Cum vede Guvernul relansarea activităţii Institutului „Cantacuzino”

24 06. 2015
institutul_cantacuzino_72061300

Măsurile aprobate de Executiv sunt menite să creeze cadrul necesar menţinerii în funcţiune a liniilor tehnologice şi a facilităţilor de testare pentru continuarea dezvoltării de vaccinuri pentru situaţii de urgenţă (epidemii/pandemii).
Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino” va fi redenumit Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino” şi va prelua patrimoniul şi personalul actualei structuri.

Institutul „Cantacuzino”:

  • va realiza cercetări ştiinţifice în domeniul cauzelor şi mecanismului de producere a infecţiilor bacteriene, virale, parazitare şi al mijloacelor de prevenire şi combatere a acestora, precum şi în domeniul imunologiei, biologiei celulare, geneticii microbiene şi biotehnologiei, entomologiei medicale, în cadrul Institutului şi/sau prin cooperare ştiinţifică cu alte instituţii din ţară şi din străinătate;
  • va efectua studii, cercetări pentru producerea de preparate biologice profilactice şi terapeutice, reactivi biologici de diagnostic, reactivi imunochimici, medii bacteriologice şi pentru culturi celulare, dispozitive medicale, în cadrul Institutului Cantacuzino şi/sau prin cooperare naţională şi internaţională, precum şi valorificarea lor în ţară şi în străinătate;
  • va asigura servicii de consultanţă tehnică şi metodologică unităţilor de profil din ţară, expertize, participarea la supravegherea epidemiologică a teritoriului, la programe de sănătate naţionale şi internaţionale, în domeniile specifice de activitate;
  • va asigura, în caz de epidemie, răspuns rapid, în condiţiile legii, pe baza materialului biologic testat din rezerva constituită în acest sens;
  • va putea asigura, în caz, de pandemii, în condiţiile legii, produsele necesare pentru intervenţie;
  • va asigura platforma necesară studiilor preclinice pentru produse de intervenţii în caz de epidemii/pandemii şi epizootii;
  • va urmări circulaţia şi modificările microorganismelor şi a vectorilor care pot reprezenta un risc pentru sănătatea publică, şi va efectua cercetări cu privire la evaluarea modalităţilor de prevenire şi combatere.

Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile specifice ale Institutului Naţional de Cercetare „Cantacuzino”, numărul maxim de posturi, precum şi sursele de constituire a veniturilor proprii se vor aproba prin hotărâre a Guvernului, promovată în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă adoptate de Guvern.