Cum vor arăta pachetele de ţigări începând cu 2016
Comisia Europeană a stabilit şi a legiferat printr-o anexă la Directiva privind fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe (Directiva 2014/40/UE) cum vor arăta pachetele de ţăgări începând cu data de 20a mai 2016.
Detalii mai jos
Ce spune legea comunitară
„Fiecare pachet unitar și orice ambalaj exterior al produselor din tutun pentru fumat trebuie să poarte avertismente de sănătate combinate, cu excepția cazului în care beneficiază de scutire (atunci când statul membru decide ca pe etichetă să fie avertismente de tip text n.red). Avertismentele de sănătate combinate ar trebui să conțină, printre altele, unul dintre avertismentele scrise cuprinse în lista din anexa I (mesaje text gen „fumatul cauzează atacuri de inimă”, Fumatul blochează arterele” etc ) și o fotografie color corespunzătoare specificată
în galeria de imagini prezentată de ECONOMICA.NET.
Cum vor arăta pachetele de ţăgări
Potrivit Directivei din aprilie 2014, pachetele de țigarete vor trebui să aibă o formă paralelipipedică, iar cele de tutun de rulat pot avea o formă paralelipipedică sau cilindrică sau forma unei pungi. Un pachet de țigarete include cel puțin 20 de țigarete, iar un pachet unitar de tutun de rulat conține cel puțin 30 g de tutun.
Fiecare pachet de produse din tutun și orice ambalaj exterior trebuie să poarte avertismente de sănătate în limba oficială sau în limbile oficiale ale statului membru în care produsul este introdus pe piață. Aceste avertismente trebuie să acopere întreaga suprafață de pe pachet sau ambalajul exterior care este rezervată lor și nu trebuie să facă obiectul unor comentarii, parafrazări sau trimiteri.
Dimensiunile avertismentelor de sănătate se calculează în raport cu suprafața în cauză atunci când pachetul este închis.
Totodată, fiecare pachet și orice ambalaj exterior de produse din tutun pentru fumat trebuie să poarte unul dintre următoarele avertismente generale: „Fumatul ucide – renunță acum” sau „Fumatul ucide”, dar şi„Fumul de tutun conține peste 70 de substanțe care cauzează cancer”.
Pentru pachetele de țigarete și pentru tutunul de rulat ambalat în pachete paralelipipedice, avertismentul general apare pe partea inferioară a uneia dintre suprafețele laterale ale pachetelor unitare, iar mesajul de informare apare pe partea inferioară a celeilalte suprafețe laterale. Aceste avertismente de sănătate au o lățime minimă de 20 mm.
Pentru pachetele sub forma unei cutii cu capac rabatabil în cazul cărora suprafața laterală este despărțită în două în momentul deschiderii pachetului, avertismentul general și mesajul de informare apar în întregime pe partea cea mai mare dintre cele două suprafețe despărțite. Avertismentul general apare de asemenea pe partea interioară a suprafeței superioare care este vizibilă atunci când pachetul este deschis. Suprafețele laterale ale acestui tip de pachet au o înălțime de cel puțin 16 mm.
Avertismente pe 50% din suprafaţa pachetului
Atât avertismentul general, cât și mesajul de informare acoperă 50 % din suprafețele pe care sunt tipărite. Statele membre nu pot să crească dimensiunea avertismentelor de sănătate, să modifice amplasarea lor pe un pachet individual sau să înlocuiască avertismentele înșelătoare privind nivelurile emisiilor de gudron, nicotină și monoxid de carbon.
Potrivit Directivei, statele membre sunt obligate să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive cel târziu până la 20 mai 2016.
Statele membre aplică aceste acte de la 20 mai 2016.