Cum s-a aşezat petrolul la 50 de dolari pe baril timp de mai bine de un an şi cât mai rezistă la acest nivel

Cum va evolua preţul petrolului în restul anului depinde de întâlnirea de peste 10 zile de la Viena a liderilor OPEC, care au semnalat că vor prelungi cu încă şase luni acordul de la sfârşitul anului trecut, de a limita producţia pentru a înclina balanţa cerere-ofertă şi a determina creşterea preţurilor, strategie care până acum nu a dat rezultatele dorite.

Energy Information Administration (EIA) din Statele Unite estimează, în cea mai recentă prognoză, că preţul petrolului Brent, de referinţă în Europa, se va menţine în acest an în jurul unei valori medii de 52,6 dolari pe baril, în timp ce cotaţia WTI, de referinţă pe piaţa SUA, va atinge o medie de 50,68 dolari pe baril în 2017. Valorile medii sunt ceva mai ridicate însă nu cu mult, faţă de cotaţiile actuale, de 50,84 dolari pe baril pentru Brent, respectiv 47,84 dolari pe baril pentru WTI.

Pentru anul viitor, EIA vede o scumpire cu aproximativ 10%, până la 55,1 dolari pe baril în cazul cotaţiei WTI, respectiv 57,1 dolari pe baril pentru Brent.

Rainer Seele, CEO-ul gigantului regional OMV, este ceva mai optimist: într-un interviu acordat, joi, Bloomberg Television, boss-ul companiei-mamă a Petrom vede preţul barilului la 55 de dolari în 2017. Principalul argument al lui Seele pentru scumpirea petrolului este chiar reuniunea OPEC de pe 25 mai. „Am văzut în primul trimestru 54 de dolari pe baril şi aş vrea să-mi meţin prognoza de 55 de dolari pe baril pentru 2017. Cred că OPEC va decide, pe 25, aici la Viena, să continue cu reducerea producţiei, altfel vom vedea presiuni uriaşe asupra preţului petrolului. Principala întrebare este ce cote (de producţie – n.r.) vor conveni. Din punctul meu de vedere, preţul petrolului se va stabiliza în partea inferioară a intervalului 50-59 de dolari pe baril, deci rămân la 55”, a explicat Seele.

Oficiali din mai multe ţări OPEC, între care Arabia Saudită, Irak şi Algeria, au indicat deja că se doreşte un acord pentru prelungirea cu şase luni a limitelor de producţie. Interesată de asemenea de preţuri mai ridicate, Rusia se va alătura, probabil măsurilor luate de statele OPEC. Deşi nu este membră a Organizaţiei, Federaţia Rusă a aderat la acordul OPEC din noiembrie 2016 de a reduce producţia. La începutul lunii mai, ruşii au anunţat că au redus producţia mai mult decât s-au angajat să o facă la sfârşitul anului trecut. Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a declarat că se va întâlni cu directorii marilor companii petroliere ruseşti înainte de reuniunea OPEC, pentru a discuta prelungirea acordului de scădere a producţiei.

Cui îi convine petrolul de 50 de dolari pe baril? Se poate specula că Statele Unite se simt bine la această cotaţie. Barilul este destul de ieftin pentru a menţine sub control preţurile la pompă în SUA şi suficient de scump pentru a ţine pe linia de plutire exploatările de şist care s-au înmulţit exponenţial în ultimii 10 ani pe tărâm american, asigurând independenţa energetică a SUA. America se pregăteşte să devină exportator de petrol şi gaze, vizând inclusiv livrări de gaz natural lichefiat pe cale maritimă către Europa, perspectivă compatibilă şi cu dezideratul statelor europene de a-şi reduce dependenţa energetică faţă de Rusia.

Totodată, petrolul şi gazele mai ieftine ţin la respect rivali tradiţionali ai SUA pe scena geopolitică globală. Rusia a fost nevoită să se adapteze noii realităţi economice a preţurilor mai mici la hidrocarburi, principala sa sursă de venit, la care se adaugă sancţiunile impuse de Washington şi UE în urma anexării Peninsulei Crimeea şi deranjului din Donbas. Administraţia Trump a refuzat, în aprilie, cererea gigantului Exxon Mobil de derogare de la sancţiuni a unui proiect offshore din Marea Neagră, din apele teritoriale ale Rusiei. Decizia este o lovitură pentru Exxon, care se aştepta de la mai multă prietenie din partea unei administraţii republicane, cu atât mai mult cu cât Trump promitea până nu demult că vrea relaţii mai bune cu Rusia. La câteva zile, Trump a cerut Departamentului de Interne să reevalueze o serie de reglementări privind exploatările offshore din SUA, introduse de administraţia Obama în urma dezastrului Deepwater Horizon din Golful Mexic (2010).

