Cum îţi poţi recupera telefonul pierdut sau furat. Ce soluţii există pentru Android şi iOS
Pentru astfel de situații, echipa ThePhoneGeeks a EuroGsm prezintă câteva opțiuni de recuperare a telefonului, atât cu ajutorul aplicațiilor de urmărire, cât și pe baza informațiilor oferite de dispozitiv.
„În cazul telefoanelor Android, cea mai simplă metodă de a vizualiza locația dispozitivului și informațiile de pe acesta este utilizarea sistemului Android Device Manager. Este necesară înregistrarea prealabilă pe site-ul dedicat, apoi din cadrul meniului oferit, dispozitivul poate fi șters sau blocat, poate fi urmărit pe hărțile Google Maps – în caz de furt – și se poate da comanda să sune la volum maxim pentru 5 minute, pentru a putea fi localizat mai repede, în cazul în care a fost rătăcit”, a explicat Bogdan Beleiu – ThePhoneGeeks.
O altă variantă ar fi utilizarea Android Lost, care se poate instala și fără a avea acces la telefon. Aplicația poate fi instalată din Play Store, din contul Google cu care este sincronizat dispozitivul, după care se trimite un SMS pe telefonul în cauză, cu textul „androidlost register”. Astfel, aplicația se activează automat și poate realiza fotografii cu camera telefonului și permite citirea SMS-urilor primite, fără ca utilizatorul să știe acest lucru.
De asemenea, istoricul Google Maps poate oferi poziția exactă a dispozitivului, chiar dacă această funcție este dezactivată. După accesarea sistemului Google Maps, se alege din calendar data curentă și ultima oră la care dispozitivul a fost recunoscut, după care pe hartă vor apărea locațiile și chiar traseul parcurs de telefonul pierdut sau furat.
Utilizatorii iOS au la dispoziție funcția Lost Mode, care permite utilizatorului să blocheze dispozitivul cu o parolă, în cazul în care acesta este dispărut, pentru a proteja datele de pe telefon. O altă variantă utilă este aplicația Find My iPhone, care necesită o conexiune la Internet prin Wi-Fi sau date mobile.
„Există și aplicații prin care utilizatorii își pot accesa telefonul remote, precum TeamViewer: Remote Control, Splashtop 2 Remote Desktop sau Jump Desktop, care au un sistem ce se instalează pe desktop și telefon și permite controlul unuia prin intermediul celuilalt. Toate cele 3 aplicații menționate sunt disponibile atât pentru Android cât și pentru iOS”, a mai precizat Bogdan Beleiu.
Este important de știut și faptul că în momentul în care telefonul este închis sau nu are cartelă SIM, acesta nu va putea fi localizat. Totuși, dată fiind nevoia de a naviga pe Internet, cu siguranță telefonul va fi conectat în cele din urmă la o rețea Wi-Fi, moment în care va putea fi blocat de către sistemul activat de utilizator.