De ce a redus Tribunalul Bucureşti la 2% dobânda unui credit acordat de BCR

ECONOMICA.NET scria în urmă cu o lună despre decizia fără precedent a Tribunalului Bucureşti dintr-un proces între un client şi Banca Comercială Română.

La fel ca ceilalţi clienţi cu care s-au judecat cu BCR, clientul în cauză a contestat modul de calcul al dobânzii, pe care l-a considerat netransparent şi la voinţa băncii, şi diferitele comisioane din contract. Acţiunea acestuia, declanşată în mai 2012, a fost respinsă în totalitate de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, dar lucrurile aveau să se întoarcă, în mod surprinzător, la Tribunalul din Capitală.

Tribunalul a anulat mai mai multe clauze din contract, pe motiv că sunt abuzive şi a dispus ca dobânda de aproximativ 10% la un credit în euro (calculată după dobânda de referinţă variabilă a BCR) să fie calculată în funcţie de Euribor la şase luni + marja din contract de 1,9%, adică o dobândă de doar 2,2%. Mai mult, instanţa a dispus şi eliminarea clauzei aferente comisionului de acodare de 2,25% din valoarea creditului şi restituirea sumei aferente, precum şi eliminarea şi restituirea comisionului de administrare de 19 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului.

Peste toate acestea, Tribunalul a considerat că este admisibilă cererea clientului reprezentat de avocatul Elena Nicoară ca BCR să plătească dobânda legală pentru sumele încasate în mod abuziv începând cu 2007.

Decizia a fost surprinzătoare nu numai pentru faptul că desfiinţează, practic, costurile contractuale din contractul BCR, ci şi pentru că este prima de la Tribunalul Bucureşti în care un client câştigă aproape tot ce a cerut.

ECONOMICA.NET a studiat motivarea sentinţei proaspăt redactată şi vă prezintă în continuare cele mai importante puncte.

Contractul nu a fost negociat. Prima condiţie

Potrivit legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între consumatori şi profesionişti, o clauză este abuzivă dacă nu a fost negociată – face parte dintr-un contract preformulat, dacă, contrar bunei credinţe, crează un dezechilibru major între drepturile şi obligaţiile părţilor. În traducere, comercianţii, cum sunt băncile, nu trebuie să facă abuz de forţa pe care o au când propun contracte preformulate, utilizând clauze care prejudiciază consumatorii, şi care dau un drept discreţionar primilor, cum ar fi acela de a controla costurile variabile a unui contract de credit, de pildă.

Judecătoria, în cazul de faţă, a considerat că contractul nu a fost preformulat pentru că acesta a fost înaintat clientului înainte de semnare. Pe de altă parte, Tribunalul consideră că nu există proba din partea băncii că s-a făcut o negociere, acesta fiind un exemplu de contract preformulat, nenegociat, trimis către aprobare la Banca Naţională a României – deşi instituţia din strada Doamnei a negat că aproba modelele contractuale ale băncilor (ECONOMICA.NET a mai scris despre o situaţie în care chiar banca aflată în litigiu cu un client a susţinut că BNR i-a aprobat modelul contractual, ceea ce s-a soldat cu reacţii dojenitoare din partea reglementatorului).

„Referitor la prima condiţie tribunalul reţine că relaţiile contractuale dintre părţi au fost materializate prin asumarea unor condiţii generale de creditare şi condiţii prevăzute în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. xxx

Condiţiile generale de creditare sunt aceleaşi pentru un anumit produs bancar şi reprezintă corpul comun care dă specificitate produsului bancar, adeziunea avizând clauzele preformulate cuprinse în condiţiile generale trimise spre aprobare la Banca Naţională a României.

(…) Tribunalul apreciază că, în momentul în care a fost încheiat acest contract, recurenta consumatoare a acţionat de pe o poziţie inegală, în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura de vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus de către bancă”, se arată în motivarea Tribunalului.

