Cum se schimbă piața agroalimentară din cauza inflației. Consumatorii se reîntorc la ce este mai ieftin. Prețurile își schimbă trendul

Consumatorii europeni reacționează la creșterea galopantă a prețurilor la alimente care au ajuns să cost , în medie, cu 19,5% mai mult în februarie 2023 față de februarie 2022. Cumpără mai multe produse alimentare de bază, mai ieftine, și și-au schimbat preferințele între diferite tipuri de alimente, potrivit unui raport al Comisiei Europene privind perspectivelor pe termen scurt ale piețelor agricole din UE.
Alina Stanciu - joi, 06 apr. 2023, 23:25
Cum se schimbă piața agroalimentară din cauza inflației. Consumatorii se reîntorc la ce este mai ieftin. Prețurile își schimbă trendul

Se consumă mai multă carne de pasăre și mai puțină carne de vită și de porc, care sunt mai scumpe. Trendul, spun analiști, va rămâne cel puțin pe termen mediu.  În pofida costurilor de producție în scădere, se preconizează că prețurile alimentelor vor rămâne la un nivel ridicat  încă o perioadă de timp.

Nici anul acesta nu este exclusă seceta, fenomenele climatice fiind un factor deciziv în capacitatea statelor membre de a asigura  aprovizionarea. În plus, bolile animalelor precum pesta porcină africană și gripa aviară sporesc incertitudinea cu privire la perspectivele producției de animale din UE.

La ce să ne așteptăm în 2023- laptele continuă să se ieftinască

Prețul laptelui crud a scăzut în ianuarie 2023, după 24 de luni de creștere neîntreruptă, ajungând la 55 euro/100 kg în februarie. La unt, între septembrie și martie, prețurile au scăzut cu 32%, urmate îndeaproape de cele ale laptelui praf (SMP -30%, WMP -29%, pulberi din zer -24%). Doar cașcavalul s-a ieftinit cu doar 3%, astfel că , raportat la  media pe 5 ani din aceeași săptămână din martie, doar prețurile la zer sunt mai mari.

Or, conform analiștilor Comisiei, evoluția prețurilor untului și a laptelui praf degresat ( SMP) permite calcularea unui „preț echivalent la lapte” care, cu un decalaj de 2-3 luni, anticipează tendințele prețurilor la laptele crud. Altfel spus, cum primăvara disponibilitatea laptelui crește sezonier, iar stocurile de anul trecut sunt încă prezente,  există premisele ca prețurile produselor lactate să rămână pe o tendință descendentă. Însă, amploarea acestei scăderi va depinde de evoluția cererii.

Punctul fierbinte din acest punct de vedere este China care a oprit importurile din cauza  stocurile existente din 2022, unele comenzi fiind amânate, deoarece cumpărătorii se așteptau la noi scăderi de prețuri. În plus, creșterea inflației alimentare în UE și în întreaga lume are un puternic cuvânt de spus.

Efectivele scad, randamentele cresc

Cât despre producțiile de lapte estimate, în 2023, scăderea prețului laptelui crud din UE va duce probabil la creșterea numărului de sacrificări. Costurile cu furajele și cu alte inputuri au toate șansele să rămână ridicate, chiar peste nivelul maxim atins anul trecut. Din estimările Comisiei, efectivele de animale din UE ar putea scădea cu 1%, în anumită măsură sacrificările fiind stimulate și de prețurile mai mari la carnea de vită.

Scăderea efectivului de vaci de lapte ar putea fi însă compensată prin creșterea randamentelor (0,8%), presupunând condiții meteorologice normale. Dacă vremea va fi bună, va exista un impact pozitiv asupra conținutului de grăsime și de proteine din lapte, care ar putea fi cu 0,2% peste nivelurile de anul trecut, cînd calitatea laptelui a fost slabă. Având în vedere toți acești factori, producția totală de lapte din UE ar putea scădea (-0,2%), în special în a doua jumătate a anului, dar creșterea conținutului de grăsime și de proteine din lapte ar putea menține stabilă disponibilitatea laptelui pentru prelucrare.

Produsele lactate rămân scumpe, exceptând untul

În ceea ce privește prețurile produselor lactate din magazine, având în vedere că există un decalaj de aproximativ 6 luni între ce se întâmplă în fermă vs ce se poate observa la raft, acestea continuă să crească. Doar prețul untului a atins până acum un nivel maxim. Consumul nu este însă în scădere, per total. Aceasta pentru că europenii s-au reorientat către  opțiunile mai ieftine, produsele  premium și cele de brand  având cel mai mult de suferit. În schimb, mărcile private ale marilor rețele de magazine au avut mult de câștigat.

„Presiunea exercitată de către comercianții cu amănuntul (în special de către discounteri) pentru prețuri mai mici este posibil să sporească presiunea asupra prețurilor de-a lungul întregului lanț”, cred analiștii Comisiei.

