Cum văd economiştii PwC anul 2016

Economica.net
18 01. 2016
globalization_44552000_14462700_87028700

‘Este de aşteptat ca grupul G7 să înregistreze o creştere a PIB mai mare de 2%, ajungând astfel la cel mai rapid ritm de creştere înregistrat după 2010. Spre deosebire de statele G7, economiile emergente din E7 vor avea un ritm de creştere mai lent decât tendinţa ultimilor ani (dar mai rapid decât G7). Dintre statele E7, economiile Braziliei şi Rusiei se vor contracta, iar a Chinei va încetini, însă India va avea o performanţă de top. Geopolitica, mai degrabă decât economia, va fi prioritară pe agenda decidenţilor politici. Trei subiecte geopolitice vor continua să fie în vizorul presei. Prima problemă este criza migranţilor în Europa, care se poate estompa în timpul iernii, pentru ca mai apoi să se reaprindă în primăvară. Al doilea subiect va fi răspunsul comunităţii internaţionale la criza din Orientul Mijlociu. Al treilea, referendumul cu privire la soarta apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană’, se arată în analiză.

În ceea ce priveşte preţurile mărfurilor, acestea vor continua să rămână scăzute.

‘Ne aşteptăm ca revenirea economică a Statelor Unite să prindă viteză în 2016, iar Marea Britanie se va bucura şi ea de o creştere continuă bazată pe consum. De asemenea, ar trebui să vedem cel puţin începutul sfârşitului crizei Zonei Euro. Pe de altă parte, ţările BRICs (Brazilia, Rusia, India şi China) vor avea un 2016 dificil, cu excepţia notabilă a Indiei’, a declarat John John Hawksworth, economist şef al PwC Marea Britanie.

Potrivit economiştilor PwC, SUA va conduce liga G7 din punct de vedere al ritmului creşterii PIB. Economia Statelor Unite va creşte cu aproape 3% în acest an, contribuind cu aproape două treimi la creşterea per ansamblu a economiilor grupului G7 în anul 2016. Este de aşteptat ca SUA să continue să creeze o medie de aproximativ 200 000 de locuri de muncă pe lună, susţinând în acest fel şi creşterea consumului. Cu toate acestea, SUA nu va avea locul întâi asigurat în topul economiilor cu cea mai rapidă creştere din G7; Marea Britanie îi va fi principalul rival în această competiţie, creşterea economică a acesteia fiind estimată între 2 şi 2,5%.

‘Ratele dobânzilor în SUA şi Marea Britanie vor creşte în 2016. În luna decembrie a anului trecut, Rezerva Federală americană (Fed) a dat tonul prin prima creştere de dobândă după 2006. Economiştii PwC se aşteaptă ca Fed să continue să crească ratele dobânzilor în 2016, în mod treptat. Excluzând eventuale şocuri globale majore nefavorabile, ne aşteptăm ca Banca Angliei să urmeze acelaşi traseu în 2016. Faţă de SUA şi Marea Britanie, se preconizează că Banca Centrală Europeană, Banca Japoniei şi Banca Poporului din China vor menţine o politică monetară precaută în 2016’, se mai spune în analiză.

Specialiştii PwC anticipează, totodată, sfârşitul crizei Zonei Euro în 2016.

‘Economiile periferice ale Zonei Euro vor avea, pentru al doilea an consecutiv, o creştere mai rapidă decât cea a economiilor centrale. Criza din Grecia ar putea să se aprindă din nou, însă ea nu va contamina întregul bloc, motiv pentru care economiştii PwC se aşteaptă ca 2016 să marcheze cel puţin începutul sfârşitului crizei financiare din Zona Euro extinsă. Majoritatea dezechilibrelor din economiile periferice fiind sub control iar reformele structurale în plină desfăşurare, este de aşteptat ca PIB-ul Zonei Euro să crească în 2016 cu aproximativ 1,6% – cea mai rapidă rată de creştere după 2011’, se menţionează în document.

India va avea cea mai bună performanţă dintre statele E7. Pentru al doilea an consecutiv, se estimează că India va avea o creştere mai rapidă decât cea a Chinei, dezvoltându-se cu aproape 7,7% în termeni reali. India va continua să culeagă roadele reformelor recente. Reducerea ratei rezervelor minime obligatorii de la 8% la 6,75% în cursul anului trecut de către Banca Centrală a Indiei va încuraja consumul şi creşterea investiţiilor în 2016. În acest sens, investiţiile străine directe în industria prelucrătoare încă subdezvoltată a Indiei ar putea să crească întrucât majoritatea limitărilor pentru accesul investiţiilor străine în ţară au fost eliminate.

Rata de creştere a PIB-ului Chinei va încetini la 6,5%. Încetinirea economiei Chinei pare să continue, pe fondul procesului actual de recalibrare a economiei. Creşterea industriei prelucrătoare şi a exporturilor va continua să încetinească. Cu toate acestea, liderii mediului de afaceri chinez vor continua să se mute în zone de producţie cu o valoare adăugată mai mare. Pentru atingerea acestui obiectiv, suntem de părere că vor creşte investiţiile peste hotare făcute de companiile din China, în special prin cumpărarea unor afaceri implicate în noile tehnologii şi în activităţi de cercetare-dezvoltare. Este de aşteptat ca procesul de internaţionalizare a renminbi-ului să continue, pe măsură ce se fac mai mulţi paşi în direcţia liberalizării valorii capitalului, cum ar fi eliminarea restricţiilor asupra ofertelor publice iniţiale (IPOs). În concluzie, deşi economiştii PwC nu consideră că scenariul principal pentru China ar fi o ‘aterizare forţată’, companiile ar trebui să ţină cont de riscul semnificativ asociat cu efectele pe care această undă de şoc le-ar putea avea asupra unora dintre economiile din Asia de Sud-Est.

‘Africa subsahariană (SSA) va adăuga la populaţia mondială încă ^o Australia^. Populaţia Africii subsahariene va creşte cu mai mult de 25 de milioane de persoane în anul 2016, mai mult decât toată populaţia Australiei la un loc. Această creştere vine în contextul evoluţiei zonei din ultimii ani, în care populaţia SSA a crescut cu mai mult de 20 de milioane de oameni pe an din 2006 până în prezent. La nivelul ţărilor, aproape 20% din creşterea populaţiei în Africa Subsahariană în 2016 va proveni din Nigeria’, se precizează în analiză.

Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. PwC este o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 208.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri.