Cum se aplică noua lege a pensiilor – clarificări de la Ministerul Muncii

Începând cu 1 septembrie 2024, persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare contributiv prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 360/2023, pot opta pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau continuarea activității, până la împlinirea vârstei de 70 ani. Lipsa acestui demers de a opta pentru continuarea activității în baza aceluiași contract de muncă conduce la încetarea de drept a contractului individual de muncă, în condițiile prevăzute de Codul muncii, a răspuns Ministerul Muncii într-un interviu pentru Economica.net.
Cristina Şomănescu - vin, 05 apr. 2024, 18:00
Cum se aplică noua lege a pensiilor - clarificări de la Ministerul Muncii

Întâi, contextul

Legea nr. 360 din 2023, care intră integral în vigoare la 1 septembrie 2024, vrea să încurajeze oamenii să îşi continue activitatea după ce au contribuit deja 25 de ani la sistemul public de pensii, astfel:

Articolul 85 (3) Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate, astfel:

  • cu 0,5 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani vechime;
  • 0,75 de puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani vechime în muncă;
  • un punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani vechime;
    Aceste puncte se acordă pentru stagiile de cotizare contributive.
    În accepţiunea noii legi a pensiilor, punctele de stabilitate sunt puncte suplimentare acordate oamenilor care au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru o perioadă mai mare de 25 de ani.

Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie prevăzute la alineatul (1) pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, prevede alineatul 2 al articolului 46 din Legea 360/2023 – noua lege a pensiilor.

Alineatul (1), sus-menţionat, spune că pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute în anexa nr. 5.

Economica.net: Cum trebuie interpretat corect articolul 46 alineatul 2 din Legea 360/2023? De ce au ales autorii Legii formularea „pot opta” în alineatul antemenţionat şi nu „trebuie să opteze”?

Ministerul Muncii: Apreciem că, persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare contributiv prevăzute lege, au un drept de opțiune, respectiv acela de a opta pentru continuarea activităţii în baza aceluiaşi contract individual de muncă/raport de serviciu, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Lipsa acestui demers de a opta pentru continuarea activității în baza aceluiași contract de muncă conduce la încetarea de drept a contractului individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii și solicitarea deschiderii dreptului de pensie.
Prin urmare, legea creează cadrul general, instituind reguli clare pentru situațiile în care persoana asigurată dorește continuarea activității până la împlinirea vârstei la 70 ani, deci peste vârsta standard de pensionare.
Prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 vizează condițiile pentru deschiderea dreptului de pensie, iar alineatul (2) stabilește regula pentru persoana care dorește continuarea activității până la împlinirea vârstei de 70 ani, regulă care presupune opțiunea pentru continuarea activității sau pentru pensie.

În situația în care persoana optează pentru continuarea activităţii, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, în baza aceluiași contract de muncă/raport de serviciu, aceasta nu poate solicita acordarea pensiei pentru limită de vârstă. Dar, așa cum se precizează la art. 19 alin. (2) din normele de aplicare a legii, prevederile articolului 46 alineatul (2) din lege nu se aplică persoanelor care, ulterior înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, la vârsta standard de pensionare, continuă activitatea în baza unui alt contract individual de muncă/raport de serviciu, deci cu atât mai mult la un angajator diferit.
Prin continuarea activității în baza aceluiași contract de muncă, după îndeplinirea condițiilor de pensionare, fără a cumula pensia cu salariul, asiguratul beneficiază de punctele de stabilitate acordate potrivit art. 85 alin. (3) din Legea nr. 360/2023.

Economica.net: Care e data de la care persoana care întruneşte condiţiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, enumerate în noua lege, trebuie să aleagă între continuarea activităţii şi pensie? 1 ianuarie sau 1 septembrie 2024?

Ministerul Muncii: Având în vedere că prevederile alineatului (2) fac trimitere la alineatul (1), care reglementează acordarea pensiei pentru limită de vârstă la îndeplinirea cumulativă a condițiilor de stagiu minim (contributiv) și vârstă standard de pensionare reglementate de Legea nr. 360/2023; alineatul (2) al art. 46 din Legea nr. 360/2023 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024, alineatul (1) al art. 46 din Legea nr. 360/2023 intră în vigoare cu data de 1 septembrie 2024, considerăm că prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 360/2023 se aplică astfel: persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare contributiv prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 360/2023, începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv cu data de 1 septembrie 2024, pot opta pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau continuarea activității, până la împlinirea vârstei de 70 ani, în condițiile prevăzute de art. 46 alin. (2) din legea menționată.
În perioada 1 ianuarie 2024 – 31 august 2024, în cazul persoanelor asigurate în sistemul public de pensii care fac obiectul alineatului (2) al articolului 46, condițiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă sunt vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

Având în vedere principiul aplicării legii civile în timp și principiul neretroactivității legii civile, în cuprinsul Normelor de aplicare a Legii nr. 360/2023 au fost explicitate situațiile în care prevederile art. 46 alin. (2) din lege nu se aplică, tocmai pentru a limita, chiar exclude, interpretările care ar fi putut apărea în aplicarea legii. Astfel, conform art. 19 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 360/2023, „Prevederile art. 46 alin. (2) din lege nu se aplică în următoarele cazuri:
a) persoanelor care au îndeplinit condiţiile de vârstă standard de pensionare şi stagiu minim de cotizare/stagiu minim de cotizare contributiv anterior datei de 1 ianuarie 2024;
b) persoanelor care s-au pensionat anterior datei de 1 ianuarie 2024;
c) persoanelor care se vor pensiona ulterior datei de 1 ianuarie 2024, cu reducerea vârstei standard de pensionare, conform legii;
d) persoanelor care ulterior înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, la vârsta standard de pensionare, continuă activitatea în baza unui alt contract individual de muncă/raport de serviciu.

Economica.net: Cum trebuie interpretate corect prevederile literei d, antemenţionate? Pentru limpiditate, va rog sa exemplificaţi.

Ministerul Muncii: Așadar prevederile articolului 46 alineatul (2) din lege nu se aplică persoanelor care ulterior înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, la vârsta standard de pensionare, continuă activitatea în baza unui alt contract individual de muncă/raport de serviciu la același angajator, și cu atât mai mult la un angajator diferit.
Menționăm, totodată, că la depunerea cererii pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, persoanelor care ar putea intra sub incidența articolului 46 alineatul (2) din Legea nr. 360/2023 li se solicită o adeverinţă eliberată de angajator, din care să rezulte că acestea nu au optat pentru continuarea activităţii până la împlinirea vârstei de 70 ani, document care nu mai este necesar după împlinirea vârstei de 70 de ani.
Mai precizăm faptul că articolul 46 alineatul (2) din Legea nr. 360/2023 vizează deschiderea dreptului de pensie în condițiile în care persoana optează pentru acordarea pensiei, prevederile referitoare la cumulul pensiei cu venituri găsindu-se la art. 118 din Legea nr. 263/2010, respectiv la art. 105 din Legea nr. 360/2023.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...