Cum se pregăteşte premierul Ungureanu pentru ACTA

Guvernul va întocmi un punct de vedere foarte consistent privind Tratatul Comercial Anti-Contrafaceri (ACTA), a declarat, miercuri, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 12:59
Cum se pregăteşte premierul Ungureanu pentru ACTA

„Pentru aceasta vom face un punct de vedere foarte consistent”, a spus şeful Executivului, răspunzând unei întrebări.

Ministerul Economiei va iniţia consultări publice cu factorii interesaţi cu privire la Acordul multilateral antipiraterie – ACTA, a precizat, pe 31 ianuarie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, care a adăugat că respectivul document nu presupune modificări în legislaţia naţională.

„În plan naţional, şi Ministerul Economiei, cel care a fost iniţiatorul acestui memorandum prin care a fost semnat acest acord, va iniţia consultări publice cu factorii interesaţi pe marginea acestui acord comercial de combatere a mărfurilor contrafăcute. Aşadar, consultările publice vor avea loc în România, în perioada următoare, deci, înainte de ratificarea acestui acord de către Parlament. ACTA nu presupune modificarea legislaţiei naţionale şi nici modificarea legislaţiei comunitare în materie de proprietate intelectuală.

Muntean a precizat că Ministerul Economiei a fost iniţiator pe acest acord pentru că scopul lui principal este protejarea comerţului legal şi încurajarea competitivităţii.

„Pentru exportatorii români şi comunitari, aplicarea ACTA va contribui la protejarea pe piaţa internaţională a drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială, a drepturilor de autor, a mărcilor comerciale, a brevetelor, a desenelor şi modelelor, a indicaţiilor geografice. ACTA se referă la mult mai multe aspecte decât a apărut, în ultima vreme, în dezbaterea publică. Nu se referă doar la internet”, a subliniat Ioana Muntean.

Ea a spus că, în cazul în care în cadrul dezbaterii publice şi a celei din Parlament se va ajunge la concluzia că acest acord nu trebuie ratificat, atunci nu se va întâmpla acest lucru.

„Toţi cei care utilizează internetul în mod legal şi nu fac comerţ ilegal, fie că vorbim de muzică, de filme, de orice fel de produse, pot să stea liniştiţi ca şi până acum. (…) Aplicarea acestui acord nu va aduce prejudicii libertăţilor personale ale utilizatorilor de internet şi nu va institui măsuri suplimentare de supraveghere a traficului pe internet şi nu va duce la blocarea unor site-uri”, a susţinut Muntean.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a afirmat că, din partea României, acordul a fost semnat în Japonia de însărcinatul pentru afaceri al României.

Ioana Muntean a mai spus că, în cadrul UE, respectivul acord a fost negociat de Comisia Europeană şi că decizia privind semnarea lui a fost adoptată de Consiliul UE, în decembrie 2011.

„În conformitate cu informaţiile publice ale Executivului european pot să vă spun următoarele lucruri: textul acordului a fost făcut public încă din noiembrie 2010, asta după ce a fost adus la cunoştinţa publicului, pe fragmente, încă din timpul negocierilor. În prezent, el este publicat în toate limbile oficiale ale UE. Comisia Europeană a organizat, între 2008 şi 2011, patru conferinţe publice pe tema asta”, a subliniat Ioana Muntean.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...