Cum te „ajută” banca la greu. Doi poliţişti s-au dus să facă o restructurare în vremea tăierilor lui Boc

„Banca îţi dă umbrela când e soare, şi ţi-o ia când plouă. Pentru că te-ai udat, îţi aplică şi alte dobânzi şi comisioane” – variantă adaptată a unei vechi zicale despre bănci.

Daniela şi Eugen P. din Timişoara au luat un credit ipotecar de 140.000 de franci de la Raiffeisen Bank România în mai 2008 pentru o perioadă de 318 luni (26 de ani şi jumătate).

La dobânda de 5,5% şi un comision de administrare de 0,15%, rata lunară a creditului era de 1.037 de franci. Cei doi poliţişti şi-au plătit cu conştiinciozitate ratele la bancă, deşi leul românesc nu s-a dovedit cea mai bună monedă în care să îţi obţii veniturile în timpul crizei, mai ales pentru cei cu datorii în valută.

Moneda naţională s-a depreciat de la momentul acordării creditului de la 2,26 lei/franc la 2,95 lei/franc la jumătatea lui 2010, ceea ce a făcut ca rata lunară, exprimată în lei, să crească de la 2.345 de lei la 3.060 de lei.

În vara lui 2010, Guvernul PDL condus la acea vreme de Emil Boc şi-a dat seama că nu mai are bani să îşi acopere cheltuielile, şi a decis creşterea TVA de la 19% la 24% şi tăierea salariilor bugetarilor cu 25%. Măsura de austeritate a lovit mai mult în unii bugetari. În timp ce prin ministere au fost incluse în salariul de bază o serie de sporuri şi prime, în poliţie, învăţământ sau sănătate angajaţii statului au rămas şi fără acestea şi cu salariul tăiat.

În cazul celor doi poliţişti, salariile s-au diminuat cu 693 lei (dl. P.) şi 843 (dna. P.), adică 1.536 lei (conform adeverinţelor de venit) ajungând de la 5.052 la 3.762 lei venit net/familie, ceea ce lăsa familia cu doar 700 de lei în buzunar după plata ratei la bancă.

„Ne-au scăzut cu 43% veniturile nete. Ne-au luat 25% din venit, au luat al 13-lea salariu, prima de vacanţă, sporul de vechime. Sunt poliţist de 35 de ani şi era parte importantă din venit. În afară de salarii, alte venituri nu avem. Noi nu avem salarii rele pentru România, dar tot ce luăm se duce la bancă”, spune doamna P.

Am putea să renunţăm la comision, dar nu se poate

Astfel că s-au dus la Raiffeisen să ceară ajutorul. La început au sperat că banca va renunţa la încasarea comisionului de administrare, o posibilitate exprimată în contract: „Începând cu al doilea an de creditare (…) în funcţie de politica de credite a băncii, de evoluţia pieţei de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului, banca poate renunţa la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs(…) Banca va analiza anual oprtunitatea renunţării la încasarea comisionului de administrare”.

Rata lunară s-ar fi redus la 837 de franci, adică 2.470 lei, ceea ce ar fi ajutat cu siguranţă familia în cauză.

Doar că această posibilitate de elimina comisionul s-a dovedit a fi doar teoretică. Banca nu a acceptat această propunere, dar a venit cu alta prin care şi-a asigurat nişte venituri viitoare frumoase pentru un scurt respiro acordat clienţilor. Acesta este acelaşi comision pentru care Raiffeisen Bank a fost chemată în instanţă de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

„Am făcut o cerere la care nu am primit niciun răspuns şi căreia nu i s-a dat curs, nici număr de înregistrare. Ca să le atragem atenţia că nu o mai putem duce aşa, în octombrie (2010) n-am mai plătit rata aşa că ne-au chemat la bancă şi ne-au pus în faţă actul adiţional şi ne-au spus să semnăm. Nu ni s-a prezentat altă variantă”, spune clienta Raiffeisen.

