Cum vrea Administraţia Străzilor Bucureşti să păzească mobilierul stradal

Economica.net
24 08. 2018
banca_parc_24034600

Paza se va face cu „personal autorizat” și prin patrulare, reiese din proiectul de hotărâre.

În document nu se arată nici cât costă această operațiune, nici de câți agenți de pază este nevoie, nici prin cine va presta acest serviciu, nici rolul Poliției Locale, care în mod teoretic trebuie să se ocupe de asta.

Propunerea de a asigura paza mobilierului stradal cu oameni este cel puțin ciudată în vremea noastră, când orașele apelează la tehnologie pentru a asigura paza.

Programul se va desfășura în perioada septembrie 2018-septembrie 2022.

„Programul propus va asigura menținerea patrimoniului public stradal în perfectă stare, cu influențe benefice în capitală atât din punct de vedere socio-economic cât și din punct de vedere ambiental. Implementarea acestui Program va reduce la un nivel minim starea de infracționalitate asupra bunurilor aflate în administrarea Administrației Străzilor, reducând în acest mod costurile cu înlocuirea și repararea acestora, reușind astfel să fie menținută o stare continuă de siguranță a traficului rutier și pietonal”, se arată în expunerea de motive a proiectului, citat de Hotnews.ro.