Cum poţi face rost de bani de la stat sau UE pentru firma ta

Economica.net
05 09. 2013
business_woman_13333000

În ultima perioadă s-a dat drumul unor programe de finanţare pentru întreprinzători, iar pentru altele termenul limită de depunere a proiectelor se apropie.  Astfel, îmcepând cu 12 august, se pot depune cereri de finanţare pentru schema de ajutor de minimis pentru „Cecuri de Inovare”. Este vorba despre un program finanţat de Guvernul României prin care se doreşte asigurarea unui instrument flexibil pentru sustinerea IMM-urilor din sectorul productiv în vederea modernizării tehnologice şi creşterii gradului de inovare. Valoarea maximă a unui cec de inovare este de 45.000 lei, iar contribuţia beneficiarului este de minimum 10%. Detalii despre acest program puteţi afla aici .

Se mai pot depune dosare pentru Programul Mihail Kogalniceanu pentru intreprinderi mici şi mijlocii. Programul are ca obiectiv facilitarea accesului IMM-urilor  la garantare şi creditare, prin acordarea unei linii de credit cu dobândă integral subvenţionată şi/sau garantată parţial de stat. valoarea maximă a creditului este de 400.000 de lei. Detalii despre acest program puteţi afla aici 

Există facilităţi şi pentru întreprinderile mari, prin schema de ajutor de stat privind dezvoltarea regională prin stimularea investiţiilor. Depunerea este continuă, până la epuizarea bugetului disponibil. Detalii aici 

De asemenea, prin schema de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, întreprinderile mici şi mijlocii, dar şi cele mari pot beneficia de cel mult 28 de milioane de euro. Sesiunea de depunere este continuă. Detalii aici.

Noii antreprenori – cei care doresc să se lanseze în afaceri în baza unui plan de afaceri viabil, precum şi antreprenorii care s-au lansat recent (cu o vechime de cel mult trei ani) pot accesa fonduri prin Programul Erasmus pentru tineri antreprenori. Valoarea grantului acordat din fonduri europene variază între 560 şi 1.100 de euro lunar. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 30 noiembrie. Detalii aici.