Cum pot afacerile mici și mijlocii din industria de panificație, cofetărie și ciocolaterie să treacă gratuit în online

Economica.net
06 05. 2020
patiserie_panificatie_80206400_01274500

Acesta este motivul pentru care Puratos a lansat, în premieră în România, platforma virtuală www.bakeronline.ro, singura care permite brutarilor, patiserilor, cofetarilor și ciocolatierilor, producători mici și mijlocii, să își treacă, gratuit, vânzările în online. Acest proiect vine în întâmpinarea nevoilor acestor producători din industria de profil, ale căror magazine sau laboratoare au fost închise sau și-au restrâns activitatea din cauza pandemiei. Platforma Bakeronline.ro permite antreprenorilor din domeniu să își creeze gratuit, rapid – în 72 de ore – și profesionist magazine virtuale și să ajungă astfel la consumatorii lor, respectând regulile de distanțare socială.

„Credem că efortul comun de a promova magazinele online pe o singură platformă va reuși să spargă barierele mentale și să dea startul unei deschideri spre digitalizare mai mare, în această industrie . Ne dorim ca toți consumatorii, deși neobișnuiți în a comanda online astfel de produse alimentare, să aibă ca reper Bakeronline pentru a identifica brutarul sau cofetarul preferat. Mai exact, ne dorim ca Bakeronline să fie o referință atât pentru producători, cât și pentru consumatorii în căutarea de produse de brutărie, patiserie sau cofetărie”, a explicat Gabriela Bereș.

Până la finalul anului, platforma își propune să adune o comunitate de peste 100 de producători care să aibă magazine virtuale active și care să genereze vânzări de cel puțin 1 milion de lei. Investiția inițială în platformă este de peste 30.000 de euro. “Cu siguranță, este un proiect în care am investit și vom continua să investim nu doar anul acesta. Este nevoie de un angajament pe termen lung pentru a susține industria să se adapteze la “noul normal””, a mai explicat Gabriela Bereș, Director Regional Europa Centrală și de Est în grupul Puratos.

Ce câștigă producătorii 

Platforma Bakeronline vine cu o multitudine de beneficii.  Facilitează de planificarea și managementul stocurilor, în paralel cu reducerea pierderilor – fiecare producător va putea să își gestioneze mai ușor comenzile și să reacționeze la fluctuațiile cererii de produse. Afacerile care se înscriu în platformă beneficiază și de informații despre cum se administrează un magazin online, dar și de consultanță de promovare și marketing.

“Foarte mulți clienți ne-au cerut să trecem în online și să livrăm la domiciliu. Sunt zile de naștere, evenimente în viața oamenilor, pe care își doresc să le sărbătorească cu produsele noastre. Este greu pentru noi să ne adaptăm în online, fără asistență. Plus, cred că e important ca mai mulți coferari sau brutari din același loc, să își poată reprezenta oferta din orașul lor”,spune Paraschiva Stănescu, cofetar din Craiova, proprietarul Patibona, deja înscrisă în platformă.

Până la 31 august, toți cei care se înscriu pe platformă au costuri zero de funcționare. După această dată, costurile cu magazinul online de pe bakeronline vor fi de 200 de lei pe lună. În prezent, 5 afaceri cu renume local și național, din București, Brașov, Baia Mare, Cluj-Napoca și Craiova sunt deja înscrise pe platformă. Este vorba despre:

•            Ciprian Zobuian – unul dintre cei mai de succes artisan patissier-chocolatier din România, cunoscut pentru food-truck-ul său cu profiteril și cannolli, prezent la marile fetivaluri, dar și pentru cursurile de ciocolaterie pe care le susține

•            Aura Tobescu – ciocolatier artizan, primul roman participant la Salon du Chocolat din Paris, fondator Chocolatist, cu atelier în Brașov.

•            Brutăria Giropa – business de familie din Baia Mare, înființat în anul 1994, cunoscută și apreciată în rândul comunității pentru Pita Moroșană dar și specialitatea casei – prăjitura cu brânză și stafide.

•            Brutăria Ioasim – business de familie, înființat în 2001 în Cluj-Napoca, ce pune accent pe calitatea ingredientelor folosite în produsele cu specific local, îndrăgite de consumatori, cum ar fi Baigli Spic

•            Patibona – afacere de familie cu tradiție de 20 de ani, un lanț de cofetării din Craiova, cu produse realizate cu mare grijă și dedicare de cofetari pasionați.

Ce câștigă clientul final

Această abordare este nouă și pentru consumatorii care nu sunt obișnuiți cu ideea de a cumpăra pâine, ciocolată sau prăjituri online, în condițiile în care alegerea acestor produse este una extrem de emoțională. Avantajul trecerii în online pentru consumatorul final este faptul că aceștia au acces la mai multe informații despre produsele pe care le comandă – pot vedea întreaga ofertă și varietate “expusă“ online, pot afla mai multe informații din descrierea fiecărui produs, pot afla despre alergenii din compoziție și pot fi mai receptivi la promoțiile oferite de fiecare producător. La final, au opțiunea de a plăti online și de a alege dacă să își ridice comanda sau să opteze pentru livrare la domiciliu.

Bakeonline.ro lansează provocarea “Adu-l în online!”

Odată cu lansarea bakeronline.ro, Puratos lansează și provocarea ”Adu-l în online” prin care îi încurajează pe românii din toate orașele țării să își îndemne cofetăria, patiseria, brutăria sau ciocolateria preferată să treacă în online, cu un magazin virtual pe platforma bakeronline și să continue să-și livreze produsele către comunitate.