Cum rişti sa fii dat afară de pe Facebook
De la nuditate la schimbări de nume, gigantul din social media are câteva reguli despre ce poţi şi ce nu poţi încărca pe un profil. Şi cu peste un miliard de utilizatori, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că Facebook ia în serios aceste reguli.
Publici fotografii când alăptezi
Contul de Facebook al canadiencei Emma Kwasnica a fost suspendat de cinci ori, după ce a pozat mai multe fotografii cu ea în timp ce-şi alăpta copilul. La începutul acestui an, Kwasica a primit un mesaj scris prin care era informată că o fotografie cu ea şi cu fetita de doi ani, este considerată „explicită sexual”.
Pretinzi că eşti Mark Zuckerberg
Se pare că doar un Mark Zuckerberg poate avea cont pe Facebook. Anul trecut, Mark S. Zuckerberg a fost dat afară de pe Facebook pentru „furt de identitate”. Dar avocatul din Indiana a mai avut probleme cu Facebook: din cauza similarităţii numelui său cu cel al fondatorului reţelei, acesta primea aproape 500 de noi cereri de prietenie pe zi. Într-un final, Facebook şi-a cerut scuze şi a permis avocatului accesul la reţea.
Ai numele asemănător cu cel al unei celebrităţi
Selenei Gomez i-a fost interzis recent accesul în reţea. Dar nu era vorba despre superstarul Disney, ci despre o fată obişnuită din New Mexico. Selena Miranda Gomez a încercat să intre în cont şi a aflat că nu poate accesa reţeaua pentru că ar fi pretins că este actriţa Selena Gomez, lucru care nu este în concordanţă cu politica companiei.
Îţi faci un profil cu un pseudonim faimos
Salman Rushdie, autorul romanelor Copii din miez de noapte şi Versetele satanice a avut contul de Facebook suspendat în 2011 pentru că reţeaua a perceput o discrepanţă la nume. Şi asta pentru că toată lumea îl cunoaşte pe Rushdie după numele mijlociu de Salman, nu şi după Ahmet, cum îl mai cheamă. Facebook i-a spus autorului că trebuie să folosească acest nume şi nu cel de Salman. Rushdie a reacţionat şi a scris pe contul de Twitter „Dragă Facebook, prin faptul că vrei să mă forţezi să-mi schimb numele din Salman în Ahmed Rushdie este ca şi cum l-ai forţa pe J. Edgar să devină John Hoover”. Mai târziu, Facebook i-a restaurat profilul.
Coordonezi atacuri de hackeri
Operaţiunea Payback a fost un complot al celebrului grup de hackeri Anonymous de a ataca website-ul Visa după ce compania a oprit donaţiile către Wikileaks. Hackerii s-au adunat pe Facebook şi Twitter pentru a plănui şi promova atacul, ceea ce a dus la suspendarea conturilor de pe cele două reţele sociale.
Publici fotografii ciudate ale copilului tău
Facebook a suspendat contul lui Lauren Ferrari pentru şapte zile după ce a publicat o fotografie cu copilul ei de cinci ani care pretindea că are grijă de fratele mai mic. În timp ce Ferrari nu s-a gândit prea mult când publicat imaginea, Facebook şi poliţia din Seattle au considerat că fotografia este „problematică”. Poliţia din Seattle a declarat că această acţiune a mamei arată o grijă redusă faţă de copii şi a stârnit o controversă cu privire la ce ar trebui şi la ce nu ar trebui publicat pe Facebook.
Trimiţi multe spam-uri
Adam Guerbuez a fost amendat cu 873 de milioane de dolari după ce a trimis mai mult de patru milioane de mesaje de tip spam despre mărirea penisului, pornografie şi marijuana. Datorită acestui comportament, Guerbez a fost dat afară de pe Facebook, iar în 2010 a cerut falimentul.
Pretinzi că ai 13 ani când nu ai
În 2011, un oficial al Facebook declara că zilnic sunt închise în medie 20.000 de conturi ale minorilor. Politica reţelei specifică faptul că doar cei care au peste 13 ani pot avea un cont pe Facebook.
Sursă: Huffington Post