Cum merg lucrurile pe şantierele unde se construiesc locuinţe şi birouri în Bucureşti. Azi, Opus Land Management, dezvoltatorul Cosmopolis
Cosmopolis a fost demarat chiar înainte de criză, iar proiectul a trecut peste problemele cauzate de criză și este acum probabil cel mai mare proiect de locuințe din România.
Aproximativ 500 de locuințe sunt programate spre livrare în acest an în cadrul Cosmopolis, în urma unor investiții totale de peste 22 de milioane de euro. Proiectul va ajunge astfel la peste 4.100 de locuințe finalizate, comunitatea urmând să numere la finalul anului peste 10.000 de locuitori.
„În total, investițiile cumulate în cadrul Cosmopolis vor depăși astfel 350 de milioane de euro, proiectul fiind unul dintre cele mai ample din România, indiferent dacă vorbim de mall-uri, proiecte de birouri sau ansambluri rezidențiale. Adițional unităților rezidențiale, în Cosmopolis vor fi finalizate și o serie nouă de facilități, printre care: o clădire în care va funcționa școala primară de stat – aceasta a fost finalizată recent și în acest moment efectuăm demersurile de donare către autorități, care urmează să amenajeze instituția de învâțământ, un nou drum de acces înspre localitatea Tunari, șapte noi piscine și întreaga rețea rutieră internă aferentă noilor imobile”, susține Gabriel Voicu, vicepresedinte SVN Romania si project manager Cosmopolis.
În primele două luni ale anului dezvoltatorul a vândut 102 locuințe în cadrul Cosmopolis. În acest moment sunt vândute peste 50% din locuințele programate spre livrare în 2020.
„Construcția Cosmopolis continuă conform graficului anunțat. Nu am înregistrat probleme cu forța de muncă și, fiind un proiect de dimensiuni foarte mari, avem un stoc confortabil de materiale de construcție – deci nici chiar dacă ar exista probleme pe lanțurile de aprovizionare nu am fi afectați”, explică Gabriel Voicu.
Cosmopolis este cel mai mare ansamblu rezidențial din zona de nord a Bucureștiului, cu peste 3.700 de locuințe finalizate, dezvoltatorul imobiliar al proiectului fiind compania Opus Land. SVN Romania este consultantul imobiliar și agentul exclusiv al proiectului.