Cum stimulează Suedia creşterea economică
Printre investiţiile preconizate în perioada 2014-2025 se numără şi o linie de tren de mare viteză care va lega Stockholm de oraşul Linkoping, 200 de kilometri vest de capitală.
„Liniile principale de cale ferată din Suedia datează din secolul 19 şi este clar că în prezent Suedia este o ţară diferită. Suedia de astăzi are nevoie să aducă laolaltă diferite părţi ale ţării, să permită oamenilor să ajungă la lucru şi să creeze condiţiile pentru ca industria să fie competitivă”, a declarat prim-ministrul suedez Fredrik Reinfeldt.
Guvernul de coaliţie, care urmează să anunţe luna viitoare bugetul pe 2013, a anunţa deja că va creşte cheltuielile pentru a contracara încetinirea economiei. Guvernul de la Stockholm mizează pe cheltuieli şi reduceri de taxe în valoare de 23 miliarde de coroane (3,48 miliarde de dolari) în bugetul pe 2013, dublu faţă de nivelul din acest an, urmate de 27 miliarde de coroane în 2014. Bugetul pe 2013 se va concentra pe cheltuieli în infrastructură. De asemenea, guvernul suedez a anunţat că vrea să reducă taxele pentru companii.
Spre deosebire de alte state din Europa, Suedia a făcut faţă cu bine crizei din zona euro însă ritmul de creştere este aşteptat să scadă în a doua jumătate a acestui an şi să rămână la un nivel redus în 2013.