Cum vor arăta locul de muncă şi compania pentru care vei lucra peste 10 ani

Economica.net
15 06. 2013
viitorul_75778900

Peste 10 ani, structurile ierarhice vor exista doar formal/oficial în companii.

În organizaţiile viitorului, vor dispărea constrângerile comunicării oficiale care respectă procedura specifică unei structuri ierarhice. Odată cu ele, va dispărea şi rigiditatea structurii birocratice care însoţeşte comunicarea dintr-o organizaţie şi excesul de formalism specific comunicării dintr-o organizaţie. Organizaţiile viitorului vor crea cadre flexibile de comunicare între şefi şi subalterni.

Organizaţiile viitorului vor funcţiona prin excelenţă cu echipe multiculturale de angajaţi.

Iar cele care vor şti cum să gestioneze şi să transforme în plus-valoare multiculturalismul angajaţilor lor, vor avea cel mai mult de câştigat. Mai nuanţat, organizaţiile care vor reuşi să aducă în aceeaşi direcţie (profitabilă pentru companie) oameni cu experienţe culturale profund distincte, care vor reuşi să atenueze conflictele (lantente sau manifeste) dintre angajaţi, generate tocmai de aceste diferenţe culturale, vor ieşi câştigătoare din „ciocnirea civilizaţiilor”.

În organizaţiile viitorului, oamenii vor putea munci de oriunde, câtă vreme au o conexiune viabilă la internet.

Angajaţii vor fi nevoiţi să vină la muncă doar când munca de acasă se dovedeşte ineficientă pentru companie sau când e imperativ să stea împreună într-o sală de consiliu, în formulă completă, ca să găsească cele mai bune soluţii la problemele cu care se confruntă în munca lor.

Organizaţiile viitorului se vor comporta similar start-up-urilor şi vor avea nevoie de aceeaşi flexibilitate şi călăuzire pe care un business angel le investeşte într-un start-up.