Cum s-au înţepat Mircea Geoană şi Ilie Sârbu la şedinţa conducerii Senatului

Cererea PSD de înlocuire a preşedintelui Senatului a fost expediată rapid în Biroul Permanent de luni al Camerei superioare. Discuția s-a rezumat, în mare, la intervenția lui Mircea Geoană că solicitarea nu poate fi supusă votului pentru că este neregulamentară și la un schimb de replici cu pesedistul Ilie Sârbu. Senatorii PSD nu au contestat în nici un fel nesupunerea la vot a propriei cereri.
Economica.net - sâm, 19 nov. 2011, 01:36

Conform stenogramei şedinţei de luni a Biroului Permanent al Senatului în care s-a discutat solicitarea PSD,  Mircea Geoană a spus din capul locului că aceasta nu poate fi dezbătută pentru că  ”nu îndeplineşte condiţiile regulamentare, legale şi constituţionale”.

Geoană a arătat că formula unei înlocuiri nu este posibilă, iar numirea unui nou preşedinte al Senatului nu poate fi făcută decât după vacantarea oficială a postului de preşedinte şi intrarea într-o procedură de vot în plenul Senatului.

Expunerea social-democratului a fost urmată de un schimb de replici cu liderul grupului PSD, Ilie Sârbu, pornind de la o remarcă a democrat-liberalului Cristian Rădulescu potrivit căreia dacă e vorba de revocare, atunci PDL vrea să ajute și poate veni cu semnăturile necesare, pe care să le pună ”peste ale celor de la PSD”.

„Iar faceţi alianţă cu PSD-ul?”, a intervenit Geoană.

 „Aţi blamat alianţa cu PDL-ul. Vă amintesc că din acea alianţă aţi rezultat preşedinte”, a reacționat Sârbu.

„Nu, nu, nu, dânsul a spus că suprapune semnăturile”, a arătat Geoană.

 „E bine să nu uitaţi că aveţi acum o perioadă mai grea şi eu vă înţeleg, memoria vă mai poate juca diverse feste”, a replicat Sârbu.

”Nu uit nici artizanii acelei alianţe”,  a continuat Geoană.

„Ştim şi că recunoştinţa este o floare rară, dar, mă rog, în România ne-am obişnuit cu lucrurile acestea”, a mai spus Ilie Sârbu.

„Ştim şi asta. Aici, într-adevăr, aveţi dreptate”, a contracarat șeful Senatului.

”Noi am solicitat să fie introdusă pe ordinea de zi de astăzi a Biroului Permanent, să se pronunţe Biroul Permanent dacă e OK sau nu e OK. Nu altceva. Eu nu am mandat pentru mai mult de la Biroul permanent. Dacă apreciaţi că nu trebuie să intre, mă rog, vă asumaţi…”, a bătut în retragere Sârbu.

Motiv suficient pentru Geoană de a le mai explica o dată membrilor Biroului Permanent că „o chestiune neregulamentară nu poate să facă obiectul unui vot sau a unei decizii a Biroului Permanent sau a plenului”.

Singurul care a mai intervenit a fost senatorul PDL, Radu Berceanu, care a vrut să ştie de la Ilie Sârbu dacă e vorba de o solicitare de revocare sau nu.

„Deci n-aţi făcut o cerere de revocare”, a spus Berceanu. „Nu, nu, dar am spus de la început”, i-a răspuns Sârbu.

„În condiţiile în care nu există o cerere de revocare, consider că Biroul Permanent nu se poate pronunţa cu privire la o procedură care nu figurează în Regulamant”, şi-a încheiat pledoaria Geoană.

Discuţiile s-au oprit fără ca solicitarea PSD de înlocuire a lui Geoană cu Titus Corlăţean să fie supusă la vot.

Nici Ilie Sârbu şi nici un alt senator social-democrat nu au formulat vreo obiecţie faţă de nesupunerea la vot a cererii PSD.

 

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă......
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...