Cum se laudă parlamentarii că s-au luptat cu nămeţii
În Buzău, liberalii din judeţ spun că au chemat ajutor de la centru. „Noi ne-am adunat vreo 70-80 de persoane de la organizaţia judeţeană, la care s-au adăugat nişte prieteni din Bucureşti cu maşini offroad care să ne ajute să distribuim pachete cu alimente pentru cei din localităţile izolate„, a declarat pentru RTV.NET senatorul Marian Cristinel Bîgiu.
Una din localităţile în care liberalii buzoieni au ajutat a fost Gheorgheasa. „Acolo, am ajutat să evacuăm o familie dintr-o casă printr-un tunel săpat în zăpadă la 3 metri. A trebuit să-i scoatem de acolo cu frânghia”, a spus Bîgiu.
De zona Râmnicu Sărat s-a ocupat deputatul Titi Holban (PNL). „În oraş este bine, dar în zonele mărginaşe încă ne chinuim să scoatem zăpada de pe casele blocate, iar utilajele de deszăpezire sunt insuficiente. Aşa că suntem la stadiul de săpat tuneluri cu lopata„, a spus Holban.
Deputatul PDL Valeriu Alecu, împreună cu oamenii săi, a asistat în schimb jandarmii la deblocarea a 15 gospodării dintr-o comună buzoiană. „Acum sunt tot pe teren şi încercăm să mergem cu un transport de alimente într-o localitate izolată„, ne-a spus Alecu.
În Vrancea, deputatul PDL Alin Trăşculescu susţine că a fost în localităţile cele mai afectate de viscol şi ninsori: Ciorăşti, Dumitreşti, Vintileasca. „Şi în colegiul meu au fost câteva sate afectate într-o măsură mai mare: Garoafa şi câteva localităţi de lângă Mărăşeşti şi am organizat un transport cu alimente”, a declarat Trăşculescu.
„În majoritatea cazurilor au fost bătrâni cu probleme de sănătate care nu au mai putut ieşi din case. De exemplu, la Măicăneşti, un bătrân nu a putut fi scos din casă decât cu un TAB de la armată. A mai fost o situaţie în care a trebuit evacuată o fetiţă de 10 ani cu un picior rupt„, a declarat democrat-liberalul.
Social-democratul Cristian Dumitrescu a preferat să se axeze pe bătrânii izolaţi din satele de munte ale colegiului său din Vrancea. „Oamenii de la munte sunt obişnuiţi cu iernile grele şi se pregătesc. Problema e accesul la magazine şi situaţia bătrînilor care locuiesc singuri”, a spus deputatul care a organizat un grup de tineri care să ajungă în localităţile izolate pentru a-i ajuta pe bătrânii singuri cu alimente, cu dezăpezirea gospodăriei, precum şi la tăiat de lemne.
„Drumurile sunt greu accesibile în continuare. Eu sunt acum într-un jeep şi au fost porţiuni de drum în care zăpada ajungea până la oglinda maşinii”, a spus Dumitrescu.
Aleşii din judeţele Călăraşi şi Ialomiţa se tem mai mult de inundaţiile provocate de Dunăre, odată ce va începe topirea zăpezii.
„La mine în colegiu, autorităţile au făcut faţă. Problema este Dunărea care ar putea să se umfle. În trei localităţi, inclusiv Feteştii, nu a fost încă refăcut digul distrus la inundaţiile de anul trecut. Două dintre ele, nu au primit nici până acum banii necesari”, a semnalat deputatul PNL de Ialomiţa, Cristina Pocora
Starea de alertă: a fost sau n-a fost?
Dacă la treabă zic că au pus toţi osul, ce-i desparte pe parlamentarii puterii de cei ai opoziţiei este subiectul stării de alertă. Trăşculescu îl acuză pe preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan (PSD), că a stat mai mult pe televizoare cerând stare de alertă pentru a încerca să mascheze ineficienţa intervenţiei instituţiilor din subordinea sa.
„În scris, a cerut stare de alertă de-abia joi, nicidecum luni, cum susţine. Am hârtia de la Consiliul Judeţean, cu tot cu număr de înregistrare. Conform legii, starea de alertă se instituie ca o stare premergătoare situaţiei de urgenţă, când te pregăteşti pentru un fenomen iminent, iar când Oprişan a cerut stare de alertă, judeţul era deja într-o situaţie de urgenţă”, a spus Trăşculesc.
Acesta susţine că presiunea mediatică a fost creată artificial în Vrancea, unde situaţia nu a fost la fel de gravă ca în judeţul Buzău. „Situaţia a fost mai rea la Buzău decât în Vrancea, însă acolo nu s-a făcut acelaşi show mediatic”, a conchis Trăşculescu. Acesta salută însă modul cum au intervenit autorităţile centrale în judeţul său. „În Vrancea nu am avut morţi de hipotermie. Au fost nu mai puţin de 26 de zboruri cu elicopterul efectuate de către SMURD şi Ministerul de Interne”, a conchis democrat-liberalul.
Colegul său de partid, Valeriu Alecu, nu crede nici el că se impunea starea de alertă la nivelul întregului judeţ Buzău. „Tot ce s-a putut face, s-a făcut, dar ai nevoie de câteva zile de timp frumos pentru a se rezolva tot ce e nevoie”, a apreciat Alecu.
În schimb, senatorul PNL Bîgiu reproşează autorităţilor că nu au dat curs cererii sale de declarare a stării de alertă, cerere pe care a depus-o la prefectură sâmbătă. „Nu este vorba doar de achiziţionarea de utilaje. În unele localităţi, oamenii au trebuit evacuaţi, dar unii dintre ei au refuzat să-şi abandoneze casele. Prin stare de alertă, putem evacua toate persoanele acolo unde este nevoie”, a apreciat senatorul.