Cum s-au descurcat economiile Germaniei și Franței în T1

Economica.net
15 05. 2012
flag_pins_germany_france_61132000

Produsul Intern Brut al Germaniei a urcat în primele trei luni ale anului cu 0,5% faţă de trimestrul al patrulea din 2011, când înregistra o contracţie de 0,2%.

Între timp, economia Franţei a stagnat, după ce a crescut uşor în ultimele trei luni ale anului trecut.

Media estimărilor economiştilor indică o contracţie economică de 0,2% la nivelul zonei euro în primul trimestru, după scăderea de 0,3% din trimestrul al patrulea din 2011, care ar marca astfel a doua rundă de recesiune în Europa în ultimii trei ani.

Evoluţia neaşteptat de solidă înregistrată în Germania ar putea atenua însă scăderea la nivelul zonei euro, deoarece o astfel de creştere a celei mai mari economii europene nu a fost anticipată de analişti.

Performanţele divergente ale celor mai mari economii europene vor alimenta dezbaterea „austeritate versus creştere” la nivelul zonei euro, aflată la marginea unei noi crize, cu epicentrul tot în Grecia.

Preşedintele ales al Franţei, Fracois Hollande, va fi învestit marţi şi va merge ulterior la Berlin, pentru discuţii cu cancelarul german Angela Merkel.

Hollande vrea măsuri de susţinere a creşterii economice în Europa şi nu este de acord cu strategia de austeritate adoptată de UE sub îndrumarea Germaniei. De cealaltă parte, Merkel nu a indicat că ar respinge măsuri de creştere, însă nu va accepta, probabil, decizii care ar împinge în sus cheltuielile publice şi, implicit, deficitele şi datoria de stat.

„Este o revenire foarte solidă. Declinul din trimestrul al patrulea nu era începutul unei recesiuni, ci numai o scădere uşoară. Nu sunt sigur cum vor continua lucrurile. Germania merge mai bine decât restul zonei euro, dar nu cred că va continua la aceeaşi viteză”, a declarat pentru Reuters un economist al Commerzbank, comentând creşeterea economică de 0,5% înregistrată de Germania în primul trimestru.

Media estimărilor a 41 de economişti contactaţi de Reuters indica un avans de numai 0,1%, iar cea mai optimistă prognoză era de 0,2%.

La creşterea economiei germane în primele trei luni au contribuit atât exporturile, cât şi consumul intern.

Economia Franţei a stagnat, trasă în jos de cererea redusă în rândul populaţiei şi de declinul exporturilor.

„Nu au fost surprize plăcute. Consumul a fost slab, investiţiile inexistente”, comentează economistul şef al Natixis Asset Management despre cifrele înaintate de oficialităţile franceze.