Cum să faci agricultură fără pământ şi cu puţină apă

14 04. 2012
filmfarming1_64114900

Un fond de investiţii din Dubai, Agricel, a investit în invenţia unui cercetător japonez şi a lansat pe piaţă o alternativă la agricultura tradiţională-o tehnologie care permite cultivarea plantelor fără a avea nevoie de pământ. Practic, solul este înlocuit de o hidromembrană compusă din polimeri solubili în apă şi  hidrogel (polimeri naturali sau sintetici extrem de absorbanţi). Hidromembrana, care arată ca o folie pentru alimente, absoarbe apa şi nutrienţii permiţând astfel plantelor să dezvolte rădăcini şi să crească.  

Profesorului Yuichi Mori of Waseda, cel care a inventat tehnologia, susţine că această metodă poate aduce agricultorilor venituri cu 50% mai mari decât dacă practică agricultura tradiţională şi un profit de 40-70%. Aceasta în condiţiile în care consumul de apă se reduce cu 90%, iar  cel de îngrăşăminte cu 80%.

Mai mult, cei de la Agricel, susţin că legumele şi fructele cultivate prin această metodă sunt mai gustoase şi mai sănătoase întrucât pentru a accelera absorbţia de nutrienţi prin osmoză, creşte şi producţia de zahăr şi de amino-acizi din ele. În schimb, germenii nu pot trece prin hidromembrană, ceea ce înseamnă că în acest tip de agricultură nu este nevoie de pesticide, pentru a omorî eventualele bacterii care pot ataca plantele. 

Metoda este implementată deja în 180 de ferme din Japonia, potrivit Financial Times. Invenţia a fost testată încă din 2009, în Sharjah, Emiratele Arabe, unde s-a construit o seră de roşii în mijlocul deşertului. Producţia a fost mare, iar recolta sănătoasă, mai scrie Financial Times.  

Sistemul propus de Agricel pentru cei ce doresc să îşi dezvolte o astfel de afacere este similar unei francize obişnuite, fermierul francizat primind de la companie tot sprijinul necesar pentr a-şi construi ferma. În medie, o astfel de exploataţie se construieşte în 60 de zile.

Vezi aici cum arată o seră fără sol.