Cum se face: poţi să vezi virtual prin ce „trece” iaurtul pentru a ajunge pe masa ta de acasă (VIDEO)
Consumatorii pot vedea cu ajutorul realității virtuale, chiar la raft, întregul proces de producție a iaurturilor Danone, începând de la preluarea laptelui de la fermă, până la momentul în care iaurturile ies din fabrică și sunt transportate către magazine, arată un comunicat al companiei.
Tehnica de filmare imersivă 3D folosită în realizarea filmului de campanie le permite consumatorilor să experimenteze virtual vizita la o fermă parteneră din sudul României, să vadă cum este muls laptele și apoi cum este preluat de o cisternă Danone, care îl aduce în mai puțin de 24 de ore la fabrica Danone din București, pentru a fi transformat în iaurt. Toată experiența are loc în 60 de magazine. Lista completă și programul acestora pot fi descoperite pe www.drumuliaurtului.ro, arată Danone.
Iată clipul realizat de Danone:
„Există un interes în creștere al consumatorilor care vor să știe unde și cum se face produsul pe care îl cumpără, de unde provin ingredientele folosite, în cazul nostru ingredientul de bază fiind laptele. Doar 2% dintre consumatori nu citesc eticheta, conform ultimului studiu realizat în luna ianuarie* și peste 50% dintre cei care o citesc vor să știe lista de ingrediente. Vrem să oferim oportunitatea unui număr cât mai mare de consumatori să vadă direct procesul de producție. O pot face fie direct prin vizitele săptămânale pe care le organizăm la fabrică, fie prin vizitele la ferme sau cu ajutorul realității virtuale care, sper, să le ofere o experiență vizuală memorabilă. Este un mod inedit de a arăta consumatorilor ce se întâmplă în culisele producției”, declară Natalia Gelstein- Kiss, Director General Danone România, Bulgaria, Moldova și Țările Adriatice.
Filmul, care poate fi vizionat în magazine pe perioada campaniei, este disponibil și online, pe www.drumuliaurtului.ro, în variantă 360°, și poate fi vizualizat atât de pe telefon, cât și de pe calculator, prin mișcarea telefonului sau a mouse-ului.
În cei 19 ani de activitate în România, compania Danone a investit peste 350 de milioane de lei, atât în modernizarea sistemului local de producție, cât și în programe de susținere a fermierilor români și producția locală de lapte sau pentru dezvoltarea de proiecte educaționale dedicate nutriției, susţine comunicatul companiei.
Danone România are în portofoliu zeci de sortimente de produse, realizate în majoritate în fabrica din București, cu lapte proaspăt colectat de la fermierii români. Fabrica Danone din București a produs local primele iaurturi în 1999.
Danone România face parte din compania Danone, activă în domeniile: produse lactate proaspete, ape minerale îmbuteliate, alimentație pentru bebeluși și alimentație medicală avansată. Danone a făcut primul pas pe piață în Barcelona încă din 1919, când Isaac Carasso a început să vândă primele iaurturi în farmacii, ca un leac pentru infecțiile intestinale, care afectau în special copiii.
Cele mai cunoscute mărci Danone sunt Activia, Actimel, Danonino, Disney, Danette, Cremosso și gamele Danone cu iaurt simplu și cu fructe, așa cum sunt în România Natural și Delicios.