Cum s-a împărţit pentru populaţie energia ieftină de la Hidroelectrica

Afacere de stat: cea mai mare parte a energiei hidro pentru piaţa reglementată, aproape jumătate, merge la Electrica, singurul furnizor la care statul român este cel mai mare acţionar.
Economica.net - sâm, 04 iul. 2020, 14:49
Cum s-a împărţit pentru populaţie energia ieftină de la Hidroelectrica

Hidroelectrica, cel mai mare dar şi cel mai ieftin producător de energie electrică din România are obligaţia de a livra pieţei reglementate 1,31 TWh de energie electrică în al doilea trimestru al acestui an, potrivit alocărilor stabilite de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Cea mai mare cantitate, de 571,7 GWh, adică circa 44% din toată energia hidro pusă la dispoziţia pieţei reglementate, merge către Electrica Furnizare, compania de furnizare a energiei electrice care are cei mai mulţi clienţi în zona reglementată.

Enel, care este şi el furnizor de ultimă instanţă în trei zone de distribuţie dintre cele opt al ţării, la fel ca şi Electrica, şi care are un număr de clienţi casnici comparabil, a primit însă de la Hidroelectrica, pentru ultimele şase luni ale anului, doar circa 268 GWh, printre explicaţii fiind şi faptul că Enel a trecut mulţi dintre clienţii săi în zona concurenţială.

CEZ a primit de la Hidroelectrica 142 GWh de energie electrică, iar E.On 322 GWh. Ficare dintre companii este furnizor de ultimă instanţă pentru o zonă de reţea, Oltenia şi, respectiv, Moldova.

Hidroelectrica va primi, în acest al doilea semestru al anului, 116 lei/MWh, pentu energia electrică livrată consumatorilor casnici reglementaţi.

Producătorii de energie electrică ce vor livra energie electrică pieţei reglementate în acest al doilea semestru al anului sunt Complexul Energetic Oltenia, cu1,39 Twh, Hidroelectrica, cu 1,31 TWh, Nuclearelectrica, cu 1,09 TWh, și Petrom, care va livra o cantitate mică de energie prin centrala de la Brazi (0,18 TWh)

Producătorii vor livra această energie pentru furnizorii de ultimă instanță care vor asigura consumul populației aflată în regim reglementat în a doua jumătate a acestui an. Este ultima perioadă în care statul mai stabilește prețuri pentru producători și pentru populație – de la 1 ianuarie 2021 piața de electricitate se re-liberalizează complet.

De la 1 iulie, prețul reglementat al energiei electrice a scăzut, în medie cu 1,9% la nivel national.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...