Partenerii SUA din Golf – Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Oman – suferă de asemenea după ce preţul petrolului s-a înjumătăţit în ultimii trei ani, dar momentan nu prea au încotro. De aproape şapte decenii, America şi-a asumat răspunderea de a proteja interesele statelor dezvoltate în regiunea Golfului Persic, în principal asigurarea exporturilor de petrol din regiune la preţuri rezonabile către marile economii dezvoltate, dependente încă în măsură covârşitoare de această materie primă.

Încă din timpul administraţiei lui George W. Bush, Washingtonul a indicat că preţurile apropiate de 100 (sau peste 100) de dolari pe baril sunt prea mari, inacceptabile. Chiar dacă intervenţia militară din Irak, începută în 2003, se numără printre cauzele creşterii abrupte a preţurilor petrolului până la maximul istoric de 147 de dolari pe baril atins în vara lui 2008, chiar înainte de criza financiară mondială.

Dând mână liberă companiilor şi antreprenorilor care au dorit să exploateze hidrocarburile din depozite de şist în state precum Dakota de Nord, Montana sau Texas, spre sfârşitul administraţiei Bush şi în timpul administraţiei Obama, guvernul american a asigurat independenţa economiei de acest petrol importat la preţuri prea mari şi a împins totodată cotaţiile internaţionale către niveluri mai acceptabile, ajutându-şi aliaţii tradiţionali – Europa de Vest şi Japonia.

Strategia funcţionează. După ce s-a prăbuşit de la peste 100 de dolari pe baril în vara lui 2014 la 30 de dolari pe baril la începutul anului trecut, preţul petrolului s-a stabilizat între 40 şi 55 de dolari pe baril. Ieftinirea poate fi leste corelată cu creşterea producţiei Statelor Unite, care a revenit, în mai puţin de 10 ani, la maximul istoric din 1970.

Deşi a criticat acordul nuclear negociat de administraţia Obama cu Iranul, guvernul lui Trump a continuat să ridice sancţiunile impuse Teheranului conform calendarului. Oficialii guvernului iranian au declarat recent că le-ar conveni un preţ de 55 de dolari pe baril pentru petrolul produs, astfel că se gândesc să adere la acordul OPEC privind prelungirea cotelor limitate de producţie până la sfârşitul anului. Totuşi, Iranul are nevoie de bani după ani buni de embargo, iar respectarea concretă a cotelor convenite de OPEC este privită cu neîncredere de analiştii din piaţa petrolului. În trecut, ignorarea cotelor de producţie era la ordinea zilei în rândul membrilor OPEC, fiecare exportând cât de mult posibil pentru a-şi asigura venituri cât mai mari, dar şi cota de piaţă.

De notat şi că există producători mari – în speţă SUA – care nu intră în sfera de influenţă a OPEC. Organizaţia şi-a majorat recent cu 64% estimările privind producţia de petrol a ţărilor non-OPEC, cea mai mare parte din creştere fiind atribuită Statelor Unite. Evoluţia pune în pericol încercările Arabiei Saudite, Iranului şi Rusiei de a reduce surplusul de ofertă din piaţa mondială.

Astfel, în lipsa unui eveniment major care să perturbe exporturile de petrol dintr-o ţară sau dintr-o regiune mare producătoare, preţurile n-au motive să crească. Un permanent factor de risc atunci când este vorba despre Orientul Mijlociu rămâne războiul. Izbucnirea unui conflict care să perturbe exporturile dintr-una dintre ţările mari producătoare de hidrocarburi din regiune sau care să afecteze tranzitul prin Strâmtoarea Hormuz sau prin Canalul Suez ar provoca un dezastru incalculabil pentru piaţa petrolului.

Războiul din Siria şi nordul Irakului continuă după mai bine de cinci ani şi se poate spune că mai toate puterile regionale sunt reprezentate în teren, în timp ce SUA şi Rusia îşi pun amprenta de la distanţă asupra evenimentelor. Conflictul de sectă a izbucnit şi în Yemen, unde Arabia Saudită încearcă fără succes, de peste doi ani, să impună o soluţie favorabilă şi să stabiliezeze situaţia. Situaţia este volatilă dar nu a generat încă reacţii semnificative pe burse. Aproximativ 30% din producţia mondială de petrol şi peste o treime din rezervele lumii sunt concentrate în regiunea Golfului Persic, iar un sfert din livrările globale trec zilnic prin Strâmtoarea Hormuz.