din credit și, în general, se aplică mai greu pentru cei cu credite imobiliare, iar conform ultimelor schimbări nici măcar nu e clar dacă mai reprezintă o soluție. Alte modalități implică, ca și cele două prezentate, o discuție cu banca și, eventual, o negociere a unor soluții. O veste bună pentru cei cu credite în lei vine și dinspre BNR, al cărei guvernator, Mugur Isărescu, spune că nu e cazul să apere cursul de schimb cu orice sacrificii, adică la orice dobânzi, sugerând că pașii pe care BNR îi va face în acest sens vor fi mai mici decât se așteptau analiștii. El spune că euro va rămâne sub nivelul de 5 lei exact atât cât trebuie, cu atât mai mult cu cât avem un război la uşă şi banca centrală încearcă cu ajutorul tuturor instrumentelor de care dispune să reducă inflaţia fără ca România să intre în recesiune economică. El prevede o creştere economică de minimum 2%-3% în acest an. Guvernatorul BNR, MUGUR Isărescu, arată că foloseşte toate pârghiile în lupta contra inflaţiei, de la creşterea dobânzii cheie, atât cât trebuie, la „impasibilitatea” rezervelor minime obligatorii, controlul lichidităţii şi nu în ultimul rând evoluţia cursului de schimb. El arată că BNR ar fi putut să scadă nivelul RMO în cele două crize: pandemică şi energetică alimentând cu lichiditatea piaţa. A preferat să nu o facă şi chiar să strângă acum şi mai mult lichiditatea şi nici să nu mărească dobânda cheie în perioada pandemiei.