Carnea de porc – consumul a ajuns la cel mai mic nivel

Din cauza ofertei limitate, prețul cărnii de porc din UE continuă să crească ajungând la niveluri record. Acest lucru face ca exporturile de carne de porc din UE să fie relativ mai puțin competitive decât cele ale altor exportatori pe piața mondială. În plus, consumul intern al UE a scăzut cu 2,8% în 2022, ajungând la o medie de 31,8 kg pe cap de locuitor. Aceasta ar urma să scadă în continuare în 2023 cu 5,9% și să atingă punctul cel mai scăzut (aproximativ 30 kg pe cap de locuitor în medie).

Nici producția nu pare aș reveni – se așteaptă o scădere  cu încă 5% în 2023, după ce în 2022 scăderea medie a fost de 5,6%. În 2023, se presupune că situația pestei porcine africane nu se va schimba în mod dramatic, ceea ce va continua să declanșeze reacții puternice în țările afectate și în rândul partenerilor comerciali. Întrucât prețurile furajelor scad încet, se așteaptă ca principala presiune asupra marjelor să se reducă. Acest lucru ar putea duce, de asemenea, la o ușoară creștere a greutății carcaselor.

Prețurile la carnea de pasăre tind să se stabilizeze

Datorită ofertei reduse și cererii bune, având în vedere că unii consumatori au  înlocuit carna de vită și porc cu cea de pui, prețurile la carnea de pui au continuat să crească și au atins niveluri excepțional de ridicate începând cu aprilie 2022. Costurile ridicate cu hrana pentru animale și energie au fost parțial transferate pe lanțul comercial.

Începând cu 2023 însă, prețurile la producător tind să fie mai stabile. „Deoarece costurile cu furajele și energia scad de la nivelurile foarte ridicate observate anul trecut, în 2023 ar putea avea loc o oarecare redresare a producției. Prin urmare, este probabil ca producția de păsări de curte din UE să crească cu aproximativ 1,1 %. Cererea de carne de pasăre beneficiază de inflația generală, deoarece consumatorii înlocuiesc cărnurile mai scumpe (carne de vită, carne de porc) cu carne de pasăre mai ieftină. Acest lucru ar putea susține creșterea consumului de carne de pasăre în UE în 2023 (+2,5%)”, cred analiștii Comisiei.

Cât despre impactul gripei aviare, având în vedere evoluțiile din 2022, se presupune că acesta este limitat, deoarece producția s-ar putea recupera rapid. În schimb, sunt grav afectate exporturile prin introducerea de către țările terțe a unor interdicții de import.

Din cauza competitivității mai scăzute a UE, a focarelor de gripă, precum și a invaziei din Ucraina, exporturile UE au scăzut cu aproximativ 9% în volum în 2022. Pe de altă parte, având în vedere prețurile ridicate la nivel mondial, acestea au crescut cu 17% în termeni valorici. În 2023, în pofida unei tendințe de scădere observate a prețurilor din UE, este probabil ca unele alte piețe (în special Brazilia) să rămână mai competitive și, prin urmare, exporturile UE ar putea scădea și mai mult (-5%).

Cât despre importuri, acestea au crescut în 2022 cu aproximativ 15 % (+105 000 t), în principal datorită unei creșteri a livrărilor din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Trump confirmă că vrea să declare stare de urgență în SUA pentru a-și putea pune în aplicare planul de expulzare în masă a migranților ilegali
Trump confirmă că vrea să declare stare de urgență în SUA pentru a-și putea pune în aplicare planul de expulzare ...
Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, republicanul Donald Trump, a confirmat luni că doreşte să declare stare de urgenţă la nivel naţional pentru a-şi implementa planul de......
Moscova dă de înțeles că ar putea folosi noi arme în Ucraina, după ce SUA și-au dat acordul pentru ca Kievul să poată lovi teritoriul rus cu rachete balistice cu rază lungă de acțiune
Moscova dă de înțeles că ar putea folosi noi arme în Ucraina, după ce SUA și-au dat acordul pentru ca Kievul să poată ...
Rusia ar putea folosi noi sisteme de arme în Ucraina dacă armata ucraineană va lovi teritoriul rus cu rachete americane ...
Gazele din Rusia ajung în Austria, chiar dacă Gazprom a anunţat oprirea livrărilor către OMV
Gazele din Rusia ajung în Austria, chiar dacă Gazprom a anunţat oprirea livrărilor către OMV
Gaze naturale ruseşti par să ajungă în continuare în Austria, în pofida faptului că, sâmbătă, grupul Gazprom a ...
CNIR a transmis către ANAP documentația pentru contractul de supervizare a lucrărilor pentru construirea drumului expres Focșani – Brăila
CNIR a transmis către ANAP documentația pentru contractul de supervizare a lucrărilor pentru construirea drumului expres ...
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a transmis luni, spre validare, către Agenţia Naţională pentru Achiziţii ...