Cum îţi protejezi smartphone-ul sau tableta când pleci din ţară

Economica.net
17 07. 2014
best_security_apps_for_smartphones_87624800

În primul rând, este bine ca utilizatorii să își blocheze cartela SIM printr-un cod PIN complex și, în plus, să seteze o parolă pentru deblocarea echipamentelor. Dacă nu folosesc în mod curent telefonul pentru a suna în străinătate, posesorii pot, de asemenea, să restricționeze apelurile internaționale sau către alte destinații decât România când folosesc serviciul în roaming. Aceste servicii de restricționare a unor direcții de apelare sunt puse la dispoziție gratuit de operatori.  

În cazul în care unui utilizator îi este furat telefonul, acesta poate evita consumul nedorit de voce și date solicitând cât mai repede furnizorului său de servicii de telefonie suspendarea temporară a numărului, urmând să îi fie furnizată ulterior o nouă cartelă SIM cu același număr, gratuit sau contra-cost, în funcție de politica fiecărui operator.

 Înainte de a pleca în vacanță, este bine ca utilizatorii să își noteze numerele de telefon la care pot apela propriul furnizor de servicii de telefonie pentru a semnala un eventual furt. Este bine de reținut faptul că operatorii telecom pot bloca numai cartela SIM, nu și smartphone-ul sau tableta, pentru recuperarea acestor echipamente fiind necesară o plângere la poliție.

Există, totodată, aplicații dezvoltate special pentru a localiza smartphone-ul/ tableta sau pentru a șterge datele din memoria acestor echipamente în cazul în care nu mai pot fi recuperate, precum și aplicații prin care posesorii pot face o copie de siguranță a contactelor și datelor din telefon.

În plus, utilizatorii ar trebui să evite modificarea restricțiilor de securitate configurate de producător, pentru că acest lucru poate compromite siguranța smartphone-ului ori tabletei, făcându-le vulnerabile față de tentativele de virusare.

În egală măsură, este recomandat ca utilizatorii să instaleze programe antivirus și să descarce aplicații numai din magazinele online deținute sau recomandate de producători, pentru a preveni diferite fraude sau chiar situațiile în care alte persoane ajung să acceseze de la distanță smartphone-ul și să efectueze apeluri, să trimită SMS-uri sau să descarce conținut online fără ca posesorul telefonului să știe.