Acest lucru arată că poziţa comună băncilor care au procese cu clienţii, aceea că în piaţa bancară erau mai multe oferte, deci consumtorul nu trebuia să se oprească la acel contact – take it or leave it -, este invalidă din punctul de vedere al legii, pentru că banca este responsabilă de modul în care întocmeşte acele contracte preformulate.

„Dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediile BCR” – clauză abuzivă

Contractele preformulate nu sunt în sine abuzive. Foarte mulţi operatori economici le folosesc, pentru că scad costurile cu birocraţia şi eficientizează business-ul, în general. Clauzele din acele contracte trebuie să creeze şi un dezechilibru major pentru a putea fi considerate abuzive, prin ele însele sau împreună cu alte clauze contractuale.

În situaţia din urmă ne spune Tribunalul că se găseşte contractul preformulat al BCR dedus judecăţii. Aşa cum ECONOMICA.NET a arătat şi cu alte ocazii, BCR a utilizat o dobândă fixă în primul an de creditare, după care a majorat-o consistent – în unele cazuri de la simplu la dublu – din cel de-al doilea an. Acest lucru s-a întâmplat inclusiv în momentele în care referinţele din piaţă scădeau – cum este cazul Euribor. O altă clauză din condiţiile generale spune că banca poate modifica în orice moment dobânda în funcţie de costul resurselor de creditare, fără consimţământul debitorului şi fără să specifice exact la ce costuri se referă. Tribunalul motivează de ce această clauză este abuzivă.

„Articolul 5 din contract prevede modul de calcul al dobânzii aplicabile: ,,la data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de pe an şi este fixă în primul an şi variabilă ulterior”, .dobânda fixă se menţine constantă pe o perioadă de un an … după această dată dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR la care se adaugă 1,90 pp”.

Referitor la acest articol în care se arată modul de calcul a dobânzii aplicabile după primul an, care urma a fi variabilă în funcţie de dobânda de re ferinţ.ă a băncii, în tot cuprinsul contractului această noţiune nu este definită. În aceste condiţii reclamanta-recurentă a încheiat contractul fără a avea

cunoştinţă care va fi nivelul dobânzii după primul an, împrejurare de natură a o prejudicia, întrucât dobânda este un element esenţial într-un contract de credit bancar, orice clauză nelegală cu incidenţă asupra dobânzii afectând însăşi normala derulare a raporturilor contractuale.

Tribunalul apreciază că prin inserarea clauzei privind modalitatea de stabilire a dobânzii după primul an s-a creat un dezechilibru în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerinţa bu nei-credinţe întrucât, chiar dacă dobânda de referinţă a băncii constituie un element obiectiv de calcul, fiind o noţiune definită în domeniul bancar, aceasta nu a fost explicată reclamantei şi nici definită în convenţie, fiindu-i necunoscută la data încheierii contractului, împrejurare de care pârâta în mod evident a fost conştientă . Totodată, necircumstanţicrea în niciun mod a elementelor care permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale (art.2.10 a şi d, art.2.11 din Condiţiile generale), lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii este de natură să îl prejudicieze pe consumator. Această clauză care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda nu este raportată la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind menţionat generic „costul resurselor de creditare””, se arată în motivarea Tribunalului.

Acesta hotărăşte că, având în vedere că este vorba de un contract în euro, atunci referinţa băncii trebuie înlocuită cu referinţa pieţei (Euribor), pe care banca nu o poate influenţa în mod direct.

„Tribunalul apreciază că art.5 din contractul de credit este abuziv, neclar şi nenegociat, având o exprimare ambiguă care permite băncii să calculeze o dobândă variabilă după cum doreşte. Instanţa apreciază că această clauză trebuie să fie formulată în mod clar şi fără echivoc. Având în vedere că împrumutul a fost efectuat în monedă euro instanţa de fond trebuia să aibă în vedere indicele Euribor. astfel că dobânda de referinţă variabilă este Euribor 6M + Marja băncii de 1,9 pp”, se arată în motivare.

