Cum poate intra Astra Asigurări în faliment pe mâna lui Nelu Iordache
Vineri, zece octombrie, este o zi decisivă pentru viitorul societăţii Astra Asigurări, aflată în procedură de administrare specială. Judecătorii Curţii de Apel urmează să se pronunţe asupra unei solicitări CNADNR privind o despăgubire de 93 de milioane de lei(peste 20 de milioane de euro) pe care Astra Asigurări trebuie să o achite către compania de stat în contul Romstrade, firma insolventă deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache.
Pe fond, instanţa a dat câştig de cauză CNADNR respingând argumentele aduse de Astra pentru neplata despăgubirilor. Datoria provine din executarea mai multor poliţe de asigurare de bună execuţie încheiate de Romstrade la Astra Asigurări. Suma cerută de CNADNR, care a solicitat în instanţă şi instituirea sechestrului asupra mai multor bunuri şi conturi aparţinând companiei Astra, este mult prea mare comparativ cu disponibilităţile asigurătorului.
Potrivit ultimelor date făcute publice de administratorul special, KPMG, societatea de asigurare avea un coeficient de lichiditate de doar 0,03, de patru ori mai mic decât la finele anului trecut şi de peste 300 de ori sub normele impuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Legea din România nu include proceduri, altele decât falimentul, în situaţia în care un asigurător nu reuşeşte să se redreseze în urma administrării speciale.
Cum a ajuns Astra datoare la CNADNR
Potrivit unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Bucureşti la finele anului trecut, sursa litigiului dintre Astra şi CNADNR este un contract de modernizare a unui tronson din DN 67 C, între Bengeşti şi Sibiu. Contractul a fost semnat în 2008 când executantul, adică firma Romstrade, s-a angajat să termine lucrarea într-un anumit termen. Pentru a se asigura că Romstrade îşi îndeplineşte obligaţiile, CNADNR a impus, prin contract, plata unei garanţii de bună execuţie în valoare de 10% din costuri.
Ulterior, legea fiind modificată, Romstrade a avut posibilitatea de a garanta buna execuţie nu cu bani ci cu ajutorul unor poliţe de asigurare. În acest sens, Romstrade a încheiat mai multe contracte cu Astra, pentru o garanţie de bună execuţie în valoare totală de 93 de milioane de lei. După ce Romstrade a intrat în insolvenţă şi nu a mai reuşit să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale. Drept urmare, CNADNR a solicitat Astra plata sumelor aferente contractelor de garanţie.
Astra a refuzat invocând, în principal două motive şi anume neplata primelor de asigurare de către clientul Romstrade şi, respectiv, faptul că CNADNR nu a reuşit să pună la dispoziţia asigurătorului o evaluare corectă a daunelor. Ulterior, Compania de Drumuri s-a îndreptat în instanţă pentru recuperarea sumei şi a avut câştig de cauză, pe fond, la Tribunalul Bucureşti.
Astra ar avea nevoie de peste 100 de milioane de euro
Cel mai mare asigurător din România, Astra milionarului Dan Adamescu, intra fulminant , la începutul acestui an în procedura de administrare specială. Măsura luată de ASF-ul condus pe atunci de Dan Radu Ruşanu, în prezent arestat la domiciliu şi cercetat pentru infracţiuni care ţin de postul pe care l-a ocupat, era una de o duritate fără precedent.
Au fost invocate mai multe motive, majoritatea ţinând de inadecvarea capitalului, garanţii insuficiente şi reasigurări la firme de apartament. Ulterior, administratorul desemnat, KPMG, a ajuns la concluzia că Astra are nevoie de o majorare de capital de 490 de milioane de lei(circa 110 milioane de euro) pentru a reintra în normele ASF privind solvabilitatea şi lichiditatea.
Banii trebuie aduşi până la finele acestui an, iar până acum, acţionarul majoritar, Nova Group deţinută de Dan Adamescu, a subscris doar 70 de milioane de lei. Mai mult, Astra a mai primit o lovitură de la ASF care nu dat aviz pe o tranzacţie prin care compania prelua afacerile locale ale grupului francez Axa. Finalizarea acestei tranzacţii ar fi însemnat o infuzie de capital de circa 21 de milioane de euro, bani pe care francezii se obligaseră să îi aducă la capitalul Axa.
Deşi KPMG afirmă repetat că se bazează în primul rând pe bunele intenţii ale actualului acţionar, ASF a dat semne că singura salvare pentru Astra este un investitor strategic. Mai mult, preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a arătat că de Astra sunt interesaţi nu doar investitori strategici din domeniu, ci şi fonduri de investiţii. În piaţă a circulat chiar şi un nume: PZU, cea mai mare companie de asigurări din Polonia şi din Europa de Sud Est. Cu toate acestea, până acum nu a apărut nicio ofertă concretă iar unele surse au arătat pentru ECONOMICA.NET faptul că „interesul” clamat de Negriţoiu înseamnă doar câteva întâlniri demarate de ASF cu câţiva potenţiali investitori. Fără răspunsuri sau promisiuni ferme.