Cum l-a lăsat falit criza economică pe cel mai bogat om din Irlanda

Sean Quinn, cunoscut drept "Mighty Quinn", a fost cel mai bogat om din Irlanda. În 2008 deţinea o avere de 3,7 miliarde de lire sterline. Ieri, Înalta Curte din Belfast a declarat falimentul omului de afaceri, care are acum datorii de 2.5 miliarde de lire, scrie MEDIAFAX.
Economica.net - sâm, 12 nov. 2011, 19:13

„Anunţ cu mare amărăciune că am solicitat să fiu declarat falimentar la Înalta Curte din Belfast”, mărturisea Sean Quinn, citat de Daily Mail, după iniţierea acţiunii.

El este primul mare miliardar care îşi pierde averea din pricina crizei financiare.

În perioada 2000-2007, Irlanda a înregistrat o perioadă de „boom” economic, ceea ce a contribuit la creşterea averii lui Quinn, care avea afaceri în asigurări şi construcţii.

După declanşarea crizei financiare, el a mizat pe Banca Anglo-Irlandeză, cumpărând acţiuni ale acesteia şi riscând astfel întreaga avere a familiei. La scurt timp după ce a achiziţionat respectivele acţiuni la Banca Anglo-Irlandeză, aceasta a dat faliment, calculele recente indicând că el are datorii de 2.5 miliarde de lire sterline.

„Nu are în acest moment nicio posibilitate de a-şi plăti datoriile. A rămas cu foarte puţine bunuri”, a declarat avocatul lui Quinn, care a solicitat în instanţă falimentul acestuia.

Banca Anglo-Irlandeză, redenumită Irish Bank Resolution Corporation, a declarat că investighează validitatea falimentului omului de afaceri, având în vedere că aceasta a fost obţinută în Ţara Galilor, nu în Irlanda.

Legile falimentului din Marea Britanie, care se aplică Ţării Galilor, dar nu şi Irlandei, prevăd că o persoană poate să înceapă din nou o afacere la un an după ce a fost declarată falită. În Irlanda poţi să conduci o afacere doar după 12 ani de la declararea falimentului.

Te-ar mai putea interesa și
Elicele unei turbine eoliene din Poarta Albă riscă se se desprindă din cauza vântului puternic
Elicele unei turbine eoliene din Poarta Albă riscă se se desprindă din cauza vântului puternic
Pompierii constănţeni au fost chemaţi miercuri să intervină la un cămin de bătrâni din localitatea Poarta Albă, unde vântul puternic a determinat rotirea necontrolată a elicelor unei......
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând ...
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare sunt subutilizate de firme si asta ...