Cum schimbă cloud-ul modul în care se fac afaceri? INTERVIU Diana David, SAP România: Companiile au două opțiuni asupra modului în care se raportează la tehnologie – una aduce progres lent, alta le crește competitivitatea

Ritmul accelerat cu care tehnologia se dezvoltă poate pune în impas organizațiile insuficient pregătite. Iar în contextul economic actual, inclusiv cu un război la graniță, companiile au ajuns la o răscruce tehnologică în care au două opțiuni. Fie continuă să privească tehnologia ca pe o simplă alternativă și să accepte că progresul lor va fi lent, fie o privesc ca pe o componentă obligatorie, care le crește competitivitatea pe piață, este de părere Diana David, Managing Director SAP România, într-un interviu acordat Economica.net.
Lidia Neagu - lun, 11 dec. 2023, 01:36
Cum schimbă cloud-ul modul în care se fac afaceri? INTERVIU Diana David, SAP România: Companiile au două opțiuni asupra modului în care se raportează la tehnologie - una aduce progres lent, alta le crește competitivitatea

SAP România, cu peste 800 de angajați, este subsidiara locală a producătorului german de soluţii software de business cu acelaşi nume, unul dintre cei mai puternici jucători europeni din industria de tehnologie, cu venituri de 32,7 miliarde de euro în 2022. Circa 600 de companii din România utilizează soluții business SAP, prezente în domenii precum utilități, transporturi, bănci, asigurări, retail sau producție. La nivel internațional, clienții SAP generează 87% din totalul comerțului global.

Diana David este Managing Director a SAP România din iunie 2021. Ea s-a alăturat echipei SAP în 2018, în rolul de Key Account Manager pentru sectorul public. Anterior, a avut diverse roluri în echipa Orange România, unde şi-a început activitatea profesională în urmă cu 19 ani, ultima poziţie ocupată în cadrul companiei fiind cea de Business Development Manager IT&C. Diana David a stat de vorbă cu Economica.net despre modul în care tehnologia ajută companiile să facă transformări care să le susțină afacerile.

  1. Având în vedere evenimentele din ultimii trei ani, ce lecții de business s-au desprins și ce rol are tehnologia din aceasta perspectivă?

Din experiențele ultimilor ani, cred că există câteva lecții importante pe care piața în care activăm trebuie să le învețe. Una dintre ele este că, în calitate de companie, fie te adaptezi la schimbare și rămâi rezilient, fie riști să-ți pierzi business-ul. O altă lecție este că, deși uneori vrem să ne descurcăm singuri, acest lucru nu este posibil sau se dovedește a fi ineficient în comparație cu situația în care apelăm la ajutorul unor parteneri bine pregătiți și experimentați. Practic, chiar nu trebuie să facem totul de unii singuri. Obiectivul pe care ne-am concentrat și pe care continuăm să punem accentul este acela de a permite organizațiilor să se adapteze rapid la orice schimbare strategică planificată sau la condiții de piață neașteptate prin intermediul soluțiilor noastre. De multe ori, tehnologia reprezintă una dintre cele mai ușor de accesat soluții la aceste provocări – ea face posibile flexibilitatea și reziliența, eliminând în același timp multe dintre dificultățile care împiedică organizațiile să se concentreze asupra activității lor de bază.

2. Cum se pot adapta organizațiile la schimbările rapide din mediul de afaceri accelerate de tehnologie și la noile cerințe ale pieței?

Fiind pregătite și prin intermediul tehnologiei întocmai. Cred că totul începe cu o schimbare de mentalitate. În ultimii ani, organizațiile au fost nevoite să facă față multor provocări neașteptate. Nu este ușor să-ți continui activitatea în formatul „business as usual” atunci când la granițele țării tale are loc un război. Cu toate acestea, în contextul actual, mulți încă văd tehnologia ca pe un simplu tool, însă există și un alt mod de a privi lucrurile. Multe organizații au ales deja să schimbe modul în care se raportează la tehnologie și multe dintre ele au început să o perceapă ca pe un domeniu strategic. În acest moment putem observa o tendință ascendentă în ceea ce privește viteza de dezvoltare a noilor tehnologii. Luând în considerare acest lucru, organizațiile au două opțiuni: să continue să privească tehnologia ca pe o simplă alternativă și să accepte că progresul va fi lent sau să o privească ca pe o componentă obligatorie, care le crește competitivitatea pe piață, contribuind la succesul lor general.

