Cum să alegem o consolă de jocuri
“În momentul în care dorim să achiziţionăm o consolă de jocuri, trebuie să ne întrebăm în primul rând: îl voi folosi acasă sau îmi doresc un dispozitiv pe care să îl folosesc şi pe drum? Dacă răspunsul la întrebare este utilizarea acasă, atunci avem la dispoziţie trei variante – Nintendo Wii, Microsoft Xbox 360 şi Sony PlayStation 3. Dacă ne dorim un dispozitiv portabil, avem de ales, pentru moment, între două variante majore – Nintendo 3DS, cu ecran şi redare 3D a conţinutului video, sau PlayStation Portable (PSP), cu un conţinut bogat de titluri de jocuri disponibile”, a declarat Gabriel Pereș, sales manager Flanco.
Potrivit acestuia, un al doilea criteriu foarte important de selecţie este scopul în care vom folosi consola – dacă proprietarul este un împătimit al jocurilor, atunci probabil se va îndrepta către una dintre variantele de Xbox 360 sau PlayStation 3, mulţumită specificaţiilor tehnice ale celor două produse, care suportă rularea unor jocuri complexe, strategice, care consumă resurse video şi audio. Dacă, în schimb, destinatarul consolei este un începător în domeniul gaming-ul sau o familie cu copii, probabil că alegerea naturală este Nintendo Wii, datorită varietăţii mari de titluri de jocuri distractive, uşor de înteles şi jucat.
Prețul reprezintă un criteriu de luat în considerare în această situaţie. “În funcţie de buget, ne putem îndrepta atenţia către pachetul Wii: dotat cu joc, volan, wii remote, controller (699 lei) sau către pachetul PS3 320 GB + Sports Champions + Move Starter Pack (Camera web + Motion Controller Wireless PS Move) (1.299 lei) sau pachetul Xbox 360 4GB, alături de kit-ul Kinect + joc Kinect Adventures (1.349 lei)” a mai spus reprezentantul Flanco.
Care sunt avantajele și dezavantajele jocurilor video
Ca orice mijloc de distracție, jocurile prezintă avantaje și dezavantaje pentru jucător.
“Primul avantaj major pe care l-am putea indentifica în cazul jocurilor video este capacitatea acestora de a dezvolta modul de gândire, în special în cazul copiilor şi tinerilor. Un joc video pune la treabă creativitatea celui care se joacă, provocându-l permanent să găsească noi soluţii pentru problemele virtuale întâmpinate” a mai spus reprezentantul Flanco
Potrivit acestuiva, petrecerea timpului exclusiv în compania jocurilor poate afecta viaţa socială a celui în cauză, înstrăinându-l de familie şi prietenii din viaţa de zi cu zi, de aceea recomandările ar fi de moderare a acestui hobby.