Cum văd managerii economia românească în următoarele două luni

Managerii companiilor se aşteaptă pentru perioada septembrie-noiembrie la o stagnare a activităţii din industria prelucrătoare, comerţ şi servicii faţă de cele trei luni anterioare şi la scădere în construcţii, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - vin, 28 sept. 2012, 07:55
Cum văd managerii economia românească în următoarele două luni

Concluziiile au fost obţinute prin intermediul unor anchete de conjunctură, în urma estimărilor făcute de manageri cu privire la tendinţele activităţii economice. Anchetele indică soldul conjunctural, obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Astfel, pentru volumul producţiei din industria prelucrătoare este anticipată o tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +4%).

„Pentru unele dintre activităţi se va înregistra tendinţă de creştere în ceea ce priveşte estimarea producţiei şi anume: fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor şi respectiv fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie (solduri conjuncturale +27%), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (sold conjunctural +18%) şi fabricarea echipamentelor electrice (sold conjunctural +17%). Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată a acestora în următoarele trei luni (sold conjunctural +15%). În ceea ce priveşte numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -4% pe total industrie prelucrătoare”, arată INS, într-un comunicat.

În construcţii se va înregistra o diminuare a volumului producţiei (sold conjunctural -16%) şi a numărului de salariaţi (sold conjunctural -17%). Managerii estimează scădere moderată a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural -14%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere moderată (sold conjunctural +13%).

În comerţul cu amănuntul managerii se aşteaptă la o tendinţă de relativă stabilitate a activităţii (sold conjunctural +4%) şi a volumului total al vânzărilor de mărfuri (sold conjunctural +1%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +9%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%). Preţurile ar urma să crească (sold conjunctural +30%).

Şi în servicii tendinţa este de stabilitate. Conform estimărilor din luna august, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte relativă stabilitate (sold conjunctural 0%). În sectorul de servicii se estimează pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +2%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +12%).

Te-ar mai putea interesa și
Premieră – Franţa se împrumută la aceleaşi dobânzi ca şi Grecia
Premieră – Franţa se împrumută la aceleaşi dobânzi ca şi Grecia
Randamentele cerute de investitori pentru a achiziţiona obligaţiuni guvernamentale franceze cu maturitatea la 10 ani sunt similare cu cele pentru obligaţiunile greceşti, pentru prima dată în......
Întârzierile plăţiilor facturilor devin o vulnerabilitate tot mai mare pentru economie – analiză Sierra Quadrant
Întârzierile plăţiilor facturilor devin o vulnerabilitate tot mai mare pentru economie – analiză Sierra Quadrant
Efectele inflaţiei, scăderea vânzărilor, problemele logistice sau cele de finanţare au crescut semnificativ nivelul ...
Dezvoltatorul Redport, care construiește ansambluri rezidențiale împreună cu Dan Șucu, anunță intenția de listare pe Bursa de la București
Dezvoltatorul Redport, care construiește ansambluri rezidențiale împreună cu Dan Șucu, anunță intenția de listare ...
Redport, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari din București, anunță intenția de listare pe Bursa de la București ...
Centrala de la Midia a Rompetrol ar urma să fie finalizată la începutul primăverii
Centrala de la Midia a Rompetrol ar urma să fie finalizată la începutul primăverii
Centrala electrică de cogenerare de la Midia, cu o capacitate de 80 MW ar urma să fie terminată în sfârșit în primul ...