3. Ce rol are Cloud-ul în procesul de transformare a afacerilor?

Soluțiile bazate pe cloud transformă complet modul în care arată și funcționează procesele de digitalizare. În primul rând, acestea nu necesită investiții costisitoare în hardware. În plus, ele permit organizațiilor să reducă timpul necesar personalului IT pentru întreținerea și actualizarea sistemelor. Toate acestea conduc la o reducere a costurilor. În al doilea rând, acestea oferă flexibilitate și scalabilitate – flexibilitate datorită posibilității de a accesa resursele de computing la cerere, iar scalabilitate datorită numeroaselor posibilități atunci când vine vorba de satisfacerea nevoilor în schimbare ale business-ului, atât în ceea ce privește upscaling-ul, cât și downscaling-ul. În al treilea rând, soluțiile bazate pe cloud aduc cu ele o colaborare îmbunătățită; angajații, de exemplu, pot accesa datele și aplicațiile de oriunde, oricând, fiind necesară doar o conexiune la internet.

4. Puteți oferi exemple concrete de organizații care au reușit să se reinventeze cu succes, și care au beneficiat semnificativ de pe urma acestui proces?

Suntem foarte bucuroși să avem o varietate de clienți care au avut încredere în noi în procesul lor de reinventare. Un exemplu ar fi Carrefour, care a decis să implementeze SAP SuccessFactors în România pentru a crește satisfacția generală a angajaților săi, pentru a spori productivitatea prin automatizarea și optimizarea proceselor, pentru a muta atenția de la sarcini repetitive la proiecte complexe și pentru a utiliza analiza inteligentă a datelor pentru a sprijini decizii rapide și oportune, în special în departamentul de resurse umane. Un alt exemplu ar fi cel al Rompetrol, care utilizează SAP Ariba pentru achiziții, e-procurement și managementul furnizorilor. În plus, Rompetrol folosește și SAP Business Network pentru a comunica digital cu furnizorii. Alte organizații care ne-au ales pentru procesul de reinventare, printre altele, sunt Obsentum, HABAU, BCR, eMAG, Azomureș sau Hidroelectrica.

5. Ce beneficii pot aduce procesele de reinventare pentru angajați, pe lângă beneficiile pentru organizație?

Inițierea unei călătorii de transformare digitală contribuie la încurajarea dezvoltării și motivării angajaților. Iar angajații motivați oferă rezultate mai rapide, mai bune și mai eficient executate. S-a dovedit că nivelul de automatizare a proceselor care vine odată cu această transformare digitală stimulează productivitatea prin reducerea timpului de care angajații au nevoie pentru a îndeplini sarcini repetitive. 

În plus, digitalizarea generează oportunități de dezvoltare. Dacă ne uităm la oferte precum SAP Build Code, ajutăm dezvoltatorii să colaboreze și să realizeze o integrare mai armonioasă, precum și să construiască mai rapid noi aplicații cu ajutorul asistentului generativ de inteligență artificială Joule de la SAP. Acest lucru duce, de asemenea, la o gestionare mai eficientă a resurselor umane, lăsând echipelor IT timpul de care au nevoie pentru a rezolva probleme complexe. În plus, procesele digitalizate sunt simplificate și mai puțin riscante. Ele previn erorile umane prin eliminarea sarcinilor manuale și economisesc astfel timpul angajaților, diminuează risipa și reduc costurile. Dacă ne îndreptăm atenția către procesul de recrutare din cadrul unei organizații, prin intermediul unor soluții precum SAP SuccessFactors, companiile reușesc să atragă, să angajeze și să păstreze talentele de top. Iar acestea sunt doar câteva exemple.

6. Cum ar trebui companiile care au trecut deja printr-un amplu proces de digitalizare, în industria de retail de exemplu, indiferent că vorbim de segmentul fashion sau de food, să abordeze procesul de reinventare propus de SAP? Ce ar putea îmbunătăți/schimba astfel de companii?

