Cum și-au “împărțit” vântul și soarele harta României

Boom-ul industriei regenerabile de la începutul deceniului trecut nu se vede uniform pe harta României, dar situația s-ar putea schimba în viitor.
Mihai Nicuţ - S, 29 mai 2021, 16:19
Cum și-au “împărțit” vântul și soarele harta României

În momentul de față, în România sunt instalate capacități de producție a energiei electrice de 3.036 MW în eolian și 1.538 MW în fotovoltaic. Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA), a lansat recent un cod de bune practici pentru energia eoliană. Materialul conține și un infografic despre amplasarea geografică a surselor de generare din regenerabil pe teritoriul țării, pe care o vedeți mai jos

După cum puteți vedea, majoritate puterii instalate în eolian – aproape 2.500 MW din cei circa 3.000 instalați în toată țara este în zona Dobrogei, care a devenit practic principala zonă de generare de energie electrică din țară – acolo sunt amplasate și cele două reactoare, 1.400 MW la un loc. Din acest motiv, oficialii Transelectrica spun că, în acest moment, nu se mai poate instala nimic în Dobrogea – nu mai există suficientă capacitate de transport a energiei electrice pe liniile care leagă Dobrogea de restul țării. De aceea, pe fondul construcției prognozate a reactoarelor 3 și 4, al noilor investiții în eolian, inclusiv potențialele turbine eoliene offshore, Transelectrica are un program de creștere a capacității de conectare a Dobrogei cu restul țării. Se discută inclusiv despre o linie de mare capacitate în curent continuu care să ajungă la București, zonă care, pe fondul creșterii consumului și a diminuării capacităților de generare în vechile centrale electrice de termoficare, a devenit și ea deficitară.

Cele mai puține capcacități instalate în regenerabil sunt, din păcate, în zonele în care România are deficit de generare de energie electrică: centrul, nordul și vestul țării. Situația este agravată și de faptul că inelul de 400 kV nu este închis.

Potrivit țintelor asumate de România prin Planul Național Energie-Mediu, până în 2030 ar trebui să apară în România alți 9.600 MW instalați în vânt și soare, iar autoritățile speră ca noile dezvoltări să fie mai uniform răspândite pe teritoriul țării. Ceea ce pare că se va și întâmpla, fiind anunțate proiecte de parcuri fotovoltaice de mari dimensiuni în Oltenia și în Maramureș, potrivit informațiilor de până acum.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...