Urmare a evoluțiilor legate de noile tehnologii, inclusiv inteligența artificială (IA), noile modele de afaceri bazate pe economia circulară și noile lanțuri de aprovizionare globale, care au condus la inconsecvențe și la insecuritate juridică, în special în ceea ce privește semnificația termenului „produs”, Comisia Europeană a decis să adopte o nouă Directivă ( (UE) 2024/2853) care să regementeze problema răspunderii pentru produsele cu defecte, abrogând totodată Directiva aflată acum în vigoare ( 85/374/CEE).
Astfel, până în data de 9 decembrie 2026, statele membre vor fi obligate să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma noii Directive. Cât despre actuala Directivă, aceasta va continua să se aplice în ceea ce privește produsele introduse pe piață sau puse în funcțiune înainte de această dată.
Directiva reglementează modul în care se pot cere despăgubiri și asupra cui cade responsabilitatea, în caz de defecțiuni, pentru orice bun mobil, chiar dacă este integrat într-un alt bun mobil sau imobil ori dacă este interconectat cu acesta, incluzând energia electrică, fișierele digitale de producție, materia primă, software-ul sau servicile digitale care integrate într-un produs sau interconectat cu acesta.
În ce situații se vor putea cere despăgubiri
Potrivit Directivei, pot solicita despăgubiri persoanele fizice și juridice doar în cazul următoarelor tipuri de prejudicii:
– decesul sau vătămarea corporală, inclusiv vătămarea psihologică recunoscută medical;
– distrugerii sau coruperii datelor care nu sunt utilizate în scopuri profesionale.
– deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, cu excepția: produsului cu defecte în sine; unui produs deteriorat din cauza unei componente defecte, care este integrată într-un produs sau interconectată cu acesta de fabricantul produsului respectiv sau sub controlul său; bunurilor utilizate exclusiv în scopuri profesionale.
Cui se pot cere despăgubiri în cazul defectării unor produse
În noua Directivă apar clarificări cu privire la situația platformelor online precum și a producătorilor de deviceuri precum telefoane smart, computere sau televizoare având în vedere că aceștia pot avea acces la produs și post-vânzare, prin softwear-urile pe care trebuie să le updateze inclusiv din motive de securitate cibernetică.
Spre exemplu, în ceea ce privește responsabilitatea platformelor online, Directiva prevede că, atunci când o platformă online prezintă un produs defect sau permite tranzacția acestuia într-un mod care ar determina un consumator mediu să creadă că produsul este furnizat fie de platforma online însăși, fie de un comerciant care acționează sub autoritatea sau sub controlul său, atunci aceasta poate fi trasă la răspundere de consumator.
„Atunci când platformele online îndeplinesc rolul de producător, importator, reprezentant autorizat, furnizor de servicii de logistică sau distribuitor în cazul unui produs cu defecte, acestea ar trebui să răspundă în aceleași condiții ca operatorii economici respectivi.
Dacă rolul platformelor online în vânzarea de produse este doar de intermediere între comercianți și consumatori, acestea fac obiectul unei exonerări condiționate de răspundere (potrivit Regulamentului (UE) 2022/2065). Pe de altă parte însă, platformele online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții nu sunt exonerate de răspundere în temeiul legislației privind protecția consumatorilor în cazul în care prezintă produsul sau permit tranzacția specifică în cauză într-un mod care ar determina un consumator mediu să creadă că produsul este furnizat fie de platforma online în sine, fie de un comerciant care acționează sub autoritatea sau controlul său.
În conformitate cu acest principiu, atunci când platformele online prezintă produsul sau permit tranzacția specifică în acest mod, ar trebui să fie posibil ca răspunderea acestora să fie angajată, în aceleași condiții ca distribuitorii în temeiul prezentei directive.
Prin urmare, platformele online ar trebui să fie răspunzătoare numai atunci când prezintă produsul sau permit în alt fel tranzacția specifică într-un mod care ar determina un consumator mediu să creadă că produsul este furnizat fie de platforma online însăși, fie de un comerciant care acționează sub autoritatea sau sub controlul său și numai în cazul în care platforma online nu indică prompt un operator economic relevant stabilit în Uniune”, se menționează în preambulul Directivei.
Cât despre vânzătorii de software sau de produse pentru care sunt necesare update-uri ale software-ului, Directiva spune că și aceștia pot fi trași la răspundere chiar dacă defectul care a cauzat prejudiciul nu a existat în momentul introducerii pe piață a produsului, al punerii în funcțiune sau, în cazul unui distribuitor, al punerii la dispoziție pe piață a produsului.
„Momentul introducerii pe piață sau al punerii în funcțiune este, în mod normal, momentul în care un produs iese de sub controlul producătorului, în timp ce, de sub controlul distribuitorilor produsul iese în momentul punerii sale la dispoziție pe piață.
