Cum vor evolua prețurile terenurilor în București
Compania de consultanţă imobiliară The Advisers apreciază că terenurile din zonele din Capitală în care au fost finalizate proiecte importante de infrastructură, respectiv Podul Basarab, pasajul Pipera şi două noi staţii de metrou (Parc Bazilescu şi Pajura), ar putea înregistra creşteri ale preţurilor şi ale cererii în acest an.
În 2011, preţurile s-au menţinut la nivelurile de la sfârşitul anului 2010, după doi ani în care pentru terenurile din zonele centrale şi semicentrale au avut loc scăderi semnificative.
Astfel, preţurile au ajuns la 400-450 de euro pe metru pătrat în zona Lujerului (faţă de 800-900 de euro în 2008 şi 350-400 de euro în 2004), la 450-500 de euro în cartierul Timpuri Noi (comparativ cu 1.200-1.500 de euro în 2008 şi 500-600 de euro în 2004) şi la 500-600 de euro în zona Progresului, de la 1.200-1.500 de euro cu patru ani în urmă şi 450-550 de euro în 2004.
Zona Barbu Văcărescu – Calea Floreasca rămâne printre cele mai scumpe, cu un nivel al preţurilor cuprins între 900-1.000 de euro la finele lui 2011, în scădere de la 1.400-1.600 de euro în 2008 şi cu mult peste valoarea de 600-650 de euro în 2004.
„Pentru 2012 ne aşteptăm la o continuare a stabilizării a pieţei, cu preţuri care se vor menţine la aceleaşi valori. Singurele zone care ar putea înregistra scăderi ale cererii şi preţuri mai mici sunt cele situate în afara oraşului, cu acces dificil şi fără infrastructură” , se arată în raport.
În ceea ce priveşte cererea, analiştii The Advisers estimează o uşoară creştere, generată de dezvoltatorii de proiecte de birouri şi de marii retaileri, care nu depind de finanţare de la bănci.
„Un important aspect care ar putea avea repercursiuni pe piaţă sunt reglementările Acordului Basel III, care vor limita finanţările în 2012”, apreciază sursa citată.
În termeni de flexibilitatea în negocierea preţurilor finale ale tranzacţiilor cu terenuri, consultanţii The Advisers spun că marja este de 10-15%.