 Comisionul de acordare şi cel de administrare, abuzive

Cu privire la comisioanele de acordare credit şi de administrare lunar, tribunalul spune că acestea nu intră în preţul contractului. Avocatul Nicoară ceruse eliminarea lor şi pentru că potrivit legii nr. 190/ 1999 „sunt indicate în mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie sa le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar: în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentaţiei de credit si constituirii ipotecii si garanţiilor aferente”.

“Prin art.3.7 din Condiţiile generale pe parcursul derulării creditului banca poate modifica nivelul comisioanelor. Nivelul comisioanelor se afişează la sediile băncilor la care se comun ică în scris prin scrisoare recomandată împrumutatului la ghişeele băncilor. În cauză, se creează un dezechilibru major între drepturiie şi obligaţiile părţilor întrucât comisionul plătit lunar în ceea ce priveşte comisionul de administrare se raportează la valoarea întregului credit contractat iar nu la valoarea soldului la data plăţii comisionului. Dezechilibrul semnificativ există, întrucat valoarea comisionului nu se corelează cu valoarea soldului rămas de plată, în condiţiile în care scopul comisionului, declarat de pârâtă este acela de a acoperi cheltuielile de monitorizare a creditului care scade progresiv cu fiecare rată lunară achitată, în cursul derulării contractelor,valoarea comisionului de administrare a creditului putând depăşi valoarea dobânzii”, se arată în motivarea instanţei. 

Ultima frază trebuie înţeleasă în sensul că la rambursarea ultimelor rate lunare în contractele cu rate egale (anuităţi) partea cea mai mare este reprezentată de principal, în timp ce partea de dobândă reprezintă partea mai mică, de aceea comisionul calculat la suma iniţială ajunge să fie mai mare decât dobânda rambursată. În privinţa eliminării comisionului de acordare, Tribunalul nu face alte precizări.

Instanţa a mai decis şi eliminarea comisionului de rambursare anticipată, devenit nelegal după adoptarea OUG 50/2010 pentru creditele cu dobândă variabilă, şi a celui de transformare a creditului în altă monedă.

De ce trebuie banca să plătească clientului dobândă

Tribunalul spune că plata acestor sume cu titlu de dobândă şi comisioane către bancă a fost nelegală, deci, potrivit Codului civil, banca trebuie să plătească dobânda legală pentru plăţile nedatorate.

„Având în vedere sol uţia p ronunţată respectiv nulitatea absolută a acestor prevederi în aplicarea principiului retroactivităţii şi a principiului restabilirii situaţiei anterioare, tribunalul va dispune restituirea prestaţiilor efectuate în baza acestor clauze abuzive anulate, în cazul contractelor sinalagmatice, restituirea prestaţiilor executate are la bază instituţia plăţii nedatorate, reglementată de art.1092 din Codul civil.

Sub acest aspect tribunalul constată întrunirea în cauză a condiţiilor plăţii nedatorate, în cazul executării unei obligaţii nule: existenţa unei plăţi – sumele achitate de solvens (reclamanta-recurentă) şi inexistenţa datoriei a cărei stingere a fost urmărită prin plată – prevederea cor.tract1.1ală anulată apare ca şi când nici nu ar fi existat. De asemenea, tribunalul mai reţine faptul că accipiensul (pârâta-intimată) a fost de rea credinţă, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate şi prevederile Legii nr.193/ 2000”, se arată în motivare.

 BCR a fost reprezentată de avocaţii de la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen şi, aşa cum a făcut în toate procesele pe care le-a pierdut pe clauze abuzive, a atacat decizia prin căi extraordinare, precum contestaţia în anulare şi revizuirea, care se vor judeca la începutul lunii septembrie.

Tribunalul Bucureşti va judeca şi procesele BCR cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, care vizează eliminarea clauzelor de dobândă şi a mai multor comisioane.

BCR a denunţat actele adiţionale emise cu ocazia OUG 50 şi o decizie a justiţiei împotriva sa ar putea afecta întregul portofoliu de clienţi care au accesat credite înainte de 2010.