Prin urmare, producătorii ar trebui să fie exonerați de răspundere în cazul în care dovedesc că este probabil ca defectul care a cauzat prejudiciul să nu fi existat atunci când au introdus pe piață sau au pus în funcțiune produsul sau că defectul a apărut ulterior. Totuși, întrucât tehnologiile digitale le permit să exercite controlul dincolo de momentul introducerii pe piață sau al punerii în funcțiune a produsului, producătorii ar trebui să răspundă în continuare pentru defecțiunile care apar după acel moment ca urmare a serviciilor de software sau a serviciilor conexe aflate sub controlul lor, fie sub formă de actualizări sau îmbunătățiri, fie sub formă de algoritmi de învățare automată.
Astfel de servicii de software sau servicii conexe ar trebui să fie considerate ca fiind sub controlul producătorului în cazul în care sunt furnizate de producătorul respectiv sau în cazul în care producătorul le autorizează sau aprobă în alt mod furnizarea lor de către un terț”, se mai explică în Directivă.
Spre exemplu, dacă un televizor inteligent este prezentat ca incluzând o aplicație video, dar utilizatorul trebuie să descarce aplicația de pe site-ul unui terț după achiziționarea televizorului, producătorul televizorului ar trebui să rămână răspunzător, alături de producătorul aplicației video, pentru prejudiciile cauzate de orice defecțiune a aplicației video, chiar dacă defecțiunea a apărut numai după introducerea televizorului pe piață.
Totodată, un producător care nu efectuează actualizări sau îmbunătățiri de software necesare pentru menținearea siguranței unui device este responsabil în cazul apariției unei defecțiuni. „Posibilitatea ca operatorii economici să excludă răspunderea dovedind că defecțiunea a apărut după introducerea pe piață sau punerea în funcțiune a produsului ar trebui restricționată atunci când defecțiunea unui produs constă în lipsa actualizărilor sau îmbunătățirilor de software necesare pentru a combate vulnerabilitățile în materie de securitate cibernetică și pentru a menține siguranța produsului. Astfel de vulnerabilități pot afecta produsul în așa fel încât să cauzeze prejudicii în înțelesul prezentei directive”.
La modul general, conform Directivei, un operator economic nu răspunde pentru prejudiciile cauzate de un produs cu defecte doar dacă dovedește oricare dintre următoarele:
– nu a introdus produsul pe piață sau nu l-a pus în funcțiune ( în cazul producătorilor sau importatorilor)
– nu a pus produsul la dispoziție pe piață ( în cazul distribuitorilor)
– este probabil ca defectul care a cauzat prejudiciul să nu fi existat în momentul introducerii pe piață, al punerii în funcțiune sau, în cazul unui distribuitor, al punerii la dispoziție pe piață a produsului sau ca defectul să fi apărut după momentul respectiv;
– defectul care a cauzat prejudiciul este cauzat de conformitatea produsului cu cerințele legale;
– stadiul obiectiv al cunoștințelor științifice și tehnice la momentul introducerii pe piață sau al punerii în funcțiune a produsului sau în perioada în care produsul s-a aflat sub controlul producătorului nu permitea depistarea caracterului defectuos;
– că defectul produsului în care a fost integrată componenta poate fi atribuit proiectării produsului sau instrucțiunilor date de producătorul produsului respectiv producătorului componentei; (în cazul unui producător al unei componente cu defecte)că defectul produsului în care a fost integrată componenta poate fi atribuit proiectării produsului sau instrucțiunilor date de producătorul produsului respectiv producătorului componentei;
– că defectul care a cauzat prejudiciul este legat de o parte a produsului care nu este afectată de modificare ( în cazul unei persoane care modifică un produs).
Răspund însă operatorii economici în cazul în care defectul unui produs este cauzat de: un serviciu conex; software ( inclusiv actualizări sau îmbunătățiri ale software-ului); neefectuarea actualizărilor sau a îmbunătățirilor de software necesare pentru menținerea siguranței; o modificare substanțială a produsul. Condiția este ca toate acestea să fie sub controlul producătorului.
Pot apărea, așadar, situații în care două sau mai multe părți sunt răspunzătoare pentru același prejudiciu, în special atunci când o componentă defectă este integrată într-un produs care cauzează un prejudiciu. Într-un astfel de caz, persoana prejudiciată ar trebui să poată solicita despăgubiri atât de la producătorul care a integrat componenta defectă în produsul său, cât și de la producătorul componentei defecte. Pentru a asigura protecția persoanelor fizice, toate părțile ar trebui să răspundă solidar în astfel de situații.
Când nu mai poți cere despăgubiri
Potrivit noii Directive, statele membre trebuie să se asigură că o persoană prejudiciată nu mai are dreptul la despăgubiri la expirarea unei perioade de 10 ani de la data la care produsul cu defecte a fost introdus pe piață sau pus în funcțiune, sau, în cazul unui produs modificat substanțial, data la care produsul respectiv a fost pus la dispoziție pe piață sau pus în funcțiune după ce a fost modificat substanțial. Excepție fac cazurile în care persoana prejudiciată a introdus între timp o acțiune împotriva unui operator economic care poate fi tras la răspundere.