Viitorul în viziunea Fujitsu: inteligenţa artificială, 5G şi computerele cuantice vor schimba societatea şi mediul de afaceri

13 10. 2019
robo_ai_30174800

Computerele cuantice folosesc în locul tranzistorilor qubiţi, care pot avea simultan mai multe poziţii (1 şi 0 în acelaşi timp) şi care vor putea fi de mii de ori mai rapide decât calculatoarele actuale. Mai multe puteţi citi AICI.

GoTech World, aflat la cea de-a opta ediţie, a avut loc pe 2 şi 3 octombrie la Romexpo şi a reunit peste 10.500 de profesioniști din companii locale și multinaționale din România și regiunea central-est europeană.

Comunitatea ştiinţifică descrie inteligenţa artificială ca pe o tehnologie care va transforma profund societatea. Cât de mare va fi această revoluţie pentru o companie tech precum Fujitsu?

Mai este un drum lung de parcurs și cred că se vor schimba o mulțime de lucruri, modul în care lucrăm și societatea. Sistemul AI în sine este un puternic consumator de energie și asta se reflectă în creșterea amprentei de carbon. Așa că, Fujitsu lucrează pentru identificarea unei soluții care poate reduce amprenta de carbon prin reducerea numărului de sisteme necesare pentru pentru proces, iar instruirea în sine a AI-ului consumă multă energie, așa că am venit cu o soluție numită Deep Learning Unit – este un cip care, în esenţă, reduce consumul de energie semnificativ, la o treime de unde suntem astăzi. În mod similar, există cercetări şi investiţii peste tot în lume pentru a îmbunătăţi situația actuală și care au în vedere impactul asupra amprentei de carbon şi a schimbărilor climatice.

AI în mod categoric ne va ajuta să avansăm în ceea ce privește modul în care ne comportăm, cum comunicăm între noi sau cu doctorii. Fiecare client vrea să se asigure că are o comunicare interactivă cu clienții săi cu ajutorul chatboților sau alte mecanisme. Așa că este un scop imens în ceea ce priveşte implementarea, însă mai sunt multe de făcut pentru a progresa.

Google a anunţat recent că a atins supremaţia cuantică. Unde se află Fujitsu în ceea ce priveşte dezvoltarea unui computer cuantic?

Supremația quantică este un termen foarte controversat și, sincer, nu cred că am ajuns acolo. Și dacă citești cu atenție articolul pe care Google l-a prezentat, chiar și ei spun că mai este mult de muncă pentru a ajunge acolo. De aceea, Fujitsu a implementat ceva numit „quantum inspired computing” (n.red. calcul inspirat de cuantică). Deci este insiprat de quantum, dar nu are provocările actuale ale unui calcul cuantic.

Prin urmare, este un pas înainte spre atingerea calculului cuantic și pentru a permite utilizatorilor și clienților să adopte o mulțime dintre aceste progrese, care au fost deja adunate cu algoritmi cuantici. Fujitsu a lucrat cu clienții pentru a executa o parte dintre soluții cu computerul inspirat de cuantic.

Vă concentrați pe implementări specifice sau aveţi o viziune pe termen lung?

O, este vorba de eforturi pe termen lung, deoarece investiții semnificative se îndreaptă în cercetarea și dezvoltarea acestor activități. Este o investiţie pe termen lung chiar şi cu clienţii pentru că în domenii precum industria auto sau servicii financiare sunt companii care o analizează și pentru că implicațiile acesteia sunt pe termen lung. Așadar, începem adesea cu ei într-un proiect mic și le arătăm rezultate. Apoi, pe baza îmbunătățirilor pe care le-au văzut, extindem tehnologia aplicată în alte domenii și din compania lor. Deci, așa progresăm, deoarece are implicații pe termen lung.

Care sunt unele dintre așteptările largi pe care le aveți pentru această tehnologie în următorul an?

Anul viitor vom veni cu o arhitectură la scară de un milion de biți pentru calculatorul inspirat de cuantic. Ar trebui să crească domeniile de aplicare ale mai multor cazuri de utilizare. În ceea ce privește calculatorul quantic, nu este de așteptat să funcționeze în următorii zece ani. Deci, o perspectivă optimistă este că ar trebui să fie gata pentru cazurile de utilizare în lumea reală în următorii zece ani.

Ați dezvoltat un cip nou care poate performa rapid. Ce aplicații are?

Da, este foarte rapid, de 10.000 de ori mai rapid. Aplicațiile sunt exact aceleași ca și unele dintre cazurile de utilizare pentru calculatorul cuantic, cum ar fi optimizarea roboţilori, optimizarea riscului de portofoliu, serviciile financiare, descoperirile de medicamente, iar în ceea ce privește lansarea 5G avem aplicaţii în sectorul utilităţilor.

Acestea sunt ariile în care poate fi folosit, iar sfera de aplicare este mult mai mare de atât. De exemplu, mobilitatea ca serviciu. Deci, orice lucru în jurul mobilității ca serviciu care are o gamă foarte largă de aplicaţii, de la optimizarea traficului pe drumuri la vehicule autonome. Toate acestea ţin de mobilitatea ca serviciu.

Acest lucru înseamnă că o mulțime de oameni își vor pierde locurile de muncă?

