Legislația privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar poate fi pusă efectiv în practică. Guvernul a aprobat în ședința de joi o Hotărâre care aprobă Regulamentul privind procedura de înregistrare, investigare şi soluţionare a sesizărilor referitoare la aceste practici, după ce , anul trecut, în aprilie, a intrat în vigoare și Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale.
Astfel, odată cu intrarea în vigoare a HG, magazinele și furnizorii vor avea noi obligații.
Cifra de afaceri a furnizorului, specificată în contract
În vederea stabilirii domeniului de aplicare a legii, retaileriii vor putea solicita, la momentul începerii negocierilor, o declarație pe proprie răspundere de la furnizor, ce va constitui anexă la contract, pentru a verifica încadrarea/neîncadrarea în pragurile de cifră de afaceri
prevăzute de lege.
Aceasta în contextul în care legislația privind practicile comerciale neloiale se aplică doar când vânzarea de produse agricole şi/sau alimentare este făcută de către:
Marcă proprie vs marcă privată. Care sunt condițiile de listare
Potrivit legislației, magazinele nu au voie să stabilească un termen de preaviz mai mic de 30 de zile lucrătoare pentru anularea comenzilor de produse agricole şi/sau alimentare sau pentru produsele perisabile (sunt susceptibile să devină improprii pentru vânzare în termen de 30 de zile după recoltare, producere sau procesare) pentru a nu pune furnizorul în imposibilitatea de a comercializa sau de a utiliza produsele respective. De asemenea, termenul de preaviz nu trebuie să fie mai mic de 60 de zile pentru delistarea unui produs marcă privată a unui producător pentru categoriile de produse care includ comercializarea unei mărci proprii a magazinului.
De asemenea, magazinele nu au voie să listeze şi să afişeze la raft doar marca proprie a cumpărătorului. Obligația cumpărătorului este aceea de a oferi consumatorilor cel puțin o marcă privată a unui producător, produs care se află în concurență cu marca proprie a cumpărătorului. În plus, magazinele nu pot aplica condiţii comerciale diferite pentru produsele marcă privată ale producătorilor faţă de produsele marcă proprie ale comerciantului, pentru listarea/afişarea la raft. Condițiile de listare atât pentru marca proprie, cât și pentru marca privată trebuie să fie echitabile.
Or, pentru a verifica că nu se întâmplă toate acestea, Consiliul Concurenței va avea în vedere produsele agricole și alimentare precum și pe cele perisabile.
„Taxele de raft”, nu mai mari de 5% din valoarea încasată de furnizor
Potrivit Regulamentului, dacă furnizorul solicită ca retailerul să presteze servicii de publicitate, marketing, să organizeze promoții sau să asigure plasarea secundară a produselor sale spre vânzare, atunci valoarea tuturor acestor servicii prestate nu poate depăși 5% din valoarea încasată de furnizor în baza contractului încheiat cu comerciantul.
Pentru a nu fi considerate practici comerciale neloiale, aceste servicii prestate de magazine ar trebui convenite anterior prin clauze clare şi lipsite de ambiguitate în cadrul contractului comercial sau printr-un act adiţional încheiat ulterior. De asemenea, pentru a fi permise, trebuie să fie la solicitarea furnizorului
În legătură cu faptul că magazinele nu au voie prin lege să solicite furnizorului taxe, indiferent de forma şi denumirea acestora, care îl obligă pe furnizor să mărească artificial preţul de facturare al produsului, Regulamentul spune că interdicția este valabilă doar dacă se îndeplinesc cumulativ două condiții:
În ceea ce privește interdicția pe care o au retailerii de a impune produse şi servicii furnizorului, direct sau indirect, sau de a nu cumpăra sau vinde de la un terţ, potrivit regulamentului aprobat azi de Guvern, aceasta nu se aplică situațiilor în care cumpărătorul solicită certificări obligatorii pentru comercializarea produselor agricole și/sau alimentare și certificărilor voluntare utilizate în practică pentru produse marcă proprie