Ajutorul băncii costă mult

În actul adiţional semnat, rata lunară scădea la 528 de franci ca efect al aplicării unei dobânzi de 1% timp de un an de zile. Clienţii au crezut că au făcut o afacere bună, din moment ce, potrivit scadenţarului, suma totală de rambursat era de 306.838 de franci, un pic mai mică decât cea de 307.589 de franci de la momentul acordării creditului. Doar că banca a pus în scadenţar doar sumele ce urmează a fi plătite, nu şi pe cele plătite deja. Practic, clienţii trebuiau să plătească aproape încă o dată ce au plătit timp de doi ani şi jumătate până la semnarea actului adiţional (28.000 de franci, din care 22.500 dobânzi şi comisioane).

Raiffeisen a transformat creditul dintr-unul cu dobândă fixă într-unul cu dobândă variabilă, şi a impus o marjă fixă de 8,16%. Comisionul de administrare a fost inclus în noua dobândă, astfel că nu mai putea fi eliminat din contract, iar dobânda anuală efectivă pentru suma reeşalonată a fost fixată la 7,94%, peste nivelul de 7,75% de la momentul semnării contractului iniţial.

Potrivit contractului iniţial, clientul putea opta, la fiecare aniversare a creditului, între dobânda aniversară fixă pentru un an de creditare, dobânda aniversară fixă pentru trei ani de creditare şi dobânda aniversară revizuibilă pentru un an de creditare. Însă prin actul adiţional renunţa la această opţiune.

„Ne-au prezentat aceasta ca fiind singura soluţie. Ne-au pus în faţa această hârtie şi nu ne-au dat alte soluţii. Noi era disperaţi să nu întârziem prea mult cu plata ratei că intram în penalizări, şi erau foarte mari”, spune dna. P.

După ce a trecut anul de restructurare, perioadă în care veniturile familiei au rămas la fel, banca a propus un nou act adiţional, din moment ce rata lunară creştea la 1.081 de franci. De această dată pe doi ani de zile.

„Au spus că ei au informaţii că salariile nu o să crească, aşa că mai bine facem direct pe doi ani de zile”, spune ofiţerul de poliţie.

Cel de-al doilea act adiţional a introdus o metodă preferată a băncilor de a face restructurare: a fost amânat la plată doar principalul – capitalul efectiv împrumutat – şi s-a perceput doar dobânda (6.450 de franci), timp de un an, iar marja băncii a crescut din nou, de această dată la 8,55%. În acest prim an, rata lunară a fost de 537 de franci, din decembrie 2012 creştea la 811 franci şi din decembrie 2013 la 1.113 franci. Între timp, la sfârşitul lui 2011, cursul ajunsese la 3,55 lei/franc.

Protecţia consumatorilor vorbeşte de reaua-credinţă a creditorului

„După ce s-a terminat cel de-a doua restructurare, dobânda s-a mărit cu încă 0,4 puncte procentuale. Am făcut din nou notificare la bancă. Nu înţelegeam de ce a crescut atât de mult marja. N-am dormit vreo două nopţi, apoi m-am dus plângând la OPC, în noiembrie 2013, şi am zis că vreau să discut despre problema asta. Am primit răspunsul prin ianuarie că practica băncii nu-i corectă şi că au sancţionat contravenţional”, spune clientul Raiffeisen.

Cei de la protecţia consumatorilor au considerat că este nelegală creşterea marjei de dobândă cu ocazia celui de-al doilea act adiţional, şi că banca a acţionat cu rea-credinţă, profitând de situaţia dificilă a consumatorilor. Banca a pus în aplicare decizia şi a scăzut dobânda la 8,16%, restituind şi aproximativ 200 de franci împrumutaţilor, însă a contestat în instanţă procesul verbal.

Însă cei de la ANPC au mai descoperit şi că Raiffeisen nu a emis actele adiţionale cu ocazia aplicării OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori. La momentul la care cei doi timişoreni semnau actul adiţional de restructurare cu Raiffeisen, creditorii din România erau obligaţi să alinieze contractele la prevederile ordonanţei. Cei de la Raiffeisen au furnizat un act adiţional nesemnat de către clienţi – semnătura băncilor nu era necesară, actele fiind considerate ca acceptate tacit -, data 09.09.2010 şi care purta numele acutalei directoare a sucursalei bancare, care însă la acel moment nu lucra pentru Raiffeisen Bank, potrivit clienţilor.

