Cum poţi deconta serviciile medicale de care ai beneficiat în UE, Elveţia sau Turcia
CNAS decontează contravaloarea serviciilor medicale acordate românilor aflaţi temporar pe teritoriul altui stat membru al UE sau Elveţia, în baza următoarelor documente:
– Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate/Certificat provizoriu de înlocuire (CIP). Documentul asigură decontarea contravalorii serviciilor medicale necesare pe perioada şederii temporare într-un stat UE sau Elveţia, la nivelul tarifelor din statul membru în care au fost acordate serviciile respective.
Decontarea se face între CNAS şi instituţia omoloagă din statul în care asiguratul român a beneficiat de servicii medicale.
– Formularul E112 sau documentul portabil S2. Acest document asigură decontarea contravalorii serviciilor medicale acordate pacienţilor români în UE sau Elveţia, dar doar cu autorizarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate.
Decontarea se face între CNAS şi instituţia omoloagă din statul în care românul a beneficiat de servicii medicale, la nivelul tarifelor din statul în care s-au acordat serviciile medicale.
– Regulamentul (CE) 883/2004 şi Directiva 24/2011: asistenţa medicală transfrontalieră, aplicabil din 25 octombrie 2013.
Directiva antemenţionată reglementează rambursarea contravalorii serviciilor medicale acordate fără autorizarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate, la nivelul tarifelor din România prevăzute la data efectuării plăţii serviciilor de către persoana asigurată.
Cine poate obţine decontarea serviciilor medicale acordate în Turcia
Persoanele detaşate, angajaţii, lucrătorii independenţi, membrii de familie ai acestora şi pensionarii sunt singurele categorii de persoane care pot obţine decontarea serviciilor medicale de care au beneficiat în Turcia, în baza acordului între România şi Turcia, semnat la Ankara la 6 iulie 1999 şi ratificat de România prin Legea nr. 551/2002.
Decontarea serviciilor medicale se face între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din România şi instituţia omoloagă din Turcia – Preşedinţia Instituţiei de Asigurări Sociale (SSKB).
Decontarea serviciilor medicale de care românii din categoriile menţionate mai sus au beneficiat în Turcia se face la nivelul tarifelor practicate în Turcia.