Aşadar, ai de trecut peste o dezamăgire în dragoste. Trebuie să îţi aminteşti însă mereu că nu e imposibil să treci peste ea.
Întreabă în jur şi vei descoperi că majoritatea oamenilor au trecut sau trec prin aşa ceva. Cei care au trecut deja, se simt bine deci, într-o zi, şi tu vei fi la fel, chiar dacă la momentul zero ţi se pare imposibil aşa ceva.
Prima iubire
Să treci cu bine peste prima iubire adevărata pare incredibil de greu şi asta pentru că am fost crescuţi să credem în ea şi ne-o închipuim ca fiind eternă şi indestructibilă. Partea amuzantă e că niciodată nu ne gândim la ceilalţi, la insuccesele şi dezamăgirile lor, ne închipuim că doar iubirea noastră este cea perfectă. Ştim, de asemenea, că din punct de vedere statistic şi nu numai, nimeni nu se îndrăgosteşte la 17 ani şi rămâne cu aceeaşi persoană pentru tot restul vieţii.
Cu toate acestea, nimic nu este raţional în dragoste, toate semnalele care ne pun pe gânduri fiind trecute cu vederea. Va veni însă o zi când vom privi înapoi în timp la prima iubire şi o vom cataloga doar ca un banal exerciţiu pentru toate relaţiile care au urmat chiar dacă în prezent acest lucru ni se pare absurd.
CITEŞTE CONTINUAREA PE LYLA.RO