„Noi am aflat abia în decembrie 2013 de această OUG 50. Banca nu ne-a notificat că Actul Adiţional prezentat era semnat de doamna directoare pe când nici nu lucra în bancă. Ne-am interesat noi şi nu lucra la Raiffeisen. Au vrut să ni-l bage pe gât ca fiind din 2010”, spune doamna P.

Acum cei doi timişoreni au dat banca în judecată şi speră că instanţa va îndrepta lucrurile.

„Lucrez de 32 de ani, n-am încercat să păcălessc niciodată pe nimeni. Nu pot să concep că şi-au bătut joc de noi. Nu ne-am dat seama că au crescut dobânda. Banul împrumutat trebuie restituit până la ultimul leuţ (…) Vreau anularea contractului în totalitate şi să semnăm altul”, spune clientul Raiffeisen.

Ce spune Raiffeisen Bank, pe larg:

Banca cunoaşte şi s-a implicat în situaţia acestor clienţi – a furnizat informaţii, documente şi adrese atât către client, cât şi către Guvernul României – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor – Regiunea Vest, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş.

Reclamaţia clientului (din cursul lunii decembrie 2013) a vizat „reanalizarea contractului de credit şi refinanţarea creditului”.

OPC Timiş a solicitat contractul de credit şi actele adiţionale aferente, precum şi explicaţii privind anumite sume menţionate în actele adiţionale şi modul de calcul al dobânzii după restructurare.
În urmă controlului, a fost emis Proces Verbal, concluziile şi decizia OPC Timiş fiind implementate de banca, după cum urmează:

> se menţin condiţiile din cele două acte adiţionale de restructurare (dobânzile reduse pe perioadele menţionate);
> la expirarea celei de-a două restructurări, se aplică dobânda variabilă de la expirarea primei restructurări;
> în urmă recalculării dobânzilor, a rezultat o suma ce a fost returnată clientului;

Trebuie spus că ofertele de restructurare sunt soluţii temporare, menite să ajute clienţii să depăşească perioade de dificultăţi financiare şi reprezintă metode clasice de restructurare dezvoltate de banca în ultimii 5 ani; prin oferirea facilităţii de restructurare banca nu mai percepe ca şi cost distinct comisionul lunar de administrare credit; costurile sunt transparente şi fără echivoc (avem doar o dobânda, după restructurare), au fost comunicate clienţilor şi evidenţiate în actele adiţionale de restructurare pe care clienţii le-au luat la cunoştinţă şi acceptat prin semnare.

În general, restructurările prevăd reducerea ratei de dobânda pentru o perioada limitată (care se traduce în reducerea sumei lunare de plata); valoarea ratei de dobânda după perioada de restructurare este mai mare deoarece se recuperează diferenţa de dobânda care nu s-a plătit de client în perioada de restructurare – cea în care clientul a plătit o rată redusă faţă de cea datorată iniţial, astfel încât la finalul perioadei de creditare banca să îşi recupereze integral costul creditului; restructurările nu presupun o ştergere sau o reducere a datoriei, ci o reaşezare a acesteia pe parcursul perioadei de rambursare. Principiul general de funcţionare al restructurării este acela de a se ajunge la încasarea aceleaşi sume că în cazul în care creditul nu ar fi beneficiat de restructurare; situaţia poate fi diferită dacă apar întârzieri la plata şi se acumulează dobânzi penalizatoare sau modificări ale perioadei de rambursare.

Menţionăm de asemenea, că în elaborarea metodelor de restructurare banca a ţinut cont şi de recomandările Ministerului de Finanţe, incluse în Ghidul de restructurare, afişat pe site-ul MF, link.

Notă: sublinierile ne aparţin.