Cum se vede Bucureştiul de pe acoperişul celei mai înalte clădiri din România FOTO

Economica.net
10 10. 2012
skytower_karussell_projekt_01_30383500

Cea mai înaltă clădire din Bucureşti, turnul Sky Tower, se apropie de finalizare. Structura clădirii a fost finalizată în luna iulie a acestui an, iar în prezent se lucrează la finisajele interioare. Lucrările au ajuns până la etajul 26. Din decembrie, Raiffeisen Bank, care este primul chiriaş, se va muta în clădirea Sky Tower.

„Acum suntem prezenţi în patru clădiri din Bucureşti, iar acest lucru nu este eficient. De aceea, ne-am dorit să avem toţi cei 2.300 de angajaţi într-un singur loc. Am vrut să avem o locaţie excelentă, accesibilă pentru clienţi, dar şi pentru angajaţii noştri” a declarat preşedintele Raiffeisen Bank Romania, Stefen Van Groningen.

Nivelul chiriei diferă în funcţie de etaj. Astfel, la etajele inferioare chiria este de 14 euro/mp, iar la ultimele etaje chiria este de 25 de euro/mp. Pe lângă Raiffesein care se va muta aici peste două luni, dezvoltatorul mai este în discuţii şi cu alţi chiriaşi.

„Sunt câţiva chiriaşi care se vor muta şi ei, iar cu alţii suntem în curs de negociere. Este vorba de companii naţionale şi internaţionale. Sperăm ca până la mijlocul anului 2014 clădirea să fie închiriată în proporţie de 100%”, a declarat Karl-Maria Pfeffer, CEO Raiffeisen Property Internaţional, compania care a construit şi deţine Sky Tower.

Cu un total de 36 de etaje, clădirea Sky Tower este de două ori mai înaltă decât Intercontinentalul din București – clădire ce a fost ani de zile un reper de înălțime pentru bucureșteni.

Pentru construcţia turnului au fost folosite 4.453 de km de bare de oţel, suficiente pentru a înconjura toate granitele României şi pentru a rămâne cu 1.300 km de bare. Clădirea urmează să fie inaugurată în curând.

 

Citeşte şi Cea mai înaltă clădire din România: Ce nu ştiai despre Sky Tower