A devenit clar că în contextul economic actual, companiile se confruntă cu o schimbare în ceea ce privește valorile, așteptările și comportamentele clienților lor. Pentru acele companii care au trecut deja printr-un parcurs de digitalizare, întrebarea legată de modul în care își adaptează procesele la așteptările clienților rămâne o constantă. De exemplu, pentru mulți consumatori finali, sustenabilitatea a devenit o necesitate, și nu numai în ceea ce privește modul în care este realizat produsul pe care ajung să îl cumpere, ci și când vine vorba de întregul ansamblu de procese ale organizației. Prin intermediul soluțiilor noastre, permitem companiilor de toate dimensiunile să funcționeze în mod profitabil și să își atingă obiectivele de sustenabilitate. Aceste obiective se pot referi la gestionarea productivă a resurselor limitate (financiare, materiale sau umane) pentru a contribui la o economie incluzivă, regeneratoare și cu emisii reduse de dioxid de carbon sau la gestionarea și raportarea holistică a performanțelor economice, sociale și de mediu pentru a permite modele de afaceri durabile. 

În plus, există variate domenii în cadrul unei organizații care pot fi supuse unui proces de digitalizare – de la finanțe, resurse umane, lanțul de aprovizionare și producție până la vânzări și distribuție. La SAP, oferim companiilor fundația necesară pentru a elimina granițele departamentale și pentru a adopta procese de afaceri dinamice și transversale. De aceea, o componentă importantă a activității noastre este integrarea proceselor end-to-end, care accelerează viteza de inovare, reduc eforturile de integrare, scurtează timpul de obținere a valorii, reduc complexitatea operațiunilor și permit o perspectivă în timp real.

7. Concret, cum s-ar traduce acest lucru pentru consumatorul final, în ce fel i se schimbă experiența de shopping?

Schimbările determinate de procesul de digitalizare le oferă consumatorilor, de exemplu, posibilitatea de a interacționa armonios cu diferite branduri prin intermediul mai multor canale, cum ar fi magazinele fizice, site-urile web, aplicațiile mobile și rețelele sociale. Cu toate acestea, experiența omnichannel nu se limitează doar la cea de cumpărare, ci și la activități precum retururi, chiar și parțiale, respectiv feedback extins și recenzii ale produselor.

În plus, digitalizarea în cadrul organizațiilor de retail sporește accentul pus pe experiențele personalizate pentru fiecare client – de la recomandări de produse la oferte speciale adaptate la preferințele individuale. Prin urmare, clienții sfârșesc prin a obține doar informațiile care sunt cu adevărat relevante pentru ei. În plus, integrarea tehnologiilor emergente, cum ar fi realitatea augmentată, inteligența artificială sau asistenții vocali îmbunătățește experiența generală de cumpărare.

8. În ce stadiu se află companiile românești atunci când vorbim de reinventarea prin tehnologie? Există vreun domeniu anume care conduce trendul în România?

Soluțiile de tip cloud ocupă un loc central pe piață. Un studiu pe care l-am realizat împreună cu Kantar a arătat că în ceea ce privește așteptările de creștere în domeniul cloud, România se află pe o cale ascendentă. Companiile românești au planificat să cheltuiască 27% din bugetul IT pentru soluții cloud în acest an fiscal, iar 76% dintre managerii români intervievați se așteaptă la o creștere a investițiilor în cloud, ceea ce plasează România peste media regiunii Europei Centrale și de Est. Mai mult decât atât, și tipul ofertei de pe piață se schimbă când vine vorba de soluții de digitalizare. Pentru noi, la SAP, de exemplu, toate inovațiile în ceea ce privește caracteristicile, noile capacități și cele mai bune practici din industrie vor ajunge direct în cloud, iar on-prem nu va face parte din niciun ciclu de inovare în viitor. Mai mult, majoritatea partenerilor noștri sunt deja în proces de reconversie profesională a angajaților, ceea ce face ca numărul profesioniștilor capabili să ofere asistență pentru soluțiile on-prem să scadă până când, în cele din urmă, nu vor mai fi suficienți oameni care să ofere asistență pentru aceste sisteme.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...