Nu, nu cred. Doar că vor avea nevoie de un alt set de abilități pe care trebuie să le absoarbă. Aşadar, avem nevoie de mai multe persoane cu background în matematică şi data scientist. Așadar, setul de abilități pe care generaţiile noi ar trebui să le aibă vor fi diferite de cele de astăzi. Este doar modul în care a evoluat internetul. Au mai existat temeri și cănd a apărut internetul. Am crezut că, odată cu internetul, oamenii își vor pierde locurile de muncă, în special cei care lucrau în domenii care aveau legătură cu printul. Nu este cazul. Avem mai multe locuri de muncă, dar cu capacități diferite. Acesta este felul în care văd eu lucrurile.

Cum credeți că vom lucra peste zece ani de acum încolo?

Aceasta este o întrebare foarte interesantă. Se pot schimba multe în următorii zece ani. Modul în care ne relaționăm cu profesorii, cum interacționăm cu medicii și cum interacționăm cu mulți furnizori de servicii s-ar putea schimba. Având în vedere progresele inteligenței artificiale și analizând încotro se îndreaptă calculul cuantic, există o mulțime de schimbări care pot avea loc, dacă nu există o criză economică care să ne oprească. Totul ar trebui să fie pozitiv.

Credeţi că am atins limitele calculatoarelor clasice?

Ei bine, da, din punct de vedere al îmbunătățirii performanței cred că în următorii cinci ani ar fi dificil să găsească vreun progres al arhitecturii.

Puteți descrie cum va arăta această arhitectrură peste cinci ani?

E greu de spus. Cred că ar fi o evoluție în ceea ce privește diferitele arhitecturi pe care le poţi găsi. Dar, doar pentru a fi clară, calculul cuantic nu înlocuiește computerul clasic. Avem un set diferit de probleme la care ne uităm. Deci nu există nicio intenție de a o înlocui. Dar pentru aceste probleme, calculul clasic cu siguranță nu este un răspuns și va fi dificil. Ar avea arhitecturi de calcul diferite pe care le putem aștepta cu nerăbdare în următorii cinci ani. Și trebuie să vezi cum evoluează piața.

Care dintre valurile tehnologice existente în prezent au cel mai mare impact asupra afacerilor din ziua de azi și asupra vieții sociale?

Ei bine, AI este unul dintre ele. AI este un pic mai avansat decât cuanticul, care este foarte nou și încă în stadiul investigaţii, așa că AI are cu siguranță un mare val de tehnologie pe care companiile încearcă să îl adopte, luptându-se cu aceasta. Și, de asemenea, învățăm în mod evident o mulțime de implicații ale energiei și schimbărilor climatice pe care încercăm să le rezolvăm. Marile companii de tehnologie precum Fujitsu încearcă să rezolve asta cu noi arhitecturi. 

Ce tehnologie credeți că va provoca cea mai mare perturbare a societății în următorii cinci ani?

Ei bine cred că o combinație de AI și quantum. Cu siguranță va perturba modul în care funcționează companiile, funcționarea pieței. Și modelele pe care le știm. Vehiculul autonom este o posibilitate, la fel şi mobilitatea ca serviciu sau descoperirea mult mai rapidă de noi medicamente. Și nu vom mai investi atât de mulți bani în aceste aspecte, ne-am diversifica în alte domenii. Astăzi cheltuim miliarde de dolari pentru descoperirea de medicamente, deoarece arhitectura computerului nu ne permite să o facem rapid.

Mulţi lidei ai industriei de IT pariază pe tehnologii care le pot transforma business-ul şi chiar întreaga industrie din care fac parte. Cum pot asigura succesul având în vedere ritmul şi dimeniunea schimbării?

Trebuie să înceapă cu proiecte mici. Startup-urile cresc literalmente mai rapid, deoarece îl pot pune în practică rapid. Ei nu au un sistem moștenit care trebuie schimbat. Așadar, startup-urile vor avansa mult mai rapid, ceea ce este dificil de făcut pentru companiile mari, așa că trebuie să înceapă cu proiecte mici. Să optimizeze anumite funcții. Și când pot implementa inteligența artificială să se extindă apoi la alte ramuri și alte divizii ale companiei. Și acesta este singurul mod în care se pot mișca mai repede, deoarece cred că utilizatorii finali trebuie să vadă mai întâi beneficiile. Deci, așa pot începe. Începi cu un proiect mic, vezi beneficiile și încep să-l extinzi.

Ce poate realiza astăzi calculul inspirat de cuantic?

Oh, suntem deja de 10.000 de ori mai rapid decât sistemele de calcul standard. Deci, cu toții suntem deja capabili să realizăm optimizarea riscului de portofoliu pentru finanțe și active. Iar acum este implementată politica de optimizare a portofoliului atât de bine diversificată. Optimizarea roboţilor se implementează în companii precum BMW. De asemenea, avem Volkswagen care anul trecut, în 2018, vorbeau de optimizarea traficului cu ajutorul calculelor cuantice.

Când credeți că vom vedea primul calculator cuantic pe piață?

Sistemele informatice cuantice există, dar este doar o fază experimentală. Ele pot rezolva doar probleme la scară mică până la cinci atomi. Când depăşeşte acest nivel, eșuează adică nu mai există precizie. Însă, în următorii zece ani, un computer cuantic adevărat gata pentru scenarii din lumea reală, într-o perspectivă foarte optimistă, va apărea în următorii zece ani.

Și într-un scenariu nu atât de optimist?

Personal, sunt o optimistă. Există şi voci pesimiste în piață, așa că tot ce puteam face este să așteptăm și să privim.