Cum mai afectează războiul din Ucraina fluxul de mâncare din și către Europa

07 09. 2022
export import 5676543

Mâncarea cumpărată și vândută de Europa în luna mai a ajuns la o valoare de 34,9 miliarde de euro, cu 3,5 miliarde de euro în plus față de luna anterioară (+11%) și cu 54% în plus față de ianuarie 2021, pe fondul creșterii galopante a prețurilor la majoritatea produselor de bază. Exceptând Marocul și Turcia, schimburile comerciale s-au intensificat cu toți cei 20 de parteneri principali din UE. În plus,  comerțul cu produse agroalimentare al UE cu Brazilia și SUA a fost cel mai dinamic de la o lună la alta, potrivit datelor Comisiei Europene.

Exporturile UE au ajuns la 19,4 miliarde de euro, cu 8% peste luna precedentă și cu 21% în plus față de mai 2021, în pofida unor exporturi de cereale mai mici în volum. De altfel,  de la începutul anului, exporturile UE se află pe un trend pozitiv (+16% față de media pe trei ani), la fel ca și importurile, de altfel. UE a importat în perioada analizată 15,6 miliarde de euro , cu 15% în plus față de luna precedentă și cu 48% mai mult decât în mai 2021, pe fondul unor volume semnificativ mai mari a importurilor de porumb și o valoarea mai mare a importurilor cafelei și a fructelor cu coajă lemnoasă.

Începând cu 2011, valoarea exporturilor UE a crescut puțin mai rapid decât cea a importurilor, odată cu creșterea valorii exporturilor de preparate din cereale și produse de morărit, produse lactate și carne de porc. Vinul și produsele pe bază de vin au crescut, de asemenea, dar într-un mod mai variabil. În timp ce importurile de fructe și fructe cu coajă lemnoasă au continuat să crească, celelalte două cele mai importante produse agroalimentare importate (cafea, ceai și mirodenii și semințe oleaginoase și plante proteaginoase) au rămas relativ stabile pe parcursul perioadei. Acest lucru a permis creșterea excedentului comercial agroalimentar al UE.

De la începutul anului 2021 însă, fluxurile comerciale ale UE au crescut brusc, în special datorită creșterii semnificative a prețurilor mondiale ale produselor agricole de bază, dar nu în favoarea Europei. Excedentul comercial al UE s-a diminuat de la 4,5 miliarde de euro la începutul perioadei la 3,8 miliarde euro în mai 2022, din cauza creșterii ridicate a facturii mărfurilor aduse. Această creștere a importurilor s-a datorat în principal unei creșteri importante a importurilor de semințe oleaginoase, cereale, cafea și uleiuri vegetale. Valoarea unitară a crescut cel mai mult în cazul importurilor de carne de vită și mânzat și al importurilor de margarină și alte uleiuri și grăsimi (inclusiv ulei din sâmburi de palmier)

Impactul războiului din Ucraina

În ceea ce privește comerțul statelor membre cu Ucraina, războiul a însemnat o intensificare a exporturilor și a importurilor. Aceasta în contextul în care anii trecuți, Ucraina era al patrulea furnizor al UE, cu o cotă de piață de 5%, ca și China și după Brazilia, Marea Britanie și SUA.

Exporturile UE către Ucraina au continuat să crească cu 27% de la o lună la alta, ajungând la nivelul de dinaintea războiului, de 233 de milioane de euro în luna mai. În special, exporturile de legume și de carne de porc către Ucraina au depășit cifrele de anul trecut, atât în termeni de valoare, cât și de volum (+102% și, respectiv, 148% în volume).

În perioada ianuarie-mai, UE a livrat către Ucraina cu 17% mai puțin față de perioada similară a anului trecut

Cât despre importurile din țara vecină, acestea au crescut în luna mai cu 36%, ajungând la 665 de milioane de euro. Cea mai mare creștere a fost înregistrată la semințele oleaginoase (+83%) și la cereale (+67%) și a fost determinată în mare parte de cantitate. Importurile UE de păsări de curte și ouă au crescut, de asemenea, substanțial în luna mai, la un preț mai mic. Volumele importate au crescut cu 106%, în timp ce prețul unitar a scăzut cu 4%, de la o lună la alta.

Începând cu 2011, valoarea exporturilor UE a crescut puțin mai rapid decât cea a importurilor, odată cu creșterea valorii exporturilor de preparate din cereale și produse de morărit, produse lactate și carne de porc. Vinul și produsele pe bază de vin au crescut, de asemenea, dar într-un mod mai variabil. În timp ce importurile de fructe și fructe cu coajă lemnoasă au continuat să crească, celelalte două cele mai importante produse agroalimentare importate (cafea, ceai și mirodenii și semințe oleaginoase și plante proteaginoase) au rămas relativ stabile pe parcursul perioadei. Acest lucru a permis creșterea excedentului comercial agroalimentar al UE.

De la începutul anului 2021, fluxurile comerciale ale UE au crescut brusc, ajungând la 34,9 miliarde euro în mai 2022 (+54% față de ianuarie 2021), în special datorită creșterii semnificative a prețurilor mondiale ale produselor agricole de bază. Balanța comercială a UE s-a înrăutățit în această perioadă, de la 4,5 miliarde de euro la începutul perioadei la 3,8 miliarde EUR în mai 2022, din cauza creșterii ridicate a facturii de import a UE. Această creștere a importurilor s-a datorat în principal unei creșteri importante a importurilor de semințe oleaginoase, cereale, cafea și uleiuri vegetale. Valoarea unitară a crescut cel mai mult în cazul importurilor de carne de vită și mânzat și al importurilor de margarină și alte uleiuri și grăsimi (inclusiv ulei din sâmburi de palmier).

Ce s-a întâmplat cu România

România a exportat (inclusiv comerț intracomunitar), în primele cinci luni ale acestui an, cereale şi preparate pe bază de cereale în sumă de 2,155 de miliarde euro, în creştere cu 77,2% comparativ cu perioada similară din 2021, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Pe de altă parte, în perioada ianuarie-mai 2022, România a importat cereale şi preparate pe bază de cereale de 683,5 milioane de euro (16,3%). Excedentul comercial pe această secţiune de produse s-a situat astfel în primele cinci luni la aproape 1,472 de miliarde de euro.