Cum poți obține câștiguri de trei ori peste inflație și dobânzile bancare? Evoluția pieței de capital în prima jumătate din 2024

Fondurile de investiții din România au confirmat evoluție bună înregistrată pe toată durata acestui an. La final de august, ele marcaseră un randament mediu de aproape 21%, adică de trei ori peste inflație sau dobânzile oferite de bănci pentru depozite. Românii care au ales plasamente cu grad mai ridicat de risc au obținut chiar și câștiguri de 45% în primele opt luni ale lui 2024.
Şerban Buşcu - lun, 30 sept. 2024, 22:07
Cum poți obține câștiguri de trei ori peste inflație și dobânzile bancare? Evoluția pieței de capital în prima jumătate din 2024

Fondurile de inevstiții se dovedesc o alternativă mult mai profitabilă la clasicul depozit bancar, deși numărul investitorilor este încă de câteva ori mai mic decât cel al deponenților. Pentru românii cu ceva cunoștințe financiare, suficient cât să înțeleagă că, nefiind garantate și având investiții inclusiv în acțiuni al căror preț poate oscila substanțial, varianta fondului de investiții nu poate fi ignorată. O arată și datele din 2024.

Activele nete ale celor 249 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna august cu 0,3%, până la nivelul de 47,9 miliarde de lei (9,6 miliarde de euro) iar de la începutul anului au crescut cu 20,6%; intrările nete ale lunii au totalizat 237 de milioane de lei (47,7 milioane de euro).

Cele mai performante cinci fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 40,2% și 46,6%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante cinci fonduri au avut randamente cuprinse între 65,6% și 128,6%, obținute de-a lungul ultimilioaneor trei ani de zile (față de luna august 2021). Iată și care a fost dinamica pe categorii, conform datelor Asociației Adnministratorilor de Fonduri (AAF).

Activele nete ale celor celor 95 de fonduri deschise locale au crescut în luna august cu 1%, până la 25,6 miliarde de lei (5,2 miliarde de euro) iar de la începutul anului au crescut cu 25,6%.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna luna august intrări nete de 252 de milioane de lei (50,6 milioane de euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (+118,5 milioane de lei), cele de acțiuni (+63,6 milioane de lei), cele reunite sub categoria “alte fonduri” (+46,2 milioane de lei), cele diversificate (+24,4 milioane de lei), în vreme ce fondurile de randament absolut au înregistrat ieșiri nete (-0,8 milioane de lei).

 

Fonduri deschise străine distribuite în România

Activele nete exprimate în lei ale celor 119 fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut în luna august cu 0,5% față de luna precedentă, până la 2,1 miliarde de lei (0,42 de miliarde de euro) iar de la începutul anului au crescut cu 13,7%.

 

Fonduri de investiții alternative (FIA) locale

Activele nete ale celor 35 de fonduri de investiții alternative au scăzut cu 0,4% în luna august, până la 20,2 miliarde de lei (4,1 miliarde de euro) iar de la începutul anului au crescut cu 15,5%; fondurile de investiții alternative locale au avut intrări nete de 3,6 milioane de lei (0,7 milioane de euro) în luna raportată.

 

Cum a mers piața de capital în primele șase luni din 2024. Date ASF

Piața de capital din România a înregistrat o creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2024. Bursa de Valori din București (BVB) a raportat o valoare totală tranzacționată de 15,64 de miliarde de lei pe piața reglementată și SMT, reprezentând o creștere de 82% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Numărul tranzacțiilor a crescut cu 73% în primul trimestru al anului 2024, iar capitalizarea bursieră pe piața reglementată a atins 339,9 miliarde de lei, o creștere de aproximativ 60% comparativ cu iunie 2023. Piața reglementată a BVB a dominat activitatea de tranzacționare, reprezentând 96,9% din valoarea totală, partea rămasă fiind tranzacționată pe SMT. Acțiunile au rămas clasa dominantă de active, constituind 61,76% din valoarea totală tranzacționată. Tranzacțiile cu titluri de stat au atins aproximativ 2,3 miliarde de lei, în creștere față de anul anterior.

Vedeți AICI toate evoluțiile din piața de capital, în primele 6 luni din 2024

La finalul celui de-al doilea trimestru al anului 2024, 27 de intermediari activau pe piața reglementată a BVB, incluzând 17 Societăți de Servicii și Investiții Financiare (SSIF), șapte entități autorizate în alte state membre ale Uniunii Europene și trei instituții de credit locale. În privința volumelor intermediate, firmele de servicii de investiții financiare au fost cele mai active, gestionând tranzacții ce au însumat aproximativ 17,9 miliarde de lei. Privind din perspectiva originii capitalului, actorii locali, incluzând atât SSIF-urile, cât și băncile, au dominat piața, fiind responsabili pentru aproximativ 87% din valoarea totală intermediată. Firmele de investiții originare din alte state membre UE au reușit să capteze o porțiune semnificativă a pieței, atingând o cotă de 10,47% din volumul total tranzacționat.

Primele șase luni ale anului 2024 au relevat o evoluție semnificativă ale tranzacțiilor instrumentelor cu venit fix, având loc aproximativ 65.672 de astfel de tranzacții. Volumul tranzacțiilor pe piața reglementată a înregistrat o creștere semnificativă, atingând o valoare de aproximativ 5,42 de miliarde de lei. Acest nivel reprezintă o creștere de 1,56 de miliarde de lei comparativ cu perioada similară a anului precedent. Diversitatea instrumentelor tranzacționate a inclus o gamă variată de obligațiuni, EUR-BOND, EUR-TBILLS, EURTBONDS, precum și titluri de stat. Similar, pe SMT s-a observat o creștere procentuală de 118% în valoarea tranzacțiilor, acestea însumând aproximativ 470,9 milioane de lei. Numărul tranzacțiilor derulate pe această platformă a atins 118,1 mii de tranzacții, evidențiind o intensificare a activității în acest segment al pieței.

În ceea ce privește sectorul organismelor de plasament colectiv (OPC), acesta a manifestat o tendință ascendentă. La finalul lunii iunie 2024, valoarea totală a activelor OPC din România a înregistrat aproximativ 42,8 miliarde de lei, manifestând o creștere de 9% față de trimestrul anterior. Piața cuprindea 15 administratori, dintre care șase entități dețineau autorizații exclusive pentru administrarea investițiilor (SAI), o entitate era specializată exclusiv în administrarea fondurilor alternative de investiții (AFIA), în timp ce opt înregistrau autorizație dublă. De asemenea, la finalul lunii iunie 2024, au fost autorizate 92 de organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) și 35 fonduri de investiții alternative (FIA). Acestea din urmă au inclus șase societăți de investiții distincte, precum și entitatea cu profil special, Fondul Proprietatea. Securitatea și transparența operațiunilor erau asigurate prin intermediul a patru depozitari, care ofereau servicii specializate pentru întregul ansamblu de 127 de organisme de plasament colectiv.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...