Cum vede S&P rezultatele alegerilor din Franţa

Agenţia de rating Standard & Poor’s (S&P), care în ianuarie a retrogradat Franţa, de la "AAA" la "AA+", a anunţat, luni, că alegerea lui Francois Hollande în alegerile prezidenţiale din Franţa nu are "un impact iemdiat" asupra calificativului sau perspectivei acestuia, potrivit AFP.
Economica.net - lun, 07 mai 2012, 10:19
Cum vede S&P rezultatele alegerilor din Franţa

„S&P nu adoptă o poziţie politică în privinţa candidaţilor individuali sau a rezultatului oricăror alegeri”, potrivit unui comunicat al agenţiei.

Totuşi, notează analiştii agenţiei, politicile guvernului unui stat au impact direct asupra bonităţii ţării. Ratingul S&P încorporează estimări privind consecinţele politicilor adoptate de oficialii aleşi.

S&P va analiza opţiunile preşedintelui ales al Franţei şi cele ale următorului guvern, care va fi format după alegerile parlamentare din iunie.

Agenţia consideră, în concordanţă cu perspectiva negativă a ratingului „AA+”, că există o posibilitate din trei pentru o retrogradare în acest an sau în 2013.

Franţa are perspectivă negativă şi de la celelalte două mari agenţii de rating, Moody’s şi Fitch.

Francois Hollande, în vârstă de 57 de ani, a devenit duminică primul preşedinte socialist al Franţei după 17 ani, obţinând 51,67% din voturi potrivit rezultatelor oficiale aproape definitive, anunţate de Ministerul de Interne. Victoria socialistului este interpretată drept un vot-sancţiune împotriva preşedintelui conservator aflat la sfârşit de mandat, Nicolas Sarkozy.

Hollande a cauzat îngrijorare în rândul investitorilor în timpul campaniei electorale, cerând atenuarea politicilor de austeriate, promovate de Germania, şi adoptarea unor măsuri care să susţină creşterea economică în Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...